Petrolul a fost învinsă pe teren propriu de Daco-Getica, scor 1-3, într-un meci din etapa a 32-a și a ratat șansa apropierii la un punct de U Cluj, echipă aflată pe loc de baraj pentru promovarea în Liga 1.
Stancu a deschis scorul pentru oasepți, însă Arnăutu a egalat cu capul în minutul 31. Până la pauză, bucureștenii au mai punctat de două ori prin Nsiah din penalty și Grecu.
Partea a doua a fost lipsită de ocazii importante, însă au ieșit la rampă suporterii Petrolului care au cerut demisia antrenorului Gheorghe Mulțescu, dar și a conducerii.
Petrolul ocupă locul 5, cu 62 de puncte, la 4 lungimi în spatele locului de baraj ocupat de Universitatea Cluj. Daco-Getica a ieșit din zona roșie și acum ocupă poziția a 14-a, cu 36 de puncte. Lider e Academica Clinceni, cu 73 de puncte, urmată de Chindia Târgoviște la 3 lungimi în spate.
Sursa: GSP.ro