Sărbătorile Paștelui aveau, în urmă cu mai bine de un secol și jumătate, un cu totul alt ritm la Ploiești. Postul era ținut cu strictețe, iar mesele erau simple, bazate pe alimente puține, dar cei cu dare de mână își permiteau fructe de mare.
Din articol
Pentru ploieștenii din mijlocul secolului al XIX-lea, pregătirea pentru înviere însemna curățenie, dar și bucate de post.
Potrivit relatărilor vremii, în prima săptămână a postului, numită adesea „săptămâna mare” în limbajul popular, oamenii renunțau complet la mâncărurile „de dulce”.
În gospodăriile ploieștenilor se consumau mai ales fasole, varză acră, praz, cartofi fierți sau copți și murături. Toate acestea erau pregătite fără ulei sau alte grăsimi, pentru că mâncarea „unsă” era considerată un păcat.
Postul era respectat de toată lumea
În cartea sa „Viața la Ploiești. Din vremea fanarioților până în perioada interbelică”, Leonida S. Georgescu menționa că tradiția era respectată indiferent de statutul social. Boieri, negustori, meseriași sau țărani urmau aceleași reguli religioase.
Cei care doreau să se împărtășească se spovedeau din timp și mergeau la biserică împreună cu familia, de regulă în prima sâmbătă sau duminică a postului.
După slujbă, oamenii se întorceau acasă „voioși și mulțumiți”, considerând că au împlinit o datorie spirituală esențială. Atmosfera era una de liniște , iar pregătirea pentru Paște începea cu mult înainte de săptămâna sărbătorii.
Delicatese pentru cei înstăriți
În celelalte săptămâni ale postului, până la Florii, alimentația devenea ceva mai variată. Era permisă folosirea uleiului, iar mesele includeau preparate mai consistente. Familiile înstărite își permiteau chiar delicatese considerate exotice pentru acea perioadă.
Printre acestea se numărau racii, scoicile, ciupercile sau caracatița, aduse din zone comerciale importante. Halvaua era un desert apreciat, adus direct din Constantinopol, iar untdelemnul, vândut în burdușe de piele de bivol, era un ingredient nelipsit din bucătăriile ploieștenilor.
