- Publicitate -

V-ați tranformat copiii în tomberoane și nici măcar nu observați!

Ieri a fost prima zi în care “s-a băgat laptele” la școli și tot prima zi în care copiii voștri, bă indiferenților, au ajuns la spital. Și nu doar dintr-o școală – Elena Doamna, ci din vreo trei. Autoritățile au făcut ceea ce fac de obicei când apar probleme cu copii ajunși în loturi la urgențe, după ce au băut laptele de la școală: încearcă să dea vina pe școli, directori, administratori, elevi, părinți că nu au învățat copiii să nu bea laptele de la școală, caiet de sarcini… orice.

Nici prin cap nu le trece că ar putea fi o problemă chiar la furnizor: Ecolact Păulești,  firmă preacorectă din Prahova care câștigă licitațiile pentru lapte și corn în Prahova cam din momentul în care domnul Năstase a lansat programul. Adică tocmai a intrat în al treilea cincinal, dacă îmi permiteți să spun așa.

- Publicitate -

Știți ce? Și eu cred că Ecolact, cu tot spatele ei incredibil de bine ancorat în princpalele partide politice din Prahova – PSD și noul PNL – nu este de vină. Chiar dacă în istoria nefiresc de lungii ei relații cu bugetul cornulețului cu lapte se află la, am numărat, al treilea incident major în Prahova.

Singurii vinovați, bă anonimizaților, sunteți voi, părinții. Ca să fiu mai precis, toți părinții care aveți acum copii care se bucură de plăcerile nebănuite, inclusiv bacteriologice, ale programului lapte și corn în școlile din Prahova.

- Publicitate -

Sunteți atât de înghețați în sechelele voastre de scheleți comuniști încât chiar credeți că el, “Statul”, s-ar putea supăra și s-ar putea să nu „le mai dea”. Greșiți, bă sclavi ai sistemului: laptele ăla și cornul ăla pe care nu prea le mai mănâncă nici pisicile pe acasă sunt plătite din banii voștri.

Sunteți atât de paralizați de teamă și automatismele pupat-papucului încât nici măcar nu înțelegeți că v-ați transformat copiii în tomberoane și nici măcar nu observați.

Am și eu o curiozitate: o să reacționeze vreun părinte, vreun comitet de părinți și să ceară o anchetă serioasă, ceva?

- Publicitate -

Eu pun pariu că o să stați ca la recentele mitinguri, la fereastră, trăgând dintr-o țigară și comentând “inconștiența” ălora mici care au ieșit în stradă dispuși să-și ia pulane pe spate doar ca să susțină niște idei și principii. Chestii pe care voi, “părinți responsabili”, nu le înțelegeți, bă zombificaților!

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Invazie de pelicani și cormorani la Fulga. Dezastru piscicol și zeci de mii de euro pagube

Piscicultura românească se confruntă cu o presiune fără precedent,...

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Sistemul antigrindină din Prahova, fără autorizație de mediu? Autoritățile: „Nu era necesară”

Activitățile specifice sistemului antigrindină, constând în intervenții active în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -