Mi-am început dimineața cu un mesaj de la un prieten, navetist de București ca alte câteva mii de ploieșteni. Blocat pe podul de la Gara de Sud, aproape că vorbea singur. M-a sunat pentru că simțea nevoia să se descarce și să-mi spună că ”neapărat” ar trebui făcut ceva cu pasajele alea două, din Barieră, care ar rezolva o mare parte din problemă. Probabil, ca toți cei din coloana pe care a pozat-o, se întreba cât timp o să mai dureze până când…
Mi-am adus aminte instant că fostul primar de sinistră prestație, Andrei Volosevici, încă mai bântuie prin birourile primăriei. Uitasem de el.
Tot instant, am realizat că îi plătim în continuare 3.000 – 4.000 de euro pe lună leafă și beneficii conexe funcției, timp în care ne holbăm hipnotizați la dimensiunile dezastrului în care a aruncat orașul.
Asta m-a făcut să devin un frustrat melancolic și să simt nevoia să împart niște gânduri mai ales celor care zi de zi stau blocați cu zecile de minute în traficul infernal din sudul orașului.
De ce nu a reabilitat în cei patru ani de mandat cele două pasaje pietonale subterane? Vă explică ”geniul” administrației locale din Ploiești în acest pasaj din emisiunea realizată cu Marius Visarion în 2022. Clik pe link și dați drumul la bandă:
Cu aceeași ocazie, fostul primar de sinistră amintire ne mai promitea tuturor, dar mai ales celor care tranzitează centrul și sudul orașului, că lucrarea de reabilitare a Bulevardului și a pasajelor ar putea dura două luni.
Iar durata asta de timp ”imensă”, lăsa să se înțeleagă, s-ar putea datora fix cauza lucrărilor de reabilitare a celor două pasaje:
Uitându-ne doar la Bulevard, nu putem să nu vedem că Andrei Volosevici a reușit contraperformanța administrativă greu de egalat de a nu finaliza nici măcar după un an și o lună lucrarea aia care trebuia să dureze maxim, dar maxim!, două luni cu pasaje cu tot.
Acum, că sper că v-am stârnit niște sentimente curate, aș vrea să vă mai spun ceva.
Toți, dar mai ales cei blocați diminețile în traficul din zona centrală și de sud și care faceți naveta pentru o leafă mai bună în București ia fiți atenți ce se vorbește prin târg.
Există un zvon insistent în mediul politic al Ploieștiului cum că cineva agită acum tot PSD-ul ca să-i rezolve un serviciu bun lui Volosevici, să nu rămână șomer după 1 noiembrie.
Asta după ce și-ar fi rezolvat cu o funcție de top în administrația județeană nașa, fostă city manager și mâna sa dreaptă cu care a distrus cot la cot orașul.
Se vorbește foarte mult despre insistențele cu care le explică colegilor de partid cum că organizația municipală are obligația de a-i pune la dispoziție un job pentru sacrificiile pe care el le-a făcut pentru ea.
Cea mai des vehiculată sinecură ar fi una cu responsabilități cât mai spre zero, precum cea de consilier al directorului general al Conpet, companie de stat plină ochi de foști colegi de-ai săi din toate partidele care au beneficiat de aceeași recompensă.
Ce, el n-are aceleași drepturi? Mai ales că e mult mai bun decât ei. A fost numărul unu.
S-ar părea că insistența omului aproape a dat roade și că este posibil ca până la finalul anului și Conpetul să înceapă să se bucure din plin de experiența profesională a fostului primar de tristă amintire.
De ce? Pentru că partidul are grijă de toți oamenii lui.
Subliniez că este doar un zvon insistent care pune accent pe perseverența și dăruirea cu care omul și-ar susține cauza, și nu trebuie luat ca o informație verificată.
L-ați plătit împărătește la primărie? Este foarte posibil să-l plătiți regește și la Conpet! Iată o generoasă temă de meditație în ambuteiaj, pe drumul către job-ul aflat la câteva zeci de kilometri de casă.