Vizitatorii Grădinii Zoologice Bucov au observat, în ultima perioadă, o schimbare neobișnuită la unele animale. Mai mulți struți au rămas fără o mare parte din pene, iar cămilele au pierdut porțiuni importante de blană. Imaginile au stârnit numeroase întrebări. „Năpârlirea este un fenomen normal”, spun reprezentanții Grădinii Zoologice Bucov.
Din articol
„Plătim bilet de intrare să vedem chinul în care trăiesc animalele”, ne-a scris un cititor al Observatorulph.ro, care ne-a trimis mai multe imagini cu struți și cămile.

Reprezentanții Grădinii Zoologice Bucov susțin că este vorba de fenomenul de năpârlire, perfect normal în această perioadă.
De ce năpârlesc cămilele și struții de la Zoo Bucov
Potrivit Paraschivei Înjunghiatu, șef Serviciu Zoo în cadrul Grădinii Zoologice Bucov, cămilele intră în perioada de năpârlire încă din lunile februarie – martie. Blana începe să cadă treptat. Procesul poate dura până în luna octombrie. Aspectul nu este unul plăcut pentru că animalele par neîngrijite, dar, spun specialiștii, acest fenomen este firesc și la alte specii de animale, nu doar la cămile.
La struți, perioada de năpârlire este una obișnuită. Aceasta începe în lunile aprilie – mai, când păsările își schimbă treptat penajul. În această etapă, aspectul animalelor poate părea neobișnuit pentru vizitatori, însă specialiștii spun că nu există motive de îngrijorare.
„Năpârlirea este un fenomen absolut normal, care se înregistrează anual și la alte animale de la Grădina Zoologică. Vizitatorilor care solicită detalii despre acest lucru le oferim explicații”, a precizat Paraschiva Înjunghiatu.

Specialiștii spun că animalele sunt sănătoase
Reprezentanții Zoo Bucov susțin că animalele sunt monitorizate permanent și că perioada de năpârlire face parte din ciclul lor natural de adaptare la schimbările de temperatură.
„Mulți vizitatori se sperie atunci când văd animalele cu mai puțină blană sau cu pene lipsă, însă acesta este un proces firesc. Animalele sunt sănătoase și îngrijite corespunzător”, au explicat reprezentanții Grădinii Zoologice Bucov, care susțin că vor reveni cu imagini peste câteva luni, tocmai pentru a confirma cele susținute.
Perioada de năpârlire durează, în general, între două și trei luni, în funcție de specie. În cazul cămilelor, procesul poate continua chiar până toamna târziu.
