- Publicitate -

Detectoarele de gaz, obligatorii la bloc. Ce amenzi riști

Explozia care s-a produs, vineri, într-un apartament dintr-un bloc din București, soldată cu 3 morți și 15 persoane rănite, readuce în atenție obligativitatea montării de detectoare de gaz. Amplasarea unor astfel de dispozitive are drept scop prevenirea unor eventuale explozii și incendii. În Prahova, la nivelul anului 2024, au avut loc peste 550 de incendii la locuințe soldate cu rănirea a peste 30 de persoane, iar alte 16 persoane și-au pierdut viața. 

- Publicitate -

Tragedia din București s-a soldat cu trei persoane decedate, iar 15 victime au fost transportate la mai multe spitale din Capitală. (Detalii AICI).

Potrivit primelor date, cauza producerii exploziei din București a fost o acumulare de gaze, în condițiile în care alimentarea cu gaze a fost oprită cu o zi înainte, însă sigiliul fusese rupt. (Detalii AICI).

- Publicitate -

Tragedia din București readuce în atenție faptul că totul ar fi putut fi prevenit în cazul în care imobilul ar fi fost prevăzut cu detectoare de gaze. Sistemul permite, în momentul scăpărilor de gaze, oprirea imediată a alimentării cu gaze.

În Prahova, în 2024, au avut loc peste 550 de incendii la locuințe, incendii soldate cu rănirea a peste 30 de persoane, iar alte 16 și-au pierdut viața.

În ce condiții sunt obligatorii detectoarele de gaz la bloc și la casă

Detectorul de gaz este obligatoriu pentru cei care stau la bloc sau la casă, în anumite condiții, pentru a preveni incidentele tragice precum intoxicațiile cu monoxid de carbon sau, mai grav, exploziile provocate ca urmare a unor acumulări de gaze.

- Publicitate -

De altfel, legislația prevede că, în cazul lucrărilor efectuate la instalațiile interioare de utilizare a gazelor naturale, în funcție de mărimea suprafețelor vitrate, să fie amplasate detectoare automate de gaze naturale.

Astfel de dispozitive sunt obligatorii și în cazul în care sunt montate centrale termice pe gaz.

Cu ajutorul dispozitivului, orice scăpare de gaze este anunţată prin semnal sonor. În această situaţie, alimentarea cu gaze este oprită automat, iar riscul de producere a accidentelor dispare.

- Publicitate -

Amenzi pentru lipsa detectorului de gaze

„Detectoarele automate de gaze, potrivit legislației, sunt obligatorii la bloc, pentru depistarea și prevenirea scăpărilor de gaze, în anumite condiții.

Astfel de detectoare sunt obligatorii în cazul apartamentelor care au ferestre din termopan și au loc intervenții la rețeaua de gaze. Instalarea și autorizarea de centrale nu va fi autorizată dacă nu sunt amplasate detectoare de gaz.

Astfel de dispozitive sunt obligatorii inclusiv în cazul executării de lucrări pentru separațiile de gaz.

- Publicitate -

Mai mult, în momentul în care există o sesizare la operatorul de gaze cu privire la faptul că sunt scăpări de gaze într-un apartament sau pe scara blocului cei veniți în control verifică dacă sunt sau nu montate detectoare de gaze în apartament.

Detectorul automat de gaz este corelat cu instalația de detecție la nivelul blocului și astfel poate fi semnalizată o eventuală problemă legată de scurgerile de gaz”, ne-a explicat Aurel Răileanu, administrator de bloc.

Amenzile în cazul în care astfel de dispozitive nu sunt montate este cuprinsă între 2.000 și 4.000 de lei, în condițiile în care dispozitivele pot fi achiziționate, de pe site-urile de profil, cu prețuri cuprinse între 64 de lei – 150 de lei.

- Publicitate -

Peste 550 de incendii la locuințe, în 2024, în Prahova

Potrivit statisticii ISU Prahova, la nivelul județului, în 2024, au avut loc peste 550 de incendii la locuințe. Incendiile au fost soldate cu rănirea a peste 30 de persoane, iar alte 16 persoane și-au pierdut viața.

„Un incendiu descoperit și anunțat din timp are șanse considerabil mai mari să fie localizat și stins mai repede, ceea ce poate însemna nu doar reducerea pagubelor materiale, cât mai ales salvarea de vieți omenești.

Pentru că fiecare minut contează enorm în astfel de situații, detectoarele de fum, de monoxid de carbon și cele de gaz pot face diferența între un incident minor și o tragedie.

- Publicitate -

Aceste dispozitive au în primul rând un rol de avertizare, semnalând imediat apariția unui incendiu sau a unei scăpări de gaz în spațiile în care sunt amplasate”, a precizat ISU Prahova.

În opinia specialiștilor de la ISU Prahova, aceste detectoare au rol de avertizare a ocupanților construcției cu privire la izbucnirea unui incendiu sau prezența monoxidului de carbon.

Măsuri de prevenire a incendiilor în sezonul rece

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Șerban Cantacuzino” Prahova recomandă un set de  măsuri de siguranță pe care cetățenii trebuie să le cunoscă și să le aplice pentru a evita producerea incendiilor.

- Publicitate -
  • Verificați toate echipamentele electrice! Nu folosiți radiatoare, calorifere electrice și aeroterme cu improvizații sau defecțiuni!
  • Curățați coșurile de fum! Apelați doar la personal specializat pentru a verifica sobele și coșurile de evacuare a fumului.
  • Verificți periodic instalațiile de gaze și centralele termice! Reviziile se realizează numai de tehnicieni autorizați!
  • Nu folosiți niciodată aragazul pentru a vă încălzi! Aragazul folosit pe post de pparat de încălzire a locuinţei poate genera incendii, explozii sau intoxicații, soldate cu pagube materiale și pierderi de vieți.
  • Instalați în locuință detectoare de fum și de gaze! Costurile unor astfel de echipamente sunt mici și vă pot salva viața!

Măsuri obligatorii pentru diferite surse de încălzire

SOBE

  • sobele vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate de persoane specializate şi autorizate;
  • pardoseala combustibilă din faţa uşilor sobelor va fi protejată cu o tablă de dimensiunile 50×70 centimetri, asigurând astfel protecţia faţă de căderea accidentală a jarului sau a lemnelor aprinse;
  • focul din sobe va fi supravegheat în permanenţă;
  • nu lăsaţi copiii să alimenteze soba;
  • evitaţi supraîncălzirea sobelor;
  • nu se va încărca soba cu lemne pe parcursul nopţii.

Instalații electrice

  • se vor utiliza întrerupătoare, prize sau cabluri electrice fără defecţiuni sau improvizaţii;
  • se vor utiliza numai siguranţe omologate în tablourile electrice;
  • evitaţi suprasolicitarea instalaţiilor electrice.

Instalații de încălzire

  • aprinderea focului la aragaz sau în sobele alimentate cu gaze naturale se va face pe principiul „gaz pe flacără”;
  • cenuşa şi jarul provenite de la sobe vor fi depozitate într-un loc special amenajat şi se vor stinge cu apă;
  • verificarea etanşeităţii buteliei de aragaz şi a instalaţiei de alimentare cu gaze se va face numai cu emulsie din apă şi săpun;
  • pentru încălzirea camerelor de locuit se vor utiliza numai aparate electrice omologate.

„Anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător se face apelând numărul unic pentru apeluri de urgență 112!

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play”, a precizat ISU Prahova

Citește și:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

- Publicitate -
- Publicitate -

Sondajul Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Voxpublica

Ce cap de lup dacic i-a dat în gură Dragnea lui Grindeanu

Astăzi, mare congres mare la PSD. Candidat unic la...

Muzică şi culoare, lumină şi PUTOARE la Ploieşti

Weekendul acesta a fost unul plin de evenimente la...

Lumina Noctis la Ploiești: Cum a fost în prima seară

Vineri, 31 octombrie 2025, de la ora 20:00, Palatul...
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -