- Publicitate -

Trăiesc pe datorie: pensionarii din Prahova se împrumută pentru medicamente, lemne de foc și pentru a-și plăti taxele(VIDEO)

Pensionarii din Prahova sunt forțați să trăiască din împrumut în împrumut. Cu pensii de aproximativ 1.700 de lei, mulți ajung la CAR (Casa de Ajutor Reciproc) pentru medicamente, lemne de foc sau plata taxelor și impozitelor locale. În contextul scumpirilor și al veniturilor mult prea mici, împrumutul a devenit, pentru mii de vârstnici din județ, singura soluție pentru a face față cheltuielilor zilnice.

- Publicitate -

„Oamenii vin la CAR fiindcă sunt amărâți, au tot felul de probleme, e plin aici mereu. În principal, se împrumută pentru medicamente, pentru lemne de foc pentru iarnă sau pentru diverse lucrări la locuințe. Sunt și cazuri în care iau bani ca să plece sau să ajungă la copii în străinătate, în Spania, Italia sau Anglia.

În general, vorbim despre vârstnici cu venituri mici, care nu reușesc să acopere cheltuielile curente și apelează la aceste împrumuturi ca să se poată descurca”, a precizat Ștefan Pascu, președintele CAR Prahova.

- Publicitate -

Sumele împrumutate nu sunt mari, dar pentru mulți pensionari reprezintă o „gură de oxigen”. Media unui credit este de aproximativ 8.200 de lei, iar cotizația lunară este de 1% din pensie. În cazul unei pensii de 1.700 de lei, contribuția este de 17 lei.

Citește și:Guvernul va aproba ajutoare pentru pensionari. Cum se vor acorda sumele – UPDATE

În sediul CAR Prahova, realitatea este una dureroasă. Doamna Gabriela a împrumutat 7.500 de lei pentru medicamente. Cu o pensie modestă, de doar 1700 de lei, rata lunară de puțin peste 100 de lei este greu de suportat. „Nu e prima dată când mă împrumut. Pentru medicamente o fac. Altă soluție nu am”, spune femeia.

La ghișeul CAR-ului vin zilnic zeci de oameni. Doamna Ecaterina, o ploieșteancă de 75 de ani, a venit să-și plătească și ea rata. Face asta de ani de zile, pentru că, spune ea, fără împrumuturi nu s-ar descurca.

- Publicitate -

La Asociație  l-am întâlnit și pe domnul  Gheorghe, din Poienarii Burchii, care reprezintă aproximativ 600 de pensionari din comună. Mulți dintre aceștia, povestește bărbatul, se împrumută la Casa de Ajutor Reciproc Prahova pentru lucrări precum învelirea caselor, racordarea la gaze sau cumpărarea lemnelor de foc.

„Oamenii iau împrumuturi în funcție de pensie, de la 3.000 de lei în sus. Eu aprob cererile și îi chem apoi să-și ridice banii. Sunt mulți oameni amărâți care nu au altă soluție pentru sa face față traiului zilnic”, spune bărbatul.

Fenomenul împrumuturilor pentru ca un pensionar să poată supraviețui este încă unul de amploare în județ, în ciuda mortalității.

- Publicitate -

Dacă în urmă cu patru ani CAR Prahova avea aproximativ 44.000 de membri, în prezent numărul a scăzut la 38.427, în principal din cauza deceselor. „Avem, în medie, aproximativ 14 decese pe zi”, a mai precizat președintele CAR, Ștefan Pascu.

Citește și: Când va fi acordat ajutorul pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei

Doar până la 20 aprilie au fost acordate aproximativ 1.800 de împrumuturi, în valoare totală de circa 14 milioane de lei. Media rămâne la aproximativ 8.200 de lei pentru fiecare credit.

Reprezentanții CAR Prahova spun că numărul cererilor rămâne ridicat, iar beneficiarii sunt, în continuare, pensionarii cu venituri modeste. Pentru mulți, împrumutul nu mai e o alegere, ci a devenit singura variantă ca să-și plătească medicamentele, dar și facturile și traiul de zi cu zi.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Invazie de pelicani și cormorani la Fulga. Dezastru piscicol și zeci de mii de euro pagube

Piscicultura românească se confruntă cu o presiune fără precedent,...

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Sistemul antigrindină din Prahova, fără autorizație de mediu? Autoritățile: „Nu era necesară”

Activitățile specifice sistemului antigrindină, constând în intervenții active în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -