- Publicitate -

Târg caritabil la Gura Vadului. Copiii din comună vor să strângă bani pentru achiziționarea unei tribune acoperite, necesară terenului de minifotbal

Copii de grădiniță, dar și de școală gimnazială din comuna Gura Vadului se implică și ei, pe 14 septembrie,  pentru organizarea unui nou Festival al Toamnei la ei în comună. Evenimentul este unul caritabil, banii strânși urmând să fie folosiți pentru  achiziționarea unei tribune acoperite, cu capacitate de 50-100 de locuri, necesară terenului de minifotbal din localitate.

Copiii, aproximativ 300 la număr, vor aduce obiecte handmade, dar și produse din fructe și legume, specifice sezonului de toamnă. Participanților le sunt alături, inclusiv reprezentanți ai Filarmonicii Ploiești, dornici să se alăture acestei cauze nobile.  Totodată, adulții din comunitate sunt așteptați să își expună produsele de sezon, specifice toamnei.

- Publicitate -

Va fi organizat și un concurs cu premii, componenții standului cu cele mai multe produse vândute urmând să fie recompensați cu o excursie la Opera Comică pentru Copii din București sau o vizită la Aeroport.

„Vom celebra venirea toamnei prin bucuria de a fi împreună cu copiii. Ne vom juca, ne vom distra, vom învăța lucruri interesante, vom înțelege ce înseamnă cu adevărat să te implici în comunitate.  Scopul nostru? Să adunăm fonduri pentru achiziționarea unei tribune acoperite, cu capacitate de 50-100 de locuri, necesară terenului de minifotbal din comună și să îi învățăm pe cei mici despre antreprenoriat, spirit de echipă și importanța implicării în dezvoltarea comunității.

- Publicitate -

 Așteptăm cât mai multe persoane să ni se alăture la acest târg caritabil al copiilor pentru copii”, a precizat Laura Paunica Panea, manager de proiect.

„Festivalul Toamnei, aflat la prima ediție, a luat ființă în urma unui strigăt de ajutor al copiilor din Gura Vadului. Copiii au nevoie de ajutor pentru a construi o tribună acoperită destinată mini terenului de sport.
Evenimentul este cu copii, despre copii, pentru copii. Îi invităm pe toți cei care sunt interesați să vină pe 14 septembrie, între orele 09.30 și 14.30, pe terenul de minifotbal din Gura Vadului, să participe la o cauză nobilă.
Va fi un eveniment foarte mare și am avut plăcuta surpriză să văd extrem de mulți artiști de muzică populară locali, nume cunoscute ale scenei prahovene, care au acceptat să cânte pro bono alături de elevi”, a precizat Cristina Dobre, președintele Clubului Rotary Ploiești , asociație care, la aniversarea a 30 de ani de existență, organizează Festivalul Toamnei la Gura Vadului împreună cu Rotary Club București Cișmigiu.

Târgul va fi organizat și de această dată pe terenul de minifotbal din comună, pe 14 septembrie, între orele 09.30 -14.30. Intrarea este liberă. Donația în contul copiilor pentru utilizarea unui stand este de 200 de lei. Donația pentru comercianții care vor să îți utilizeze propria masă la Festivalul Toamnei este de 100 de lei. Pentru care producătorii autohtoni care preferă vânzarea produselor de sezon pe propria pătură, atunci donația pentru copii este de 50 de lei, iar banii vor ajunge direct către scopul elevilor.

- Publicitate -

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -