spot_img
- Publicitate -

Poliția Locală va putea să-i amendeze pe cei care circulă cu trotinete electrice și încalcă normele rutiere

Data:

Camera Deputaților a adoptat în calitate de for decizional un act normativ care le va permite polițiștilor locali să îi amendeze pe cei care nu respectă legislația rutieră, atunci când circulă cu trotinetele electrice pe drumurile publice. Legea merge la promulgare.

- Publicitate -

Proiectul votat de deputați modifică Legea poliţiei locale 155/2010, acordând poliţiei locale atribuţii de constatare şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale pentru încălcarea normelor rutiere de către conducătorii de trotinete electrice.

În forma în vigoare a legii lit. j) preciza că poliţia locală „constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, biciclişti, conducători de mopede şi vehicule cu tracţiune animală”.

Modificarea constă în adăugarea la listă și a celor care utilizează trotinete electrice, în ultimii ani constatându-se că au existat numeroase accidente provocate de această categorie, unele dintre ele având consecințe deosebit de grave.

- Publicitate -

Senatul adoptase proiectul pe 22 mai, în calitate de prim for sesizat, votul Camerei Deputaţilor a fost decizional şi astfel legea merge la promulgare.

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Urmărește Observatorul Prahovean pe canalul de social media preferat

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

- Publicitate -

Exclusiv

Pouch-ul, noua metodă de fumat, sub buză, a elevilor, la ore

Ce mai e cool, David, acum, la școală? ”Să...

Cât de greu se obține permisul de conducere la Ploiești

Prefectura Prahova prin Serviciul Permise și Înmatriculări auto a...

Cu ce se ocupă muncitorii străini care vin în Prahova

Apariția muncitorilor străini în Prahova, mai ales veniți din...

Irina Loghin continuă să fie victima publicității neetice

Irina Loghin este una dintre puținele vedete care au...

Trenul care a greșit drumul spre Ploiești. Reacția CFR Călători

Observatorul Prahovean a publicat aseară un incident bizar petrecut...
- Publicitate -

Știri noi

O nouă țeapă virală pe WhatsApp. Cum funcționează

Escrocii se dovedesc permanent inventivi, iar victimele lor au...

Cățel salvat de pe o stâncă, de lângă Câmpina (galerie foto)

Nu sunt cunoscute împrejurările în care patrupedul din imagini...

Lumina Instituții de Învățământ oferă premii la Golden Voices

„Golden Voices” este un concurs de interpretare vocală în...

Vacanța de Paște 2025. Câte zile libere au elevii

După terminarea celui de-al patrulea modul de învățare din...

„Sinaia pe pârtie”, doar pentru localnici

Concursul de schi „Sinaia pe pârtie” a ajuns la...
- Publicitate -

Emisiuni

Banchetul, mai scump ca o nuntă la un colegiu din Ploiești

În ultima emisiune Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Claudiu...

De ce plătesc prahovenii tarife uriașe la apă și canalizare

Astăzi, în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Mihai...

Bianca Mirică, eleva din Ploiești acceptată cu bursă în SUA

Bianca Mirică este eleva din Ploiești care a fost...
- Publicitate -

Vox Publica

Furați Petrolul să nu intre în PlayOff? Mizerie, nu fotbal

Ceea ce s-a întâmplat cu o zi în urmă,...

Cum ajunge Ploieștiul mica Gaza sau Gunoigate republican

Avocatul Sorin George Botez este cel mai nou editorialist...

Școli „bune” și școli „proaste” în Ploiești

Tot mai mulți părinți aleg să își ducă la...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

190 de polițiști prahoveni într-o acțiune amplă pe șosele

În weekend, polițiștii Serviciului Rutier Prahova, împreună cu polițiștii...

Câți candidați au devenit șoferi în Prahova, în 2024

După ce vineri v-am prezentat cât de greu se...

Accidente în Plopeni din cauza vitezei neadaptate

Este al doilea eveniment rutier produs astăzi în Prahova,...

Restricție de circulație pe Centura de Vest a Ploieștiului

Măsura a fost impusă temporar, sâmbătă, după ora 13,...
- Publicitate -

Mașină răsturnată în Cocorăștii Mislii. O femeie este rănită

Accidentul rutier s-a produs în prima parte a zilei...

Cât costă ITP-ul în 2025 și ce acte sunt necesare

Orice autovehicul care circulă pe drumurile publice din România...

Accident cu trei autoturisme în Ceptura

Accidentul s-a produs vineri seara, în localitatea prahoveană Ceptura. Din...

Taximetriști ”pirați”, prinși pe DN 1B. Ce curse făceau

Cinci taximetriști ,,pirați” au fost depistați de polițiștii rutieri...