Un avion militar românesc F16 din forța NATO a doborât marți o dronă de origine ucraineană în Estonia. Informația a fost confirmată de ministrul Apărării al Estoniei, Hanno Pevkur.
Din articol
„Am primit informații prealabile de la colegii noștri letoni, iar radarul nostru a detectat, de asemenea, o dronă care se îndrepta spre sudul Estoniei. Am activat măsurile necesare, iar un avion de vânătoare al Baltic Air Policing a doborât drona”, a spus oficialul estonian.
Potrivit acestuia, circumstanțele exacte ale incidentului sunt încă investigate.
La rândul său, Marko Mihkelson, președintele Comisiei pentru afaceri externe din parlamentul estonian, a afirmat pe rețelele sociale că este foarte probabil ca drona să fi fost una ucraineană, deviată de la traseu din cauza sistemelor rusești de bruiaj electronic.
Autoritățile estoniene au precizat că Ucraina nu a solicitat permisiunea de a utiliza spațiul aerian al Estoniei și că accesul este permis exclusiv aliaților NATO. Ministrul Apărării din Ucraina, Mykhailo Fedorov, și-ar fi cerut scuze într-o convorbire telefonică purtată după incident.
Alertă aeriană în Estonia și Letonia
Forțele de Apărare Estoniene au emis marți după-amiază o alertă de amenințare aeriană pentru sudul țării, ridicată ulterior în jurul orei 12:45. Potrivit radiodifuziunii publice ERR News, drona s-a prăbușit pe un câmp din apropierea satului Kablaküla, în zona orașului Põltsamaa.
Primarul localității, Taavi Aas, a declarat că nu au existat victime.
În paralel, și Letonia a instituit o alertă de securitate aeriană în regiunile Preiļi, Rēzekne, Ludza și Krāslava, situate în estul țării. Traficul feroviar a fost suspendat temporar, după ce armata letonă a anunțat că o dronă a fost detectată în apropierea regiunii Preiļi.
Un reprezentant al Forțelor Armate Naționale letone a declarat că aparatul de zbor a fost observat în jurul prânzului și că există indicii că acesta a pătruns din exterior în spațiul aerian al țării.
Situația a devenit tensionată și în Letonia, unde, săptămâna trecută, guvernul a căzut după ce drone afectate de bruiaj electronic s-au prăbușit în incinta unui depozit petrolier.
Până la acest moment, NATO nu a transmis un punct de vedere oficial privind ultimele incidente.
România participă la misiunile NATO din statele baltice
În contextul tensiunilor din regiune, România participă activ la misiunile de poliție aeriană NATO din statele baltice. Din martie, Forțele Aeriene Române execută misiuni de supraveghere și apărare aeriană în zonă, ca parte a angajamentului privind securitatea colectivă a Alianței Nord-Atlantice.
