Echipa de tineret a Petrolului se antrenează, astăzi, la Strejnicu, înaintea celui mai important meci al sezonului.
Duminică, de la ora 13:00, ploieștenii luptă pentru câștigarea Cupei. Echipa antrenată de Daniel Movilă întâlnește FC Bacău în ultimul act al competiției, pe stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște.
Cupa României – Liga de Tineret este destinată formațiilor care au participat și în Liga de Tineret, jucătorii cu drept de joc în aceste competiții fiind cei născuți în anul 2008 sau mai tineri. Conform regulamentului, fiecare echipă poate folosi și maximum trei jucători „U21”, eligibili pentru prima ligă, născuți după 1 ianuarie 2004.

Petrolul a ajuns în finală după ce a trecut eroic de Universitatea Cluj și Rapid, la loviturile de departajare.
