Ploieștenii vor putea beneficia de consultații și investigații medicale gratuite în cadrul campaniei caritabile „Din grijă pentru tine”, care va avea loc în perioada 10-11 mai 2026, la Palatul Culturii din Ploiești – Sala Coloanelor. Evenimentul face parte din campania de anvergură „Împreună pentru oameni”, inițiată de Asociația „Sănătate și Educație” și Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, având ca scop oferirea de servicii gratuite în domeniile medical, educațional și social. Consultațiile și investigațiile sunt gratuite, în limita capacității disponibile. Înscrieri se pot face online – dingrijapentrutine.ro sau telefonic la 0376506070.
Din articol
Campania se va desfășura în intervalul orar 10:00-17:00 și este organizată sub forma unui centru de servicii medicale gratuite în ambulatoriu, cu peste 30 de cabinete amenajate pentru consultații și investigații.
Potrivit organizatorilor, proiectul are o capacitate de aproximativ 1.000 de consultații și investigații gratuite, de care vor beneficia circa 600 de pacienți din municipiul Ploiești și din localitățile învecinate.
Ce consultații și investigații gratuite sunt disponibile
În cadrul campaniei „Din grijă pentru tine”, locuitorii din Ploiești și împrejurimi vor putea beneficia gratuit de consultații și investigații în mai multe specializări medicale.
Printre serviciile anunțate se numără ecografie abdominală, ecografie de cord, ecografie Doppler, ecografie de genunchi, ecografie de umăr, ecografie de sân, ecografie tiroidiană, chirurgie vasculară, gastroenterologie, kinetoterapie, medicină de familie, medicină internă, nutriție, oftalmologie, ortopedie, pediatrie, pneumologie cu spirometrie, psihiatrie și stomatologie.
Consultațiile vor fi oferite de peste 80 de cadre medicale, medici, asistenți și studenți, iar numărul total al voluntarilor implicați în organizarea și desfășurarea evenimentului este estimat la aproximativ 200 de persoane.
Campanie de prevenție și educație pentru sănătate
„Din grijă pentru tine” ajunge la Ploiești cu ediția a 56-a la nivel național și face parte din campania amplă „Împreună pentru oameni”, inițiată de Asociația „Sănătate și Educație” și Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea.
Scopul proiectului este oferirea de servicii gratuite în domeniile medical, educațional și social, cu accent pe prevenție, acces la investigații și sprijin pentru persoanele care au nevoie de îndrumare medicală.
Anterior, campania s-a desfășurat în mai multe orașe mari din țară, iar proiecte similare au fost organizate, la scară mai restrânsă, în mai multe zone din România.
Acțiuni sociale și activități pentru copii
Pe lângă serviciile medicale gratuite, campania de la Ploiești include și o componentă socială. În vecinătatea Palatului Culturii va fi amplasată o caravană destinată persoanelor nevoiașe, unde vor fi oferite servicii gratuite precum duș, tuns, bărbierit și haine curate.
De asemenea, va exista un stand pentru copii, Expo Sănătate, unde cei mici vor putea înțelege mai ușor principiile unei vieți sănătoase.
Beneficiarii campaniei vor putea primi gratuit și cărți din domeniile sănătății și spiritualității, în limita a maximum două volume pentru fiecare persoană.
Cine organizează campania de la Ploiești
Campania „Împreună pentru oameni” de la Ploiești este organizată de Asociația „Sănătate și Educație” și Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Consiliul Județean Prahova, Primăria Municipiului Ploiești, Direcția de Sănătate Publică Prahova, ADRA, Centrul de Sănătate Premed, Școala Gimnazială Excelsis și Editura Viață și Sănătate. Partenerii media ai campaniei sunt Speranța TV și Radio Vocea Speranței.
Asociația „Sănătate și Educație” contribuie la organizarea proiectului prin asigurarea echipamentelor medicale, a infrastructurii informatice și a soluțiilor necesare pentru colectarea și prelucrarea legală a datelor cu caracter personal obținute în cadrul evenimentelor de sănătate.
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea susține proiectele de sănătate prin implicarea resursei umane, contribuții financiare și infrastructura necesară organizării evenimentelor.

Kinetoterapeutii dau consultatii medicale?