La mai bine de un an de la închiderea pasarelei pietonale peste DN 1, din Bănești, după avarierea acesteia, autoritățile au montat, în sfârșit, o structură nouă. Pasarela urmează să devină funcțională în curând, după o perioadă în care localnicii și-au riscat zilnic viața traversând unul dintre cele mai periculoase drumuri din țară.
Observatorul Prahovean a publicat, de-a lungul ultimului an, numeroase articole despre situația pasarelei pietonale de la Bănești, semnalând constant riscul major de accidente grave la care au fost expuși pietonii.
În urma campaniei noastre jurnalistice, dar și a presiunii exercitate de localnici, problema pare să se apropie, în sfârșit, de rezolvare. Noua pasarelă a fost montată și urmează să fie deschisă circulației în perioada următoare.
Reamintim că, la jumătatea lunii noiembrie 2025, locuitorii din Bănești au ieșit în stradă și au organizat un protest pe DN 1, cerând redeschiderea de urgență a pasarelei și intervenția rapidă a autorităților.
Protest la Bănești pentru salvarea de vieți pe DN 1 [FOTO-VIDEO]
Abia după ce anunțul protestului s-a viralizat, CNAIR a transmis că problema va fi rezolvată. Chiar și așa, au mai fost necesare aproape cinci luni pentru ca promisiunea să se transforme în faptă.
În tot acest timp, pietonii din Bănești au fost nevoiți să traverseze prin locuri nepermise sau să folosească singura trecere de pietoni din localitate, unde șoferii care circulă cu viteză mare nu acordă întotdeauna prioritate.
