- Publicitate -

Au învățat cofetărie la Hilton, dar au ales să rămână lângă Ploiești. Povestea laboratorului „ascuns” din Tătărani

Nicole’s Sweet Desires este o cofetărie artizanală, în Tătărani, la câțiva pași de Ploiești. Aici, Florentina și George Panait au construit un mic laborator în care se fabrică minuni dulci, preparate natural, „ca la mama acasă” după rețetele testate și verificate de marii chefi cofetari din România.

- Publicitate -

Povestea a început simplu, din dorința celor doi de a oferi copilului lor dulciurile pe care acesta le căuta mereu. „Tot timpul fata noastră avea dorință de a mânca ceva dulce. De aici vine și numele cofetăriei: Nicole’s Sweet Desires, adică „dorințele dulci ale lui Nicole”, Nicole fiind fata noastră”, povestesc cei doi antreprenori.

Cofetăria, deși nu are magazin de vânzare, are clienți vechi, care au rămas fideli încă de la început. „Noi nu avem o cofetărie, să vindem zilnic. Lucrăm doar pe bază de comenzi: când sunt sărbătorile, când sunt evenimente, cum ar fi nunți, botezuri, aniversări, majorate. Dar clienții noștri sunt vechi. Odată ce au apelat o dată la noi, se întorc mereu”, povestesc cei doi. Și au clienți inclusiv din București, cărora le livrează la comandă ori de câte ori aceștia îi solicită.

- Publicitate -

În ceea ce privește candy-bar-urile, pe care le asigură pentru evenimente, acestea mereu se termină, în mai toate cazurile. „Și nu pentru că nu facem suficiente, ci pentru că sunt atât de bune încât, de cele mai multe ori, se termină înainte de servicrea primului fel de mâncare”, povestesc cei doi. Ceea ce este o dovadă clară a calității prăjiturilor oferite de Nicole’s Sweet Desires.

candy bar nicole sweet desire

De la lucrul într-un service auto la făcut prăjituri în propriul laborator

Florentina Panait este artizana din mâinile căreia ies minunile dulci marca Nicole’s Sweet Desires. După ce a rămas fără loc de muncă a decis să ia în piept viața de antreprenor și să încerce să ofere și altora ceea ce pregătea pentru fiica sa.

Mi-a plăcut dintotdeauna să gătesc și îmi plăcea mirosul de prăjituri, așa că am decis să mă axez pe acest domeniu”, povestește ea. Dar nu a început din prima, la bucătărie, cu cartea de bucate a bunicii în față. „Am mers și am făcut, întâi de toate, cursuri”, povestește ea.

- Publicitate -

Am căutat pe internet o școală la București. Am găsit, m-am înscris și, între timp, am mai mers și la un master-class de figurine, iar acolo am cunoscut un chef-cofetar de la Hilton”, povestește antreprenoarea. Este vorba despre Mimi Dima, unul dintre cei mai premiați cofetari români. Acesta a fost momentul decisiv pentru Florentina deoarece între ele s-a creat o chimie.

Citește și: Hand Made România: Locul din Ploiești unde mai găsești ii și produse românești lucrate manual

La sfatul acesteia viitoarea antreprenoare s-a înscris la o școală de cofetari, de unde reputatul hotel își alegea practicanții. Și, bineînțeles, că Florentina a fost selectată pentru a-și desfășura practica la Hilton, sub aripa lui Mimi Dima. De aici are, dealtfel, și multe dintre rețetele pe care le folosește în prezent. „Ne-au spus foarte clar acolo că putem lua și folosi rețetele în propriile noastre laboratoare după terminarea școlii”, mărturisește ea.

Au fost trei luni de vis, deși am făcut naveta Ploiești – București în fiecare zi”, mărturisește Florentina. Aici a învățat multe din secretele cofetăriilor de top din întreaga țară. Dar nu s-a oprit la acest curs.

- Publicitate -

După absolvirea școlii de cofetărie-patiserie de la Hilton, Florentina a participat frecvent la cursuri de specializare alături de unii dintre cei mai renumiți chefi cofetari din lume: Antonio Bachour (câștigător al titlului de cel mai bun cofetar al lumii de mai multe ori), Nina Tarasov, Ksenia Penkina (recunoscută drept regina glazurilor), Daniel Alvarez, Jordi Bordas, Joakim Prat și mulți alți specialiști din România, Moldova, Ucraina și Franța. Având în vedere toate acestea, este evident că ea are o pregătire și o experiență care i-ar permite să lucreze cu ușurință într-o cofetărie de top oriunde în lume.

Un business început în Prahova, cu rețete de la Hilton, din București

Cu toate că ar fi putut lucra oriunde, după terminarea cursurilor Florentina Panait, alături de soțul ei, care a decis și el să renunțe la jobul lui pentru a-și sprijini soția, au decis să rămână acasă, în Prahova, lângă Ploiești și să-și deschidă aici propriul mic laborator.

Am pornit în Prahova, la Tătărani, cu rețete de Hilton, și cu ingrediente de top, dar cu prețuri la jumătate față de cele ale acelorași produse cumpărate din București”, povestesc cei doi.

- Publicitate -

La început, când au deschis, recunosc faptul că, pentru a-și face produsele cunoscute, au dat foarte mult gratuit prietenilor și cunoștiințelor. Apoi, au început să vândă, dar la prețuri mult sub prețul pieței.

Florentina a păstrat legătura cu cea care i-a fosr mentor și după ce am deschis. Și, la un moment dat, aceasta a întrebat-o cu cât vindem produsele. Și a trebuit să o mințim, să îi spunem că le vindem mai scump decât vindeam de fapt ca să nu se simtă jignită. Noi vindeam dulciuri atât de bune, de o calitate superioară, la niște prețuri atât de mici… Pur și simplu nu am putut să-i spunem adevărul”, a povestit George.

Cei doi antreprenori nu se plâng, dar recunosc faptul că, uneori, au senzația că „bat pasul pe loc”. Știu că au produse de cea mai bună calitate. Știu că au prețuri decente pentru calitatea pe care o oferă. „Dar, cu toate acestea, lumea spune că prăjiturile noastre sunt scumpe”, mărturisesc cei doi.

- Publicitate -

Noile reglementări fiscale le amenință afacerea

Pe de altă parte, reglementările fiscale din ultima perioadă, au venit ca o povară în plus pentru ei, ca, dealtfel, pentru aproape toți micii antreprenori. „Am și spus, cu toate măririle astea de taxe, dacă aveam magazin, sau dacă trebuia să plătim chirie pentru laborator și nu era clădirea noastră, probabil că am fi închis”, spun ei, cu toată sinceritate. „Nu este ușor să ai un business, în zilele astea, în România”, mai punctează ei.

Recunosc faptul că, fără ajutorul familiei, nu ar fi reușit să țină afacerea. Atât terenul, cât și clădirea din Tătărani, unde au laboratorul, sunt achiziționate și amenajate cu ajutorul tatălui lui George. Acesta lucrează în domeniul petrolului și gazelor și își poate ajuta copiii. „Absolut nimic, din tot ce este aici, nu este ridicat cu banii din prăjituri. Dacă nu aveam susținerea familiei, eram închiși demult”, spune George.

Din profitul pe care îl realizează din prăjituri, au reușit, până acum, doar să trăiască și să achiziționeze aparatură pentru laborator și cursuri de perfecționare pentru Florentina. Și… cam atât deocamdată.

- Publicitate -

Nu au magazin, lucrează doar pe bază de comenzi și livrează cu mașina proprie. George este cel care se ocupă de această parte, cât și de realizarea decorurilor pentru torturi și prăjituri, el fiind artist 3D.

Deși ar putea merge să se dezvolte în altă parte, au preferat să rămână aproape de casă

Apropierea de casă (practic curtea laboratorului este gard în gard cu casa celor doi), este, pentru George și Florentina, și blestem și binecuvântare. Dar ei au decis așa, și și-au asumat în momentul în care au construit laboratorul atât de aproape de casă.

Toată ideea a fost să fim aproape de Nicole. Noi, fiind toată ziua la laborator, dacă are nevoie de ceva, să ajungem repede la ea. Totodată, am vrut să poată veni și ea, tot timpul, la noi, atunci când își dorește. Ne-am gândit că, dacă nu putem noi să fim acasă, măcar să vină ea la noi când vrea”, povestește George.

- Publicitate -

Și, da, din acest punct de vedere, au ales cu sufletul, și au ales bine pentru familia lor. Sunt aproape de casă, aproape de copil și, totodată, își pot vedea și de afacere.

Citește și: Lavandaria, o poveste de familie cu aromă de lavandă

Există însă, în toată această decizie și o parte mai puțin plăcută: izolarea. Practic, sunt oameni din Tătărani, care nici acum nu știu, după cinci ani de zile, că la ei acolo se află Nicole’s Sweet Desires, o cofetărie artizanală care produce unele dintre cele mai bune dulciuri de pe piață la ora actuală.

Deși au clienți din București, deși fac candy-bar-uri și torturi pentru nunți și aniversări, sunt mulți oameni din Ploiești care nu știu de ei. Neavând nici un magazin fizic, de desfacere, în Ploiești, este mai greu să pătrundă pe o piață în care oamenii sunt obișnuiți cu intratul în magazin și comandarea produselor din vitrină.

Da, acum Nicole a crescut și cei doi au în plan, în viitor, deschiderea unui magazin. Dar, spun ei, lipsa de predictibilitate fiscală actuală, îi ține pe loc. Și nu sunt de condamnat. În ziua de astăzi mulți antreprenori au preferat să apese puțin pedala de frână, și-au pus pe pauză investițiile și planurile, în așteptarea unor vremuri mai predictibile din punct de vedere legislativ și financiar.

Cozonacul cu zmeură, rețeta care le-a adus „celebritatea”

Lucrând doar la comandă, a fost nevoie să ne adaptăm cerințelor fiecărui client în parte. De-asta și avem zece tipuri diferite de cozonaci, de exemplu…”, explică ei. Și, în fiecare an, experimentează rețete noi.

De exemplu, zilele trecute George și Florentina au dat lovitura pe social media cu „cozonacul viral”. Este vorba de o rețetă, inventată de ei, cu un cozonac cu zmeură. Imediat videoclipul de prezentare a cozonacului a devenit viral, răspândindu-se în mediul online. A adunat sute de mii de reacții dar, printre acestea, bineînțeles că cei doi și-au luat și foarte mult „hate”, cum se spune printre internauți.

Doamne, ce au putut să scrie oamenii… cât sunt de răi, este incredibil!”, povestește George. „V-ați bătut joc de tradiții!”, „Cu ce-i ăsta, doamnă, cu parizer? Îmi faceți și mie unul cu șuncă?”, „Ce-ați făcut cu cozonacul bunicii?”, sunt doar câteva dintre replicile de care au avut parte cei doi antreprenori.

cozonac cu zmeura

Florentina și George Panait, doi antreprenori cu principii solide

Cu mai mulți ani în urmă, Florentina a fost selectată să participe la o emisiune cu și despre cofetari, povestesc cei doi. Inițial vestea i-a încântat foarte mult și au fost de acord. În fond și la urma urmei o astfel de vizibilitate nu putea decât să fie benefică pentru businessul lor.

Mulți dintre cei care au fost la emisiune și-au făcut ulterior cofetării”, spune George.

În timpul pregătirii emisiunii, la care Florentina mersese pentru a face prăjituri, a aflat că, pentru a participa la emisiune, trebuia să meargă și să spună povești neadevărate. „Trebuia să fabric o poveste mai lacrimogenă, cum că mi-a picat un tort, sau cum am dezamăgit o mireasă… ceva de acest gen, complet neadevărat”, a povestit ea.

În plus, i s-au dat indicații clare, de a-și schimba stilul, într-unul complet nefiresc. „Trebuia să fiu mai extravagantă, să provoc discuții, ceartă între participanți… din astea”, spune antreprenoarea. Acela a fost momentul în care a realizat că ea nu are ce căuta la o astfel de emisiune. Spune că nu poate face așa ceva, indiferent de publicitatea și profitul ulterior acestui compromis.

Păi eu mă duc acolo să fac prăjituri sau mă duc să fac teatru??? Nu, așa ceva clar nu e de mine!”, a spus ea, și a renunțat la toată publicitatea pe care i-ar fi putut aduce-o o astfel de emisiune. De ce? Pentru că nu-și poate încălca principiile pentru nimic în lume.

Probabil că acesta este și motivul pentru care tot batem pasul pe loc… nu vrem să facem anumite compromisuri care, într-un business, ar trebui făcute”, adaugă George Panait.

Florentina, motorul și sufletul Nicole’s Sweet Desires

Florentina este cea pe umerii căreia cade partea cea mai grea a businessului. Deși este susținută necondiționat de George, ei îi revin cele mai grele părți alea afacerii. Și, cu toate acestea, nu uită niciodată să fie mamă și să își facă timp pentru Nicole, cea datorită căreia a pornit pe acest drum sinuos al antreprenoriatului.

Deși ar putea oricând să se dezvolte profesional și să își mute businessul într-o zonă mai ofertantă din punct de vedere al clienților, ea a ales să rămână aici, „pitită” lângă Ploiești. Aici aduce fericire și zâmbete oamenilor care trec pragul micului ei laborator.

Până în pandemie a mers constant la cursuri, iar de atunci s-a dedicat cu totul laboratorului ei. Ca dovadă a valorii ei, la unul dintre ultimele cursuri la care a participat, a ajuns să țină ea însăși lecția. Toți cursanții, inclusiv organizatoarea, o ascultau cu mare interes și îi puneau întrebări. Fusese acolo doar ca să învețe o tehnică nouă, dar pregătirea ei era mult peste nivelul din sală.

Florentina este o perlă rară, modestă și extrem de devotată. Tot ce face, face cu pasiune și cu dorința de a crea deserturi care să aducă bucurie adevărată. Rareori se întâmplă ca cineva care gustă din creațiile ei să nu se mai întoarcă.

Visul Florentinei Panait: o echipă mare care să îi preia din atribuții ca ea să poată crea rețete noi

Visul Florentinei este ca, într-o zi, să aibă într-o zi o echipă mai mare, bine organizată, pe care să o poată coordona ca un adevărat chef. Astfel ea să aibă timp să creeze și să testeze nestingherit noi rețete. Îi place enorm să innoveze (cum a fost și cu acel cozonac cu zmeură și ciocolată albă care a ajuns viral). Acum însă trebuie să se ocupe și de contabilitate, și de relațiile cu clienții, și de comenzi de materii prime, și de controalele autorităților. Are sarcini care, în mod normal, ar necesita încă trei sau patru persoane.

Este o adevărată eroină: mamă, soție, prietenă și cofetar desăvârșit – le face pe toate cu drag și cu succes deplin”, o descrie George, soțul ei.

Deși nu petrece cât și-ar dori cu Nicole, relația lor este extraordinară. Nicole o întreabă adesea „Mami, mergem la plimbare la mall?” și Florentina nu o refuză niciodată, oricât de obosită ar fi.

Nicole’s Sweet Desires, un business care, dincolo de toate, le aduce fericire celor doi antreprenori

Cu toate dificultățile pe care le întâmpină, Florentina și George Panait spun că sunt foarte fericiți de drumul pe care și l-au ales în viață. „Este greu, într-adevăr, dar este și frumos”, spun ei, fiind amândoi convinși de asta. Visează mult și frumos. Au planuri mari pentru viitor: „Visul nostru este să deschidem o cofetărie în București, pe Calea Victoriei pentru că noi avem produse care s-ar bate de la egal la egal cu produsele din București”, spun cei doi.

Dar aceste planuri nu sunt pentru viitorul apropiat. Vremurile incerte din punct de vedere legislativ și financiar îi țin pe loc deocamdată. Cei doi speră însă că vor depăși cu bine și această perioadă complicată pe care o traversează în prezent. „Am trecut noi peste pandemie, când abia deschisesem, sigur va fi bine și acum”, spun, siguri pe ei, George și Florentina.

Până când se vor putea extinde însă, se bucură la maxim de ceea ce fac și, totodată, se bucură de bucuria clienților lor, care întotdeuna pleacă de la ei mai mult decât mulțumiți.

Nu au regretat și nu regretă nicio clipă alegerea făcută și, dacă mâine ar fi să o ia de la capăt, la fel ar proceda. Au toate motivele să se bucure de ceea ce au, de business, de prăjituri dulci, de familia lor, chiar dacă, uneori, cam „bat pasul pe loc”. 😉

Disclaimer: Acest articol nu este unul sponsorizat sau susținut de Nicole’s Sweet Desires și nu există un contract comercial pentru publicarea lui. De asemenea, nimeni din partea Nicole’s Sweet Desires nu a citit și nu a aprobat textul înainte de apariția lui. Articolul face parte din campania, derulată de Observatorul Prahovean, de promovare a antreprenorilor locali, care aduc plus valoare comunității.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

2 COMENTARII

  1. Am avut tortul de nunta facut de Florentina si zeci de invitati mi-au cerut datele ei.Timp de ani la rand dula,mi-am comandat la fiecare eveniment,tort cu aceeasi compozitie ca cel de la nunta. A fost si este chiar si dupa 8 ani,cel mai bun tort mancat vreodata.Locuiesc in Londra si placerea mea cea mai mare cand vin acasa,in Romania,este sa imi comanf tort de la Flori.Multumesc!❤️

  2. Comand deja de peste 5 ani cu diverse ocazii produsele pregatite cu magie de Florentina.
    Sunt desavarsite , fine, de fiecare data se simte grija pentru ingredientele premium.
    Desi locuiesc in Bucuresti si nu am produsele la indemana, cu ajutorul lor gasim solutii sa nu ratez nicio ocazie importanta sa mi delectez familia cu desertul perfect.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cum s-a transformat pârâul Dâmbu în ”Delta” din Ploiești 

Ploile căzute în ultimele săptămâni au schimbat radical peisajul...

De ce sunt atât de mulți pescăruși în Ploiești. Sunt un pericol? Explicațiile unui biolog

Pescărușii au devenit, în ultimii ani, o prezență obișnuită...

La o lună după lucrările Hidro Prahova, problema apei murdare din Șirna pare rezolvată

La robinetele localnicilor din comuna prahoveană Șirna curge în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -