Uniunea Sindicală Sanitas Bucureşti a dat publicităţii, recent, proiectul Legii Salarizării Unitare, agreat la finele anului trecut de vechiul guvern. Potrivit grilei de salarizare a Rovanei Plumb, un profesor debutant din învăţământul preuniversitar va câştiga lunar între 2.080 – 2.590 lei, iar un profesor de liceu, gradul I cu peste 40 de ani vechime va încasa între 4.953 lei şi 6.167 lei pe lună. Un medic stagiar în unităţi sanitare va avea salariul cuprins între 2.704 lei şi 3.607 lei pe lună. Aceasta este, însă, una dintre cele patru variante de proiect a legii salarizării unitare discutate anul trecut.


Astăzi, la ora 10:30, are loc prima întâlnire a guvernului Cioloş cu sindicatele, în care se va stabili varianta de proiect a noii legi de salarizare unitară din sectorul bugetar, care urmează să fie discutată şi negociată cu confederaţiile sindicale.

Citește și SE SCOT SPORURILE DIN SALARIUL DE BAZĂ. NOUA GRILĂ DE SALARIZARE PENTRU ANUL 2016

Potrivit economica.net, grila va avea un raport între salariul de bază minim şi cel maxim în sectorul bugetar, de 1 la 18 (Legea din 2010 a adus o grilă care avea un raport între salariul de bază minim şi cel maxim în sectorul bugetar de 1 la 15, spre deosebire de 1 la 72 cât era în 2008).

Grile de salarizare:

Administraţie locală:

Primar general al Capitalei 17600
Viceprimar al Capitalei 12402

Sănătate:

Medic primar ( S), în unităţi clinice 6318– 77867, în funcţie de gradaţie
Medic stagiar ( S), în unităţi clinice 2702 – 3364 lei
Farmacist stagiar ( S), în unităţi clinice 2624 – 3267 lei
Asistent medical ( S), în unităţi clinice 2782 – 3464 lei
Dentist debutant ( SSD), în unităţi clinice 1700 – 2117 lei
Medic primar ( S), în urgenţe 7070– 8803 lei
Medic rezident anul I (S), în urgenţe 3994– 4973 lei
Medic primar ( S), în unităţi sanitare 5171 – 6439 lei
Medic stagiar ( S), în unităţi sanitare 2704 – 3607 lei
Asistent medical debutant( S), în unităţi sanitare 2020 – 2515 lei

Educaţie:

Director unitate de învăţământ (S) gr I sau II 7272 – 8137
Director adjunct unitate de învăţământ (S) gr I sau II 6874 – 7692
Director casa corpului didactic (S) gr I sau II 7272 – 8137
Profesor universitar (S), peste 40 de ani vechime, 5 gradaţii 7692 – 9578
Preparator universitar, (S), până la 3 ani vechime, 5 gradaţii 2702 –3364
Profesor preuniversitar, grad 1, peste 40 de ani vechime, 5 gradaţii 4953 – 6167
Profesor preuniv debutant (S), 5 gradaţii 2080 – 2590
Învăţător, educator, grad I, peste 40 de ani vechime (M), 5 gradaţii 2782 – 3464
Profesor, învăţător, educator (M) fără pregătire de specialitate, sub 1 an vechime, 5 gradaţii 1597 – 1989
sursa: realitatea.net