- Publicitate -

Boala Ploieștiului: oricum, nu e bine! Scrisoarea unui cititor

Observatorul Prahovean publică scrisoarea unui cititor despre evenimentele organizate sau găzduite de Primăria Ploiești, precum Republica de  sub castani sau Campionatul Național de Drift. Puteți vota sondajul online al ziarului nostru pe această temă de la finalul articolului.

”Dragi Ploieșteni,

- Publicitate -

Sunt un simplu cetățean al orașului lui Caragiale, nu membru al vreunui partid. Sunt un ploieștean care s-a săturat să trăiască într-un oraș anost, gri și trist. De mai bine de 12 ani, Ploieștiul se stinge încet-încet, devenind una dintre cele mai monotone reședințe de județ din România.

Începând cu această vară, după mulți ani, se încearcă ceva mai mult decât un festival de weekend pe sezon. Și reacția noastră care este? În loc să apreciem și să ne bucurăm, o parte dintre noi alegem să ne plângem: „ba că este zgomot”, „ba că s-au cheltuit bani”, „ba că mai bine se făceau străzi”. Nu mai vorbesc de multele cuvinte urâte și înjurii.

- Publicitate -

Haideți să fim sinceri cu noi înșine: dacă nu se face nimic, spuneam că „orașul e mort”. Dacă se face ceva, găsim motive de nemulțumire. Asta este, de fapt, cea mai mare boală a Ploieștiului: „oricum nu e bine”.

Știm cu toții că bugetul primăriei este cum este. Dar din acel buget, s-a decis să se investească și în noi, ploieștenii, să ne mai descrețim frunțile de la stresul monotoniei de zi cu zi. Investiția nu a fost făcută doar de primărie, a fost făcută și cu ajutorul unor sponsori. Și după orice investiție, ce recuperăm?

Comunitatea a avut de câștigat: afacerile locale au avut cel mai mult de câștigat din punct de vedere financiar; primăria a avut și ea parte de un câștig în bani; dar cel mai mult am câștigat noi, ploieștenii, prin ieșirea din monotonie, prin fiecare weekend petrecut pe Bulevardul cu Castani bucurându-ne de fiecare spectacol în parte – spectacole pentru toate vârstele și gusturile.

- Publicitate -

Aici, păstrând proporțiile, pot face o comparație cu alte orașe: la Cluj, Untold blochează orașul o săptămână întreagă, TIFF – blochează centrul istoric și câteva piețe cheie; la Sibiu, Festivalul de Teatru transformă centrul orașului într-o scenă uriașă; Sighișoara aduce în timpul festivalului medieval spiritul epocii respective în întreaga cetate; la București, Piața Constituției se închide complet pentru diferitele concerte.

Iar în ceea ce privește ultimul eveniment altfel decât cu ce suntem obișnuiți – roDRIFT, acesta a adus mai multă imagine orașului la nivel național și internațional decât toată campania „Capitala Tineretului” de anul trecut. Nu mai vorbesc de veniturile aduse comunității. In Monaco, se blocheaza un oras intreg pentru cateva zile bune din anul 1929. Acolo acel eveniment este o traditie unde oameni din intreaga lume se inghesuie pentru a cumpara un bilet.

Și până la urmă care sunt beneficiile?

- Publicitate -
  1. Economie locală – mii de oameni ies în oraș și consumă. Pentru distracție, lumea nu mai merge la Brașov sau București. Banii rămân în comunitate.
  2. Imagine – în trecut, Ploieștiul era imaginea poluării. Acum auzi și altceva la știri. În sfârșit se întâmplă ceva la Ploiești.
  3. Moralul comunității – cu toții am avut unde să ieșim, să ne bucurăm.

În urma acestor evenimente, Ploieștiul nu s-a făcut bine. Există probleme mari în oraș: străzi neasfaltate, uitate parcă, termoficare cu probleme, spitale cu lipsuri, lipsa curățeniei pe străzi (aici este un subiect mai larg de discutat – unde o parte dintre noi avem o mare vină pentru ce se întâmplă).

Nu putem cere ca totul să se rezolve peste noapte. Investiții sunt necesare și în această zonă. Sunt convins că vom ajunge și acolo. Dar, pentru început, cultura, distracția și sportul pot da startul unei adevărate schimbări.

Părerea mea este că Ploieștiul intră pe un drum bun. Nu perfect, nu lipsit de greșeli, dar în sfârșit pe un drum bun. Noi, acum, avem o alegere de făcut: să ne plângem la fiecare pas sau să susținem inițiativele bune, chiar și atunci când sunt imperfecte. Să rămânem captivi în trecut sau să credem în șansa acestui oraș. Eu aleg să privesc către viitor”.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

8 COMENTARII

  1. ” Nu mai vorbesc de veniturile aduse comunității „… Lasand la o parte mesajul emotional, totusi primul criteriu la beneficii tocmai economia locala este specificat in scrisoare. Pai sa detaliem, sa vorbim pe cifre. Conform raportului de audit financiar al Camerei de Conturi Prahova, efectuata in 31.12.2024 reiese: ” La Târgul de Crăciun 2024, Primăria a plătit 18.287 lei pentru curent și branșamente care trebuiau suportate de organizatori. Ba mai mult, nu a încasat nici măcar taxa de ocupare a domeniului public, 130 de lei, o sumă ridicolă, dar care arată modul dezastruos în care sunt gestionate veniturile locale.” . Mai departe. ” 45.755 lei achitați pentru asfalt care nu a ajuns niciodată pe străzi, au rămas la găleată. La care se adaugă penalități de întârziere de peste 15.000 lei, plătite tot din bugetul ploieștenilor” . Mai departe. ” Primăria a achitat 1,22 milioane lei către Administrația Fondului pentru Mediu pentru că operatorul de salubritate BIN GO nu și-a respectat obligațiile privind reducerea cantităților de deșeuri depozitate. Contractul prevede penalități pentru astfel de abateri, dar municipalitatea nu a mișcat un deget pentru a le aplica” . Revenind, s-a colectat taxa de ocupare pe domeniul public al organizatorilor de balci ? S-au platit utilitatile ( daca a fost cazul ) de catre organizatorii de la balci ? Edilul a estimat o cheltuiala de 500 ron/persoana la balci, putem vedea un raport in acest sens ? Pentru ca altfel, sa compunem scrisori emotionante suntem capabili toti, mai greu insa cu transparenta „beneficiilor” aduse de balci sau/si ROdrift ( apropo, stratul de uzura a asfaltului in acea zona e compromis iar a doua zi dimineata, nimeni nu s-a sinchisit sa mature bucatile de cauciuc rupte de la anvelope ) . Trebuie sa admit totusi ca apelativul „oras mort/oras viu” ma duce cu gandul la un serial preferat si ma face sa cred ca joc intr-un film. ( tragic )

  2. Spatiul verde de pe bulevard este sufocat de tonete si comert ambulant. In loc sa fie o zona placuta de plimbare s-a transformat intr-un loc naîngrijit unde zgomotul si galagia tin pana dupā miezul noptii afectand linistea locuitorilor. In aceste conditii ar fi mult mai potrivit ca bulevardul sa ramana un spatiu dedicat copiilor-loc de joaca, educatie, activitati culturale, sportive. Restul activitatilor, comerciale si divertisment, ar trebui mutate intr-o zona separata, de preferat in parcul Vest, unde nu afecteaza locuitorii. Orasul are nevoie de curatenie si respect pentru comunitate.

  3. Probabil nimeni nu ar contesta „bâlciul” de pe Bulevardul de sub castani dacă, înainte de toate, ar fi fost rezolvate problemele prioritare ale orașului.
    Exemplele date Cluj, Sibiu, Sighisoara nu au URGENTELE orașului nostru, iar locuitorii și vizitatorii își pot permite să se distreze.
    Noi ce facem??
    Ascundem mizeria și nevoile prin „bâlci”???

  4. Avem nevoie de locuri unde sa ne petrecem timpul in fiecare zi a saptamanii, cum ar fi niste parcuri decente, piste de biciclete. Cu banii cheltuiti pe balciurile astea se puteau amenaja zeci de km de piste care ar ajuta si la fluidizarea traficului. Avem nevoie de trotuare pe care nu sunt parcate masini sa putem merge in voie.

  5. Aceasta ,,opinie a unui cititor” e ori făcătura voastră, pentru a repara imaginea cam şifonată a primarului, ori a unuia care nici măcar nu a avut curiozitatea să se intereseze de cheltuielile facute de primarie şi de pagube( care, evident, vor aduce alte cheltuieli).
    Să compari Ploiestiul cu Clujul e o prostie, avand în vedere diferența imensă dintre cele două( şi nu vorbesc de distracții). De alte oraşe de peste hotare, nu mai vorbesc, că deja intrăm în ridicol.
    Când Ploieştiul are ,,n” probleme tu, primar, le bagi sub preş şi cheltuieşt8 MILIARDE pe distracții?? Prin asta trebuie sa ne remarcăm?? Primaria sa rezolve mai întâi problemele, să găsească investitori si sa creeze locuri de muncă şi abia APOI să se gandească la ce distracții să mai organizeze. Şi când o face, si aia să fie facută cu cap, nu pentru imagine.
    Ce ar fi fost mai bine s-a mai spus: Parcul Municipal ca scena festivalurilor. Dar nooooo, don’ primar vrea moțul- centrul. De ce să folosească si sa promoveze un Parc ce ar fi putut în timp fi dezvoltat si deveni un al 2lea Parc Bucov? Lasă, mai bine stricăm bulevardul castanilor şi centrul Ploiestiului. Apropo, don primar, să va scoateți ,,echipa” si sa revopsiti marcajele rutiere din centru, distruse de drifturi!!!
    Observatorul, luati-va maică, ochelari că nu prea mai observați bine! Obiectivitatea voastră tinde vertiginos spre zero…

  6. Ploieștiul este așa cum este datorită prostiei administrației, și ales a dobitocilor aleși ani după ani la consiliul local. Ploiești are un consiliu local format din babuini și cercopiteci, care cred ca ar face o treabă mai bună. Eu nu înțeleg de ce aleg Primar, când ar trebui să aleg un consiliu local.

  7. Sincer este o prostie ce spune aceasta persoana, face comparatii cu orase ce nu au probleme cronice care le are Ploiestiul. Inainte de toate festivalele pe care le prezinta orasele respective au rezolvat probleme de baza. A fost vreodata persoana respectiva in Sibiu sau Cluj sa compare orasul cu acesta?
    Probleme grave de poluare excesiva pe care primaria o ignora de multe decenii, lipsa de siguranta deoarece politia locala nu este vizibila pe strazi, mizerie oriunde te uiti, drumuri care zici ca au fost bombardate.
    Nu mai vorbesc de cladirile istorice lasate sa fie distruse de trecerea anilor fara vreo investitie din partea orasului, de centrul orasului care este plin de buline rosii la mai toate cladirile, de absortia aproape 0 de fonduri europene, de lipsa unui plan de dezvoltare sustenabila a economiei locale.
    Sunt dezgustat de oamenii care ignora toate problemele astea si se multumesc ca primesc un festival, poate aveau dreptate romanii cand spunea ca trebuie sa le dai circ si paine.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Policlinica Cina din Ploiești, sat fără câini. Cum arată clădirea după 9 luni de promisiuni

Policlinica Cina din Ploiești pare desprinsă din realitatea anului...

Vlad Niculescu, ciocolatierul școlit în Belgia care a deschis un atelier artizanal lângă Ploiești

Povestea lui Vlad Niculescu, fondatorul Boem Atelier, nu este...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -