Problemele legate de depozitarea deșeurilor pentru locatarii de la unele blocuri turn din municipiu vor reveni la Ploiești. În 2020, mai multe asociații de proprietari au renunțat la camerele de precolectare a gunoiului. Spațiile fie au fost închise, fie au primit o altă destinație.
„Locuiesc într-un bloc turn din Ploiești. În 2020, toți locatarii am fost de acord cu desființarea tubulaturii pentru gunoi. Decizia a fost luată pentru a scăpa de mirosul deșeurilor din bloc.
Mai mult existau costuri de fiecare dată când se înfunda ghena. În 2020, am primit o atenționare că operatorul nu mai ridică gunoiul din camera de precolectare.
Trebuia să pândim mașina de gunoi, așa că a fost închisă camera de precolectare, iar gunoiul îl ducem la tomberoanele de lângă bloc.
Am înțeles că insulele ecologice care sunt amplasate acum sunt strict pentru blocurile cu patru etaje. Este adevărat? La această oră noi plătim valoarea serviciilor pentru colectarea deșeurilor”, ne-a scris un ploieștean.
Tot scandalul legat de colectarea deșeurilor de la blocurile turn din Ploiești au apărut în momentul în care operatorul de salubritate a anunțat că nu va mai încărca și ridica gunoiul din camerele de pre-colectare, existând obligația ca tomberoanele să fie scoase în afara blocurilor. (Detalii AICI)
Unele asociații de proprietari au înțeles acest lucru și au amenajat camerele de pre-colectare, ba chiar au angajat personal să se ocupe de curățenia acestora.
Alte asociații de proprietari, ca să scape de problema gunoiului și de costurile suplimentare, au închis camerele de pre-colectare, iar locatarii au început să depoziteze deșeurile la platformele de gunoi din apropierea imobilelor.
Camere de precolectare, obligatorii la blocurile turn
Contactat telefonic, directorul RASP Ploiești, Vasile Ionescu, a precizat că depozitarea deșeurilor la blocurile turn din municipiu are loc în camerele de precolectare, care, la rândul lor trebuie dotate cu recipienți pentru colectarea selectivă a gunoiului.
„La nivelul municipiului Ploiești sunt 390 de camere de precolectare la blocurile turn din Ploiești și 241 de platforme la blocurile cu patru etaje.
Camerele de precolectare trebuie să fie operaționale pentru colectarea deșeurilor de către operator. Insulele ecologice sunt numai pentru blocurile cu patru etaje”, ne-a precizat Vasile Ionescu, directorul tehnic al RASP Ploiești.
Insule ecologice digitalizate la Ploiești
La Ploiești a început amplasarea noilor insule ecologice digitalizate, unde depozitarea deșeurilor are loc pe anumite fracții.
Insulele ecologice, potrivit Primăriei Ploiești, sunt complet automatizate și pot fi utilizate doar pe bază de card distribuit fiecărei asociații de proprietari. (Detalii AICI)
