- Publicitate -

Alice Mk, vloggeriță și antreprenoare: “Nici nu ne dăm seama cât timp am avea dacă n-am mai pierde timpul”

Data:

Alice Mihaela, cunoscută în mediul online ca Alice MK, este celebră pentru nenumăratele farse pe care le-a făcut alături de Ciprian Dafinescu, partenerul acesteia în business și în viața reală. Pasiunea pentru antreprenoriat o ajută zilnic să își gestioneze cu atenție business-ul în domeniul tablourilor personalizate. Și-a propus ca până la 30 de ani să obțină libertatea financiară și să facă cât mai multe bine în jurul ei.

- Publicitate -

Prezintă-te în câteva cuvinte. (nume, vârstă, studii, pasiuni)

Numele meu este Alice, am 20 de ani, sunt studentă la FABIZ- administrarea afacerilor cu predare în limba engleză. Dacă ai întreba pe cineva din jurul meu care sunt pasiunile mele, probabil ar spune să filmez (sau mai precis să mă filmez, indiferent ca vorbim de youtube sau instagram), actoria, să îmi dau cu părerea, să merg la sală sau să gătesc… Dar dacă mă întrebi pe mine aș spune că pasiunea mea e să fiu bună în ceea ce fac, indiferent ce fac. Pasiunea mea e să am rezultate care să mă facă pe mine mândră. Cred că de asta aud prea des că sunt perfecționistă…

Ești cunoscută în mediul online pentru farsele pe care le-ai făcut pe YouTube cu Ciprian Dafinescu. De ce nu mai faceți farse?

- Publicitate -

Farsele și experimentele sociale au reprezentat o etapă din dezvoltarea noastră, nu au fost ceva ce ne-am propus să facem o viață întreagă. Poate contextul pandemiei a grăbit un pic lucrurile, dar oricum așa aveau să se întâmple la un moment dat. Interacțiunile cu oamenii, ieșitul din zona de confort și depășirea unor frici ne-au ajutat enorm să ajungem oamenii care suntem astăzi. Acum avem în față alte provocări din care să continuăm să învățăm.

Cum te-a afectat/ajutat pandemia la nivel personal și profesional?

Putem spune că m-a afectat din punct de vedere social, pentru că s-au limitat ieșirile cu prietenii și nu au mai existat interacțiunile, față în față, cu colegii de facultate. În schimb, din punct de vedere personal, pot spune că pandemia mi-a oferit mai mult timp pentru mine, în care să citesc și să învăț multe lucruri care să mă ajute să devin un om mai bun. Dintotdeauna mi-a plăcut partea de dezvoltare personală, iar statul forțat mai mult în casă m-a ajutat să aprofundez cât mai mult domeniul. Iar profesional vorbind, a fost din nou benefic, pentru că citind mai mult apăreau, ușor ușor,  noi idei. Putem spune ca aria personală și cea profesională au fost interconectate.

- Publicitate -

Ești pasionată de zona antreprenorială? Dacă da, te rog să detaliezi care sunt tipurile de afaceri care îți stârnesc curiozitate.

De-a lungul vremii mi-am dorit multe. Când eram copil îmi doream să fiu cântăreață, apoi medic veterinar, apoi avocat, apoi actriță, apoi procuror, apoi să lucrez în domeniul IT. Privind în retrospectivă, 90% din lucrurile pe care mi le doream nu le-aș mai vrea și în prezent. Am ales zona antreprenorială atunci când am ales facultatea și cred că o decizie mai bună nu exista. Aici mă regăsesc cel mai mult și e un domeniu care îți dă voie să fii creativ și în continuă dezvoltare. Tocmai de-asta nu aș putea spune un anumit tip de afacere de care să fiu pasionată. M-aș putea vedea implicată în afaceri din diferite domenii, de la construcții până la, cum se întâmplă, tablouri personalizate.

Cum ți-a venit ideea tablourilor personalizate? Detaliază povestea din spatele acestui business.

- Publicitate -

Ideea nu aș putea să mi-o însușesc, eu pot spune că am stârnit ideea, dar de la iubitul meu a pornit, spunându-mi: “Dacă tot îți place să faci cadouri personalizate, de ce nu facem un business legat de asta?”. De-a lungul vieții mele, încă de când eram mică, îmi plăcea să îmi las amprenta pe cadourile pentru cei apropiați, dacă nu le cream chiar eu. Am făcut tablouri personalizate pentru mulți oameni dragi, iar asta se observă și la noi în casă, având câteva tablouri pe care i le-am făcut lui Ciprian cu diferite ocazii. Mereu am spus că sunt genul de cadouri originale care să îți trezească amintiri iar și iar, care să te facă să retrăiești euforic unele momente ce au trecut, și cu siguranță cine primește un cadou personalizat se va simți special. Și astfel am decis să ușurăm viețile oamenilor care își doresc să ofere un cadou mai diferit celui drag, dar nu știu ce sau poate nu știu cum. Tot ce trebuie să facă e să ne trimită fotografiile și de restul ne ocupăm noi! Așa a luat naștere 4EVER GIFTS.

Cum reușești să îți gestionezi timpul în așa fel încât să te împarți între facultate, business și viață personală?

Nici nu ne dăm seama cât timp am avea dacă n-am mai pierde timpul. Facultatea mea nu are un program extrem de încărcat, astfel încât îți permite să desfășori activități și în afara ei. Aici intervine timpul pentru business și viața personală. Ieșirile cu prietenii s-au diminuat, iar asta a făcut loc pentru alte activități, cum ar fi cititul, gătitul sau mersul la sală. Business-ul e permanent prezent în viața mea, fiind bazat pe comenzi online, iar partea de creație din el o putem considera chiar un hobby.

- Publicitate -

Marele tău vis este să… ?

Visul meu e să ajut cât mai multe animale. Și oameni, dar animalele mă sensibilizează cel mai ușor. Mi-aș dori să pun bazele unui adăpost de animale, sau dacă nu, măcar sa ofer ajutoare substanțiale mai multor adăposturi deja existente. Ajutoare care să facă diferența. Ori să fac eu unul, ori să mă asociez cu unele deja existente.

Ce ți-ai propus să faci până la 30 de ani? Detaliază.

- Publicitate -

Să îmi creez mai multe surse de venit, care să îmi ofere libertatea financiară de a ajuta și ființele din jurul meu.

Care este secretul succesului tău? Există un anumit detaliu de care ar trebui să țină cont orice tânăr aflat la început de drum?

Nu pot spune că un business la început de drum, ca în cazul meu, are succes deja. Succesul îl văd mai mare și sunt sigură că va avea la un moment dat. În momentul de față este un business prosper și cu potențial, care urmează să se extindă. Avem în plan să introducem produse noi curând.

- Publicitate -

Perseverența e cheia. Orice început al unei afaceri e greu, iar aici e momentul în care nu trebuie să te demoralizezi și trebuie să lucrezi în continuare la proiectul în care crezi. E necesar să fii dispus să înveți constant și să te adaptezi la condițiile de lucru.

Ce nu ți-a spus nimeni, era esențial, dar ai descoperit singură?

Legat de domeniul afacerilor, faptul că trebuie să le oferi oamenilor o experiență, nu doar un produs. Satisfacția cumpărătorului e foarte importantă pentru a crea o bază de clienți fideli. De exemplu, în cazul tablourilor personalizate, oferim atenție comunicării cu clienții, le oferim ajutor în cazul în care nu știu exact ce vor, în fiecare colet împachetat cu multă atenție există mici surprize și ținem cont de feedback-urile lor.

Pentru că sărbătorile pascale bat la ușă, te rog, lasă un mesaj pentru toți cititorii.

Le urez tuturor un Paște Fericit alături de cei dragi și multă sănătate (mai ales în contextul actual)! Să lupte pentru visurile lor și să nu se lase descurajați de cei din jur.

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Accident în Comarnic. Este al doilea eveniment rutier produs pe DN1, joi seara

Cel de al doilea accident s-a în Comarnic, primul...

Oradea a avut, doar în 2023, investiții din fonduri europene de 918 milioane lei. Ploieștiul…?

Numai în anul 2023 Municipiul Oradea a finalizat investiții...

Accident pe DN1, în zona Azuga. Șoferii autoturismelor implicate sunt asistați medical

Evenimentul rutier s-a produs joi, după ora 17, la...
- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Întreruperi de energie electrică în Prahova în perioada 22-26 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Campioană a Ploieștiului, umilită de șeful CSM, consilier personal al primarului Volosevici

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au...

Arhitectul Răzvan Enescu: ”Andrei Volosevici ne-a mințit în 2020”

Arhitectul Răzvan Enescu, a acordat un interviu lui Bogdan...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

- Publicitate -