spot_img
- Publicitate -

”Domnul Trandafir” de Prahova. Învățătorul Victor Dumitru din comuna Seciu predă și lecția omeniei

Data:

În căutarea de oameni frumoşi care au scris „istorie“ în acest judeţ, nu-l puteam omite pe Victor Dumitru. Dintre cei 66 de ani de viaţă, aproape 46 şi i-a dedicat activăţii didactice, fiind învăţător la Seciu. Mare iubitor al literaturii române, el însuşi este parcă „rupt“ din poveştile în care ne sunt întruchipate portretele dascălilor. Cu imaginea care duce spre învăţătorul Creangă, aşa cum ni-l prezintă George Călinescu, şi cu blândeţea, răbdarea şi tactul „Domnului Trandafir“, al lui Sadoveanu. Încearcă să ţină pasul cu programa şi cerinţele actuale, dar le îmbină şi cu tehnicile de „modă veche“, care au dat roade în rândul a zeci şi zeci de generaţii care i-au trecut prin mână.

- Publicitate -

Text publicat de Consiliul Județean Prahova:

Am ajuns pe la orele prânzului la şcoala din Seciu, unde învăţătorul ne aştepta. Copiii abia plecaseră spre case, iar el şi-a mai făcut de lucru ca toate să fie puse la punct pentru următoatea zi de şcoală. Am găsit un loc unde ai senzaţia că timpul s-a oprit cam prin anii ’90.  Cunoaşte fiecare colţişor al şcolii pe care a gospodărit-o în cele peste patru decenii, aşa cum a ştiut mai bine.  Acum, Școala primară din Seciu mai are doar 25 de elevi la învăţământ simultan, dintre care 13, de-a III-a şi a IV-a, sunt în clasa lui Victor Dumitru.

Este genul de om care are multe de povestit și care te plimbă prin toate domeniile îmbrăcate cu relatări despre oameni și activități din zonă. Dar, dincolo de apetitul verbal, Victor Dumitru emană o doză imensă de bunătate sufletească, pasiune și dorință ca din mâinile lui să iasă niște elevi care pleacă spre gimnaziu cel puțin la fel de bine pregătiți ca „ăi’ din școlile mai răsărite, mai de la oraș. Dacă nu am unul, doi, care să fie premianţi când ajung la Boldeşti, la gimnaziu, înseamnă că am pierdut timpul“.

Salarii mai mici cu 20%, la Filarmonica Ploiești

Angajații de la Filarmonica Paul Constantinescu vor primi salarii diminuate cu 20%. Sindicatul „Artis” al Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești susține că nu poate...
- Publicitate -

Deşi are vârsta de pensionare, „domnu’ Trandafir“ de la Seciu ar vrea să mai stea un an la catedră. Să-şi ducă munca la bun sfârşit şi cu această generaţie. Energie are, pasul cu vremurile îl ţine şi consideră că s-a descurcat şi cu învăţământul online. Doar că este cu totul altceva când îi are pe copii sub „aripa“ sa şi le poate exemplifica aşa cum se pricepe cel mai bine noţiunile de bază. „Ca şcoală online s[ dea roade, copilul trebuie să aibă părintele lângă el. Altfel, după o oră, două, se plictiseşte şi îşi găseşte alte activităţi. Mai este şi problema spaţiului acolo unde sunt mai mulţi copii de vârstă şcolară, iar casa are una, două camere. Unde şi cum să-i împarţi ca să poată intra, asculta şi răspunde la ore? Dar ce-am simţit eu că nu poate fi înţeles online, am făcut cu ei imediat cum ne-am întâlnit fizic“, ne-a mărturisit învăţătorul.

Drumul spre Seciu

Este originar din Dâmbovița, însă după ce a terminat Liceul Pedagogic de la Târgoviște și stagiul militar, a fost repartizat ca învățător la Seciu, în Prahova. Iar de atunci locurile de aici i s-au transformat în „acasă“.

- Publicitate -

Este nostalgic după vremurile vechi și după învățământul de dinainte de anii ’80, când școala punea accent pe abilitate și pe dezvoltarea elevului pentru o meserie, și contestă modul în care manualele și cerințele procesului educațional s-au tot schimbat în ultima decadă a comunismului, cât și după anii ’90. Cel mai mult îl doare că în manualele de lectură încep să câştige teren autorii străini în faţa celor români, a marilor clasici.

Și acum, învățătorul de la Seciu merge pe principiul că în copil trebuie descoperită și dezvoltată abilitatea, pentru că nu toți pot fi ingineri, IT-iști, directori etc. Şi ca să fie sigur că aceşti copii care, în mare parte, vor rămâne în mediu rural au idee cum creşte o legume sau cereralele, Victor Dumitru se foloseşte de o bucată de pământ de lângă şcoală unde, în fiecare primăvară, pune sămânţă sau răsaduri de ceapă, roşii, cartofi, porumb etc., astfel încât să fie sigur că cei mici au un model, văd practic ce vor avea de făcut pentru a avea, mai târziu, ce pune pe masă.

Îşi simte elevii care-s flămânzi…

- Publicitate -

Peste 15.000 de oameni în stradă în București. Miting pro Europa

De 9 mai, ziua Europei unite, la București are loc o manifestaţie pentru democrație, libertate și valori europene. De asemenea, mitinguri pro-europene au fost anunțate...

În 46 de ani, n-a lăsat niciun elev corijent sau repetent. Şi când a fost în impas cu un copil pe care, cu toate eforturile, nu reuşea să-l salte la media 5, s-a gândit la șocul psihologic pe care acel elev l-ar fi avut dacă s-ar fi trezit într-un alt colectiv, cu colegi mai mici și cu stigmatul de „repetent“. El a considerat că îi mai poate acorda o șansă… Lucrează cu toţi, le explică fiecare greşeală făcută şi le verifică tuturor temele.

Poate că ei s-or diferenția la învățătură, dar dascălul îi tratează la fel atunci când îi vede supărați, când constată că le lipsește câte ceva, când îi simte flămânzi… „Da, s-a mai întâmplat să vină nemâncaţi la şcoală şi-i văd, îi simt. Îi iau deoparte şi le dau câte un corn din cele care au rămas din ziua precedentă de la copiii care au lipsit, le mai dau de la mine dacă-mi iau pachet sau de la alţi copii. Niciodată nu fac acest lucru în faţa colegilor pentru că nu vreau să simtă umilinţă în vreun fel“, ne-a mărturisit dascălul.

Pe parcursul anilor, a avut de-a face cu copii săraci fie din cauza situației părinților care nu reușeau să răzbească, fie victime ale unor adulți pentru care munca și interesul pentru carte n-au fost niciodată o prioritate. N-a putut lupta să stârpească răul din rădăcină, să-i remodeleze pe cei mari, însă în cazul elevilor săi s-a zbătut cât a putut ca ei să aibă altă șansă. Pentru unii a mers și-n instanță ca să le obțină certificate de naştere. I-a descoperit când a făcut recensământul şi a făcut tot posibilul ca ei să nu rămână fără identitate.

- Publicitate -

Moş Crăciun vine la toţi „copiii“ lui

An de an a făcut tot posibilul ca Moş Crăciun să vină la copiii lui. Nu ştie dacă vor avea brad sau cadouri acasă, dar şcoala o pregăteşte de Sărbătoare, împreună cu ei, şi îi învaţă colinde şi poezii. Cu repertoriul pus la punct, fie merg la colindat cu toţii, fie primesc oaspeţi, iar micuţii sunt recompensaţi pentru munca lor cu dulciuri, fructe, hăinuţe, rechizite.

Când este întrebat de ce nu renunţă la catedră pentru a se bucura de pensie, Victor Dumitru spune că şcoala este locul unde se simte cel mai bine, că-i place ceea ce face. Putea să plece de la Seciu de multă vreme şi de multe ori, dar acolo a simţit un mediu curat, cu copii simpli, sinceri şi cu respectul cuvenit cadrului didactic. „În şcolile de la oraş, în cele cu pretenţii, este altfel. Nu cred că aş fi fost în largul meu“, a încheiat Victor Dumitru.

- Publicitate -

 

 

Cum ți se pare subiectul?

1 COMENTARIU

  1. Toata stima pentru acest invatator. Dar am o intrebare! Am inteles ca a lucrat ca invatator aproape o jumatate de secol. Nu am gasit in articol care este pensia lui. Nu am gasit in articol daca are pensie speciala. Nu am gasit in articol daca Ministerul Educatiei i-a dat macar o diploma, nu o medalie, pentru jumatatea de secol petrecuta la scoala. Prind pariu ca a fost catalogat ca avand metode invechite de catre cei care habar nu aveau de metodele de invatare. Toata stima! Eu am 47 ani vechime in invatamant, o vechime totala de 50 de ani si o pensie de o treime fata de un politist care a iesit la pensie la 50 de ani. Sa-mi spuna cineva unde am gresit!

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...
- Publicitate -

Exclusiv

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Zeci de case din Ploiești vor fi demolate. Oamenii sunt disperați

Situație revoltătoare în Ploiești. Aproximativ 50 de case de...

Patroni de magazine înșelați prin terminalele self pay

Escrocii au găsit o metodă prin care să-i lase...

Ce a pățit șoferul care a golit vidanja pe câmp, la Berceni

După ce Observatorul Prahovean a publicat imagini surprinse recent cu...

Pasajul sub DN 1, pagubă de un milion de euro la Primăria Azuga

Primăria Azuga a solicitat suspendarea licitației pentru viitorul pasaj...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Podium mondial, 100% din Ploiești, la Karate Fudokan

În perioada 8-11 mai 2025, în Polonia, la Pulawy,...

Peste 15.000 de oameni în stradă în București. Miting pro Europa

De 9 mai, ziua Europei unite, la București are...

Controale: Zone din Ploiești transformate în gropi de gunoi

Primăria Ploiești anunță depistarea mai multor persoane surprinse în...

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Cum arată buletinul de vot pentru turul II al alegerilor

Biroul Electoral Central a validat, vineri, buletinul de vot...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

De ce simțim atâta frică zilele astea?

Crearea a două tabere între membrii aceleiași populații este...

Ploieșteancă din Diaspora după vot: „Stau cu inima strânsă”

Votul din 4 mai a generat o imagine distorsionată...

PSD-ul, balaurul cu șapte capete, a îngropat România

Indiferent cât am fost de blamată cu privire la...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Controale: Zone din Ploiești transformate în gropi de gunoi

Primăria Ploiești anunță depistarea mai multor persoane surprinse în...

Cum se circulă pe DN1 în Prahova. Unde sunt coloane

Traficul rutier pe DN1 în Prahova a început să...
- Publicitate -

Accident în Prahova. Mașină proiectată într-un magazin

Un accident rutier în care au fost implicate două...

Săteni din Drajna care trec gârla cu copiii în brațe

Situaţie dificilă pentru trei familii din satul Ogretin, comuna...

Frig pentru o săptămână. Vreme rece, brumă și lapoviță

Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă informare...

Furt într-un cabinet stomatologic din Ploiești

Autorul unui furt petrecut miercuri într-un cabinet stomatologic din...