Un film pe care îl recomand pe “post de terapie”, un film de casă cum l-ar caracteriza o parte dintre cinefili. Apare pe 24 martie la Netflix.
Un bărbat pe nume Otto este despre aceste lucruri – un film despre comunitate și un film despre familie.”Bazat pe romanul Un bărbat pe nume Ove de Fredrik Backman, carte aflată timp de zece luni pe lista de bestseller-uri a publicației The New York Times, filmul Un bărbat pe nume Otto spune povestea lui Otto Anderson, un bărbat morocănos adesea în mare parte a rolului său, care nu mai are niciun țel în viață după moartea soției.
Otto morocănusul este gata să-și încheie socotelile cu viața, dar planurile încurcate, atunci când o tânără familie cu doi copii îi devine vecină, iar el o întâlnește pe Marisol care îl „provoacă” să vadă viața într-un mod altul decât până atunci, ceea ce duce la o prietenie adevărată și la schimbarea viziunii asupra lumii din jurul său.
O poveste emoționantă ,fascinantă și pe alocuri amuzantă despre dragoste, pierdere,câștig și viață, Un bărbat pe nume Otto ne arată că familia poate fi „găsita” uneori în cele mai nebănuite locuri. Filmul este mult mai mult decât atât. este povestea vieții unui om sensibil, bun, îndrăgostit până la capătul lumii și peste de soție, ce își face simțită prezența în viața lui chiar și după moartea sa.
Otto e un pensionar morocănos,ciudat uneori, care se ciondănește cu toată lumea. E foarte atent ca toți vecinii să respecte regulile, tipul de om fixist ce le atrage mereu atenția, e un soi de bărbat tipicar, se plimbă doar la ore fixe, își face pârtie în fața casei în fiecare dimineață, încuie poarta după cei care au îndăznit s-o lase întredeschisă și tot așa.
De ce Un barbat pe nume Otto ? Cei care au vazut cartea se vor întreba, probabil, de ce personajul nu se numește Ove, ca titlul romanului lui Backman, ci Otto. Motivul e că există deja un film cu titlul original, „Un bărbat pe nume Ove”, dar e produs în Suedia în 2015. De altfel, și acțiunea din carte are loc tot în Suedia. Acțiunea din „Un bărbat pe nume Otto”, se desfășoară în Statele Unite, așa că numele personajelor, brandurile mașinilor , sunt adaptate,de regizor. Mai sunt și alte modificări versus carte, scenariul e modificat pe alocuri dar povestea rămâne aceeași.
Filmul îi are în distribuție pe Tom Hanks, Mariana Treviño, Rachel Keller, Manuel Garcia-Rulfo, Truman Hanks și Mike Birbiglia. Este regizat de Marc Forster și conform IMDB are nota 7.5, de altfel o notă bună avand în vedere exigența și modul în care se acordă notele, respectiv ratingul pe acest prestigios site. Conform Institutului Suedez de Film, acesta este al treilea cel mai vizionat film din Suedia. Pe de altă parte, până în acest moment, romanul a fost vândut în lume în peste opt milioane de exemplare. În urma acestui imens succes, producătorul Fredrik Wikström Nicastro și-a propus să realizeze o versiune americană a filmului.
Tom Hanks reușește să păstreze din simplitatea scandinavă și să-ți vorbească despre familie, iubire și sensul comunității în care trăiești într-un fel normal și apropriat. Este o poveste în care cu siguranță ne vom recunoaște fiecare dintr noi și la care vom zâmbi de multe ori.
De ce este Otto mereu morocănos ? Nu lumea în schimbare este ceea ce îl supără pe Otto, ci faptul că el vede ân felul lui un mod în care poate funcționa lumea, cel mai perfect mod, și o vecinii săi care nu respectă principiile sale, înrăutățind totul. Otto vrea echilibru și corectitudine pentru fiecare persoană care se folosește de stradă, și cel mai bun mod de a împărți strada este îngrijirea ei, astfel încât toată lumea să se poată bucura de aceste beneficii.
Otto Anderson (Tom Hanks) iese supărat la pensie asa ne arată inceputul de film, Așadar, Otto se întoarce acasă furios de la fastul organizat la pensionare. Furios de ceremonie sau de ipocrizia colegilor? E vorba despre o ceremonie pe care nu și-a dorit-o și de la care a plecat- cum altfel, decât trântind ușa.
Este văduv de puțină vreme, hainele Sonjei, soția lui, încă sunt peste tot în casă și va încerca să se sinucidă clasic și conștiincios de mai multe ori. Numai că, ghinion, funia cedează, suicidul nu îi iese, la fel cum vor fi lamentabile și încercările ulterioare. Însă încercările sale sfârșesc la fel de hilar,amuzant uneori ba chiar din una dintre ele devine erou local. Pentru că Otto își lasă de fiecare dată planurile sale de suicid pe mai încolo, ca să ducă mai întâi la capăt o faptă bună.
Otto n-are prieteni și nici nu are în intenție să-și facă. Însă se trezește într-o bună zi cu niște vecini noi care i se postează la ușă cu ceva de mâncare, care-i cer diverse obiecte de împrumut și care tot se străduiesc sa fie prieteni cu Otto, ignorându-i refuzurile sale.
Otto și Marisol
Noua familie, vecinii lui care se mută peste drum de Otto este formată din Marisol (jucată de vedeta mexicană Mariana Treviño), soțul ei, Tommy (Manuel Garcia-Rulfo), și cei doi copii ai lor, Abbie și Luna. Și nu mai contează cât de arțăgos devine Otto, ei tot revin. Nu le este frică de Otto,apreciază rolul și comportamentul lui în cartier și pricep că, la urma-urmelor, este un tip corect. Cred că Otto devine omul atunci când Marisol s-a mutat peste stradă, deoarece Marisol este curioasă. Este sociabilă. Este isteață. Și este directă în sentimentele ei, chiar pentru un tip ca Otto.
Istoria poveștii păstrează cu finețe un mod care te plimbă de la supărare la umor și invers, ca într-un vals sincronizat cu arta celor mai buni dansatori. Pe măsură ce Marisol intră tot mai mult în viața lui, Otto începe să-i atragă pe alții care au nevoie de ajutorul lui. O pisică fără stăpân care abia trăiește iarna pe străzi, un adolescent , unul din foștii elevi ai Sonyei dat afară din casa lui care nu are unde să locuiască. Marisol este același tip de om al schimbării cum a fost și Sonya, binevoitoare și fidelă pentru Otto.
El este la început foarte acru, tipul de om supărat pe sine ce îi consideră că oamenii drept idioți și el a renunțat la viață. Și pe parcursul filmului trece de la asta la găsirea de noi prieteni și la conectarea cu oamenii din cartierul său. Ajunge într-un punct în care realizează că-și poate utiliza energia pentru a ajuta alți oameni.
Acum are o pisică murdară,găsită pe străzile din cartier, care doarme în patul lui, dar are pe cineva cu care poate să vorbească dimineața , lucru ce nu a realizat că-i lipsește , chiar dacă este doar o pisică, el simte bucuria vieții pe care este suficient de norocos să o cunoască. Povestea dintre Otto și Marisol este „istoria” filmului, este dovada efectului pe care-l pot avea asupra fiecăruia dintre noi semenii din jurul nostru. În final îți realizezi si simți sufletul bun pe care Otto îl are atunci când, la finalul unui discurs destul de intens, o urmă de apreciere își face loc pe buzele sale comunicându-i lui Marisol că „in a World full of complete idiots, you are not a complete idiot.” ( într-o Lume plină de idioți completi, nu ești un idiot complet.).
Relația lui Otto cu Marisol este subiectul de bază al filmului, Marisol este un personaj minunat, iubitor,săritor la orice, pentru o faptă bună. Există acest conflict comic între ei, pentru că amândoi sunt caractere foarte puternice care nu acceptă un nu ca răspuns ,ei sunt unul oglinda unul pentru celălat. Și pentru că fiecare este oglinda sa, se simt unul pe altul, ea chiar este cea care îi deschide inima lui.
O comedie care povestește despre seniori din modul lor de a vedea lumea înconjurătoare, este un care ne atinge pe toți. Mie tocmai de asta mi-a plăcut. Pe Otto îl cunoaștem și încă foarte bine, poate fi bunicul sau bunica, unul din părinții noștri, un unchi, o mătușă, o altă rudă sau unul dintre vecinii enervați și agasanți de la bloc care au nevoie doar de puțină atenție și afecțiune. Pentru că, într-o bună zi, vom fi cu toții un fel de Otto, și asta poate nu va fi cel mai rău lucru din lume. Din acest contrast vin dramatismul și comicul filmului.
Închei printr-un citat care mi se pare edificator, și poate exprima esența acestui film deosebit
“A iubi pe cineva e ca și cum te-ai muta într-o casă nouă. La început ești îndrăgostit de tot ce-i nou, te minunezi în fiecare dimineață că-i casa ta, ca și cum te temi că, în orice clipă, poate să năvălească altcineva pe ușă și să spună că totu-i o mare greșeală și că, de fapt, nu ți se cuvine un loc atât de frumos. Apoi anii trec, fațada se scorojește, lemnul crapă pe ici, pe colo, și ajungi să iubești casa nu pentru cât de perfectă e, ci pentru imperfecțiunile ei. Îi știi toate unghiurile și ungherele. Știi cum să faci să nu se înțepenească cheia în yală când e ger. Știi care scânduri din podea se mișcă atunci când pășești pe ele și cum să deschizi ușile dulapului ca să nu scârțâie. Știi toate micile secrete care o fac căminul tău”.- Fredrik Backman
