Mehmet Topal are pe masă oferta de prelungire a contractului cu Petrolul, dar nu va continua la Ploiești. Potrivit turcilor de la ntvspor.net, Topal are oferte mai bune decât cea a Petrolului, unde nu e tentat să se întoarcă. Sursa citată susține că Mehmet Topal are propuneri din Macedonia și din Belgia, dar și de la formații din țara natală. El este momentan în vacanță în Antalya și va lua o decizie după ce va obține diploma de licență Pro, la mijlocul acestei luni.
Din articol
Mehmet Topal nu se întoarce la Petrolul
Mehmet Topal a condus Petrolul în 40 de partide, înregistrând 13 victorii, 17 egaluri și 10 înfrângeri, cu un golaveraj pozitiv, de 46 de goluri marcate și 44 primite. În primul său mandat (iulie – decembrie 2024) a lăsat echipa pe locul 6, în cel de-al doilea (martie – mai 2025) a salvat echipa de la baraj în ultima etapă, iar în ultimul (martie – mai 2026) la fel.
Ultima sa prezență pe stadionul Ilie Oană a fost la meciul cu Oțelul, terminat cu o înfrângere, scor 1-5. El a plecat a doua zi în Turcia, nu înainte de a-și lua rămas bun de la petroliști, anticipând că nu va continua la Ploiești.
Florin Pîrvu sau un antrenor străin
Petrolul are la dispoziție o săptămână să găsească un alt antrenor. În pole -position, ca variantă a conducerii, este Florin Pîrvu, în prezent la FC Voluntari, al cărui contract expiră la finalul sezonului. În cazul în care ilfovenii revin în SuperLiga României, va fi însă greu de crezut că fostul fotbalist ploieștean va pleca de la actuala echipă. FC Voluntari joacă azi, de la ora 20.30, returul barajului cu Hermannstadt, în tur, la Sibiu, pierzând cu 2-3.
Alte variante pentru Petrolul sunt un tehnician portughez și unul neamț, care n-au mai activat niciodată în SuperLiga României. Reunirea lotului găzarilor este programată pentru 10 iunie, când va fi prezentat și noul antrenor al echipei, indiferent cine va fi acesta. Apoi se va pleca în cantonament, cu un lot semnificativ schimbat. Deja au plecat Ricardinho, Roche, Aymbetov, Boateng, Rareș Pop, Ignat, Dumitriu, Eșanu, iar lui Rafinha i s-a propus rezilierea contractului. Incertă este situația lui Papp, care a terminat contractul, dar ar putea semna un nou angajament.
