- Publicitate -

Decizia luată de căpitanul Petrolului, după terminarea celui mai trist sezon la Ploiești

Petrolul s-a salvat greu de la barajul de menținere/retrogradare, terminând sezonul cu un usturător 1-5, pe teren propriu, contra Oțelului. În ciuda acestui eșec, echipa va juca și în sezonul viitor al SuperLigii, care va începe în weekendul 17-19 iulie.

- Publicitate -

Gicu Grozav, căpitanul Petrolului, a terminat al patrulea sezon consecutiv în postura de golgheter și se pregătește să înceapă următorul campionat, care poate fi ultimul din cariera sa.

Grozav împlinește 36 de ani în septembrie și a început cursurile de director sportiv, carieră pe care vrea să se axeze după ce termină cu fotbalul.

- Publicitate -

Gicu și Sorina Grozav își petrec vacanța la Paris

Înaintea unei noi provocări, cea a sezonului cu numărul 20 din cariera sa, Gicu și-a luat familia și a plecat la Paris. El și soția sa, handbalista Sorina Grozav, fiica legendei Mariana Târcă, petrec o vacanță în capitala Franței. Cei doi și micuțul Cezar (2 ani) au mers la Disneyland, pentru o experiență unică, care le va lăsa amintiri frumoase.

Sorina Grozav (27 ani) a terminat pe locul trei în Liga Florilor, cu noua sa formație CSM Corona Brașov, unde s-a transferat după despărțirea de Rapid. Sorina (27 ani) a marcat 155 de goluri în acest sezon, fiind pe locul 5 în clasamentul golgheterelor competiției.

Ea este o prezență destul de constantă în tribunele stadionului Ilie Oană, de unde își susține soțul. După plecarea ei de la Rapid, Grozav a decis să se mute de la București, unde locuiau împreună, la Ploiești.

- Publicitate -

Căpitanul Petrolul mai are un an de contract

Gicu Grozav mai are un an de contract cu Petrolul. El a jucat la găzari în două intervale, 2012-2013 și 2022-prezent. În cei nouă ani intermediari, căpitanul Petrolului a evoluat în străinătate, la formații din Rusia, Turcia și Ungaria, fiind împrumutat de două ori la Dinamo.

Fotbalistul Petrolului are 31 de selecții și 5 goluri la naționala României. Cu 54 de reușite pentru Petrolul, el este al doilea marcator din istoria clubului, după legendarul Mircea Dridea.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -