spot_img
- Publicitate -

Prima reacție a Elenei Udrea de la arestarea din Bulgaria. „Mi s-a refuzat doar mie dreptul de a fi rejudecată legal”

Data:

Elena Udrea a reacționat pentru prima dată public de când a fost arestată în Bulgaria, pentru a fi extrădată în România. Fostul ministru al turismului trebuie să execute o condamnare de șase ani de închisoare, primită în dosarul „Gala Bute”.

- Publicitate -

Procesul de extrădare a fost amânat miercurea trecută de judecătorii din Bulgaria, care au fixat un nou termen pentru data de 8 iunie. Până atunci, Elena Udrea rămâne în arestul din țara vecină, potrivit stirileprotv.ro.

De acolo, Elena Udrea a publicat un text pe contul ei de Facebook, în care își reafirmă nevinovăția, spunând că a fost condamnată ilegal.

„Sunt 46 de zile de când sunt arestată ilegal, ca urmare a unei halucinante decizii a ICCJ, prin care mi s-a respins contestaţia în anulare doar MIE dintre toate dosarele similare ( Șova, Pop, Niță, Vâlcov, Bica, etc), şi mi s-a refuzat doar mie dreptul de a fi rejudecata legal în dosarul Gala Bute.

Ce poți face în weekend la Ploiești și în restul județului

Chiar dacă vremea nu este una tocmai plăcută în weekend, prahovenii pot ieși din case pentru a participa la o serie de evenimente care...
- Publicitate -

Din motive inexplicabile juridic, 4 din 5 judecători au decis în cazul meu să încalce decizia CCR, care stă la baza tuturor acestor contestaţii, şi să se contrazică cu ceea ce ei înşişi au spus în celelalte cazuri, care toate sunt acum în rejudecare, iar cei implicaţi sunt toţi evident în libertate.

Şi dacă ar vrea să îşi justifice schimbarea de macaz prin aplicarea deciziei CJUE din 21.12.2021, tot nu ar putea deoarece aceasta prevede că judecătorii pot să nu ţină cont de deciziile CCR, dacă “ există un risc sistemic de impunitate ( nepedepsire) prin prescripţie”.

Trec peste toate argumentele constituţionale prezentate de specialişti, de ce această decizie nu poate fi aplicată, şi mă rezum la analiza raportată la cazul meu. Evident că nu putem vorbi de risc sistemic de impunitate, când este în discuţie un singur dosar în care decizia CCR mai putea fi aplicată în România în dosarul Gala Bute.

- Publicitate -

Sistemic înseamnă categorii întregi de persoane sau fapte, iar despre prescripţie nu poate fi vorba ea intervenind pentru fapte de care sunt acuzată, peste cel puţin 4 ani. Cum au luat aceşti judecători o decizie atât de ilegală? Rămâne să aflăm ce s-a întâmplat de fapt pe 7 aprilie” a scris Elena Udrea pe contul ei de Facebook

Cum ți se pare subiectul?

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...
- Publicitate -

Exclusiv

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Zeci de case din Ploiești vor fi demolate. Oamenii sunt disperați

Situație revoltătoare în Ploiești. Aproximativ 50 de case de...

Patroni de magazine înșelați prin terminalele self pay

Escrocii au găsit o metodă prin care să-i lase...

Ce a pățit șoferul care a golit vidanja pe câmp, la Berceni

După ce Observatorul Prahovean a publicat imagini surprinse recent cu...

Pasajul sub DN 1, pagubă de un milion de euro la Primăria Azuga

Primăria Azuga a solicitat suspendarea licitației pentru viitorul pasaj...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Peste 100.000 de flori vor decora Ploieștiul

Mii de fire de gazanie, gura leului, crăițe, mușcate,...

Fisuri în podul din zona Teleajen, Prahova. Cât mai rezistă?

Podul peste DJ139, în zona Teleajen, este într-o stare...

Cu zdrențe și indiferență. Așa ești întâmpinat în Ploiești

Ploieștiul se scufundă tot mai adânc în mocirla nepăsării...

Ce poți face în weekend la Ploiești și în restul județului

Chiar dacă vremea nu este una tocmai plăcută în...

Podium mondial, 100% din Ploiești, la Karate Fudokan

În perioada 8-11 mai 2025, în Polonia, la Pulawy,...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

De ce simțim atâta frică zilele astea?

Crearea a două tabere între membrii aceleiași populații este...

Ploieșteancă din Diaspora după vot: „Stau cu inima strânsă”

Votul din 4 mai a generat o imagine distorsionată...

PSD-ul, balaurul cu șapte capete, a îngropat România

Indiferent cât am fost de blamată cu privire la...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Cu zdrențe și indiferență. Așa ești întâmpinat în Ploiești

Ploieștiul se scufundă tot mai adânc în mocirla nepăsării...

Ce poți face în weekend la Ploiești și în restul județului

Chiar dacă vremea nu este una tocmai plăcută în...

Controale: Zone din Ploiești transformate în gropi de gunoi

Primăria Ploiești anunță depistarea mai multor persoane surprinse în...
- Publicitate -

Cum se circulă pe DN1 în Prahova. Unde sunt coloane

Traficul rutier pe DN1 în Prahova a început să...

Accident în Prahova. Mașină proiectată într-un magazin

Un accident rutier în care au fost implicate două...

Săteni din Drajna care trec gârla cu copiii în brațe

Situaţie dificilă pentru trei familii din satul Ogretin, comuna...