Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, 11 mai, o atenționare de cod galben de inundații, avertizare valabilă inclusiv în Prahova.
Din articol
Atenționarea INHGA, de cod galben de inundații, este valabilă în Prahova în intervalul luni, 11.05.2026 ora 15:00 – marți, 12.05.2026 ora 16:00.
Cod galben de inundații în Prahova
Potrivit hidrologilor, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană înaltă şi propagării, „se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție”.
Astfel, în intervalul menționat, în Prahova este vizat bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior ai râurilor Prahova și Teleajen.
Cod galben de ploi în Prahova. La munte va fi lapoviță și ninsoare
Reamintim faptul că luni, 11 mai, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo de instabilitate atmosferică, dar și un cod galben de ploi torențiale, ambele avertizări valabile și în Prahova.
La munte, treptat, potrivit ANM, precipitațiile se vor transforma în lapoviță și ninsoare.
Vreme rece și ploi în Prahova. La munte va fi lapoviță și ninsoare
Hartă cod galben de inundații în Prahova

