- Publicitate -

Delegație a Consiliului Județean Prahova, în Republica Moldova

presedintele

O delegație a Consiliului Județean Prahova, condusă de Mircea Cosma, președintele instituției, a participat, în weekend, la dezvelirea bustului lui Constantin Stere, amplasat în satul Javgur din Raionul Cimișlia.

Din delegația condusă de președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, au făcut parte Ion Petcu, primarul comunei Bertea, localitate înfrățită cu Javgur, Vasilică Diaconu, primarul comunei Măgurele, prof. dr. Maria Voicu, președintele Fundației "Constantin Stere", precum și consilierii județeni Rareș Enescu și Ovidiu Cord, alături de alți angajați ai fundației, precum și ai Societății cultural-istorice „Mihai Viteazul”. Bustul a fost realizat prin contribuția Fundației Constantin Stere din Ploiești. În stilul obișnuit, președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, a susținut la Javgur un discurs patriotic. Totodată, Cosma a acordat numeroase diplome de excelență unor personalități locale, în semn de apreciere „pentru efortul susținut în scopul promovării literaturii, limbii și culturii române”. Tot cu această ocazie, delegația de la Prahova a donat numeroase cărți, inclusiv în format electronic, pentru școala din localitate.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Au învățat cofetărie la Hilton, dar au ales să rămână lângă Ploiești. Povestea laboratorului „ascuns” din Tătărani

Nicole's Sweet Desires este o cofetărie artizanală, în Tătărani, la câțiva...

Când va opri Termo Ploiești căldura. A fost luată o decizie intermediară

Odată cu încălzirea vremii, caloriferele ploieștenilor racordați la sistemul...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -