- Publicitate -

Magazinele Kaufland, reclamate la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru gardurile care separă clienții vaccinați de cei nevaccinați

Kaufland a montat în multe dintre magazinele din țară, inclusiv la Ploiești, garduri separatoare pentru a separa accesul clienților în magazinele neesențiale, din galeria comercială, unde este necesar pașaportul verde, de magazinul Kaufland, unde nu este necesar documentul respectiv.

Observatorul Prahovean a publicat un articol pe această temă aici: Magazinul Kaufland Ploiești Sud a montat garduri pentru a separa clienții vaccinați de cei nevaccinați – FOTO

- Publicitate -

Astăzi, Asociația Pro Consumatori (APC) a anunțat că a reclamat lanțul de magazine Kaufland la Ambasada Germaniei în România, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență.

”Amplasarea unor garduri metalice de peste 2 metri înălțime pe culoarul interior de acces în vederea delimitării magazinelor Kaufland de alte magazine din incinta acestora, cum ar fi farmacii, cofetării, în care este de asemenea permis accesul consumatorilor nevaccinați, doar ca măsură de prevenție în vederea combaterii răspândirii virusului SARS-CoV-2, este o măsură abuzivă și ofensatoare la adresa consumatorilor.

- Publicitate -

Această acțiune luată la nivelul conducerii executive a SC Kaufland România SCS le amintește românilor de vremurile demult apuse, cum ar fi Zidul Berlinului, în care oamenii erau separați pe criterii ideologice și nu numai! O astfel de măsură nu se poate încadra în categoria celor de prevenire a combaterii răspândirii virusului SARS-CoV-2!” au transmis reprezentanții asociației.

Observatorul Prahovean a solicitat conducerii Kaufland un punct de vedere, însă până acum nu am primit niciun răspuns.

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

1 COMENTARIU

  1. Și la Kaufland din sectorul 2, șoseaua Colentina, este aceeași situație. Am crezut că nu văd bine. Nu mai avem identitate, nu-ți trebuie buletin, pașaport, îți trebuie acest nenorocit de certificat verde( de ce verde, nu știu, mai degrabă negru). Nu m-am gândit vreodată că omenirea va suporta asa ceva!, la comanda unora care vor doar binele!!!! Separați de garduri de plasă. Lipsește sărma ghimpata. Rușine și lor și celor care poți sa ia decizii împotriva romanilor.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -