Dincolo de problemele inerente de la bloc, facturile la apa caldă din luna mai au generat o nemulțumire generală în rândul unor proprietari de apartamente din Ploiești. Din start trebuie spus că facturile la apă caldă diferă de la un apartament la altul și de la o lună la alta, principala componentă a sumei finale fiind consumul individual de apă.
La Ploiești tariful gigacaloriei a fost subvenționat doar până la finele lunii aprilie, conform unei hotărâri de Consiliu Local.
La începutul lunii iunie, administratorii de bloc au constatat că tariful gigacaloriei folosite la încălzirea apei calde nu mai este subvenționat, dată la care au atras atenția cu privire la creșterea facturilor pentru acest serviciu.
Citește și: Facturi mai mari de trei ori, în luna mai, pentru apa caldă din Ploiești. Tariful gigacaloriei nu mai este subvenționat pe timp de vară
Explicația este simplă. Tariful gigacaloriei la Ploiești este de 720,21 lei/Gcal cu TVA, iar prețul plătit de ploieșteni a fost de 222,49 lei/Gcal cu TVA, diferența fiind suportată din bugetul local.
Din luna mai, însă, tariful gigacaloriei pentru apă caldă nu a mai fost subvenționat și practic calculul pentru apa caldă a avut la bază tariful integral al Gcal, respectiv de 720,21 lei/Gcal cu TVA.
Viața la bloc. Facturi enorme la apa caldă la unele blocuri din Ploiești
Șocul și mai mare a fost după ce la avizierul blocurilor au fost afișate tabelele cu întreținerea.
„Nu este posibil ca în 2023 să fim bătaie de joc la propriu de către cei care ne conduc … Plătesc pentru apa caldă mai mult decât am plătit în două luni întreținerea integral …. Este josnic și fără cuvinte”, ne-a scris o cititoare a Observatorulph.ro.
Situația nu este singulară. Mai mulți proprietari de apartamente susțin că au ajuns să plătească o întreținere mult mai mare față de o lună obișnuită de iarnă, când calculul includea și căldura.
Viața la bloc în Ploiești. Diferențe majore la factura de apa caldă de la un apartament la altul
De exemplu, la un bloc din Ploiești, factura strict pentru apă caldă diferă de la un apartament la altul, în funcție de consum, dar, una peste alta este cu mult mai mare față de cea din timpul sezonului rece..
De exemplu, la un apartament în care locuiesc trei persoane, costurile pentru consumul de apă (apă rece și caldă) au ajuns la 578,36 lei.
La același bloc, factura pentru consumul de apă caldă și rece pentru un apartament în care locuiesc două persoane este de 594,39 de lei.
Trebuie precizat că, în același imobil, pentru un apartament în care locuiesc trei persoane costul pentru factura de apă caldă și rece este de 220,40 de lei, dar și de 153,23 de lei.
Cum se calculează prețul apei calde
Un administrator de bloc ne-a explicat care sunt componentele care sunt incluse în calculul facturii pentru apa caldă.
Prima componentă în prețul apei calde este consumul de apă rece folosit pentru prepararea apei calde. Consumul de apă rece este înmulțit cu tariful apei reci + canalizare, respectiv 7,23 lei) (tarif apă rece = 5,05 lei/mc – TVA 9% inclus, canalizare tarif 2,27 lei/mc, TVA 9% inclus.
Viața la bloc în Ploiești. Diferențe majore la factura de apa caldă de la un apartament la altul
Separat, operatorul de termoficare, în speță Termo Ploiești, transmite factura pentru agentul termic consumat pentru încălzirea apei calde, în această componentă intrând tariful pentru gigacalorie, respectiv 720,21 lei/Gcal inclusiv TVA.
„La acest bloc factura transmisă de operatorul de termoficare a fost de 6514 lei, iar valoarea pentru apa rece folosită pentru prepararea apei calde a fost de 722,57 lei. Trebuie precizat că blocul dispune de un sistem de recirculare, motiv pentru care este înregistrată o cantitate mai mare de apă caldă consumată”, ne-a explicat administratorul de bloc, care a afișat la avizier un tarif al gigacaloriei de 720,21 lei.
Ce-i drept, în cadrul unor asociații de proprietari sunt persoane care figurează cu valori foarte mici când vine vorba despre consumul de apă caldă, iar singura explicație ar fi că acestea fie preferă să-și încălzească apa rece pe aragaz, fie și-au montat centrale termice sau fie dețin instalații pentru încălzire a apei calde.
Facturi diferențiate în funcție de consum la apă caldă
Din start trebuie spus că facturile la apă caldă diferă de la un bloc la altul, dar și de la un apartament la altul, principala componentă a sumei finale fiind consumul individual.
Directorul general al Termo Ploiești, Bogdan Becheanu, susține că factura pentru apa caldă este în funcție de consumul efectiv.
„Factura pentru apa caldă depinde mult de consum. Componenta tarifului la gigacalorie nu are o influență atât de mare, iar din 15 iulie, tariful gigacaloriei va fi subvenționat. În mod normal factura ar putea să fie de maxim 160 de lei față de 50 de lei cât era înainte subvenționat.
Cheltuielile cu apa caldă diferă, în schimb, în funcție de consumul din fiecare apartament. Cetățenii pot constata acest lucru, dacă analizează cu atenție factura strict pe componenta apa caldă”, a precizat Bogdan Becheanu, directorul general al Termo Ploiești.
Viața la bloc în Ploiești. Diferențe majore la factura de apa caldă de la un apartament la altul
În cazul în care vorbim de un bloc unde există sistem de recirculare, potrivit directorului general al Termo Ploiești, în mod normal nu ar trebui să existe diferențe majore, dacă recircularea a fost făcută corect.
„Dacă sistemul de recirculare nu are automatizare, într-adevăr există un consum mai mare. Sistemul de automatizare permite ca recircularea să aibă loc în momentul în care sunt înregistrați anumiți parametri de consum, adică să pornească pe baza unor senzori. Practic, în acele intervale în care nu există consum mare, cum ar fi pe timpul nopții, recircularea ar trebui oprită”, a precizat Bogdan Becheanu, directorul general al Termo Ploiești.
Cei mai mulți ploieșteni susțin că s-a ajuns în situația în care întreținerea pe luna mai este mai mare față de o lună de iarnă când în cost a fost inclusă și căldura.



În afară de faptul că prețul a crescut enorm, mai stai nu știu cât până vine apa caldă la robinet. Furt pe față!