Caravana lui Moș Crăciun, la Colceag. Inițiativa aparține edilului șef al localității care, cu ajutorul unor sponsori generoși, și-a propus să aducă magia Crăciunului în comună. Dulciuri și multe alte surprize, inclusiv muzicale, sunt împărțite tuturor copiilor. Caravana va trece prin toate satele comunei Colceag, astfel încât niciun micuț să nu rămână nevizitat de Moș și ajutoarele sale.
Caravana cu surprize a adus deja clipe de fericire într-unul din satele comunei. Copiii s-au bucurat de prezența lui Moș Crăciun, au ascultat colinde, iar, la final, au primit dulciuri din sacul încărcat cu bunătăți. Acțiunea a fost răsplătită cu zâmbete, bucurie și multe mulțumiri.
Spiridușii Moșului, angajați ai Primăriei Colceag, au reușit că creioneze o atmosferă de basm pentru toți copiii prezenți la întâlnirea cu Moșul.
„Este o premieră pentru comuna noastră și, cred eu, pentru tot ce înseamnă mediu rural în Prahova. Astăzi am fost doar într-un sat, dar vom ajunge peste tot până pe 25 decembrie. Mașina Moșului, dulciurile, instalația acustică și ornamentală, costumele, toate au fost asigurate de către 4 societăți comerciale din Colceag”, ne-a spus primarul localității, Costin Valentin Stan.
Pe 21 și 22 decembrie, într-un cadru organizat, Moș Crăciun și ale sale ajutoare vor împărți cadouri tuturor preșcolarilor și școlarilor din comună.