Viața la bloc nu este fără reguli, mai ales când vine vorba de spațiile comune din imobil. Holurile, scările, dar și subsolurile imobilelor, precum și alte spații comune au un regim bine stabilit, iar cei care nu respectă această regulă riscă să ajungă în instanță. În cazul în care sunt blocate căile de acces în imobil sunt prevăzute inclusiv amenzi.
Din articol
Legislația în vigoare – Legea 196/2018 – prevede clar că, în cadrul asociațiilor, proprietarii din condominii trebuie să adopte un document scris cu privire la regulile şi condiţiile de folosinţă a părţilor comune ale condominiului şi normele de conduită şi bună vecinătate dintre proprietari, numit regulament al condominiului.
Cu mobilierul pe casa scării
„La noi în bloc holul este plin de vechituri pe fiecare palier. La etajul trei a apărut o saltea, iar la restul sunt obiecte de mobilier, frigidere. Ba chiar este și un aragaz scos pe hol. Cum aș putea să-mi conving vecinii să nu-și mai scoată la ușă tot felul de lucruri?
Am fost la administrator și mi-a zis că trebuie să am răbdare cu vecinii care s-au mutat în bloc de multă vreme. Îmi este frică să nu fie vreun incendiu și să nu poată interveni pompierii”, ne-a semnalat un locatar din zona de vest a orașului.
Ce nu ai voie să amplasezi pe scara blocului
Legislația în vigoare prevede că este interzisă obstrucționarea căilor de acces în imobil, lucru care ar putea impiedica evacuarea locatarilor, dar și buna intervenție în caz de incendiu.
Cu alte cuvinte este interzisă depozitarea pe holuri de mobilier vechi, cărucioare și biciclete sau bagaje voluminoase.
Totodată este interzisă depozitarea de materiale toxice și inflamabile, cum ar fi vopselurile, materialele conbustibile și alte substanțe periculoase, regimul acestora fiins stabilit în legislație.
Blocarea căilor de acces, interzisă
În plus, legislația în vigoare privind apărarea împotriva incendiilor prevede clar faptul că, în cazul imobilelor de locuit:
- căile de evacuare se păstrează libere şi în stare de utilizare la parametrii la care au fost proiectate şi realizate.
- se interzice blocarea căilor de acces, de evacuare şi de intervenţie cu materiale care reduc lăţimea şi înălţimea liberă de circulaţie stabilită.
- nu se permite depozitarea pe căile de evacuare a obiectelor care diminuează gabaritul acestor sau care pot afecta evacuarea (de exemplu: biciclete, cărucioare, mobilă, frigidere etc).
Unde pot fi reclamați locatarii care ocupă ilegal spațiile comune
În cazurile în care unul dintre proprietari împiedică, cu rea-credinţă şi sub orice formă, folosirea normală a condominiului, sau a unor părţi componente, şi creează prejudicii celorlalţi proprietari, proprietarii prejudiciaţi sau orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său se poate adresa în scrisȘ
- preşedintelui asociației de proprietari,
- comitetului executiv al asociaţiei de proprietari
- instituţiilor cu atribuţii privind respectarea ordinii şi liniştii publice
- instanţelor judecătoreşti.
În cazul în care decizia asociației de proprietari contravine prevederilor legale, conform Legii 196/2018, pot fi sesizate:
- cenzorul/comisia de cenzori,
- compartimentul creat special la nivelul administrației locale
- instanţele judecătoreşti pentru solicitarea anulării în tot sau în parte a hotărârii/deciziei şi/sau repararea pagubei cauzate.
