Ancheta declanșată ieri, după ce 31 de elevi din clasele a V-a și a VI-a de la Școala Elena Doamna din Ploiești au ajuns la spital ca urmare a consumului de lapte laptele livrat conform programului guvernamental, se extinde.
Dacă la început autoritățile au încercat să dea vina pentru situația de la Elena Doamna pe reprezentanții școlii respective, care nu ar fi păstrat laptele în frigider, acuzații respinse de conducerea unității de învățământ (detalii AICI), aseară au fost raportate mai multe cazuri de îmbolnăviri și la alte unități de învățământ.
Este vorba de cinci elevi de la Școala 14 din Ploiești și unul de la școala din Bărcănești, sat Tătărani, care s-au simțit rău după ce au consumat laptele primit la cursuri.
Surse din Casa Albă susțin că de vină ar fi deficiențele de manipulare și transport, care au intervenit pe traseul dintre producătorul de lapte (Ecolact), distribuitor (Lido Gârbea) și școli.
Observatorulph.ro a publicat, în exclusivitate, informația potrivit căreia laptele livrat elevilor din Prahova nu este de tip UHT, ci doar pasteurizat. Asta înseamnă că dacă este depozitat necorespunzător, de exemplu în ghiozdan, la temperatura camerei, acesta poate reprezenta un real pericol pentru sănătatea copiilor.
Ieri a fost prima zi din anul școlar 2015-2016 când peste 70.000 de eleiv din Prahova au primit laptele și cornul din programul guvernamental. Întârzierea de peste două luni a fost pusă de autorități pe seama contestării succesive a licitației câștigată până la urmă de asocierea dintre firmele Ecolact Prodf, Lido Gârbea și Voipan.
