fbpx

WhatsApp Image 2019-03-24 at 11.54.01.jpegOdată cu venirea primăverii, a căldurii, a zilelor mai lungi, animalele de la Grădina Zoologică de la Bucov își primesc vizitatorii după un alt program. Pentru luna Martie, accesul se face în timpul săptămânii, între 9.00-17.00, iar în weekend este prelungit până la 18.00.

Din aprilie și până în august, programul de vizitare va fi mai generos, accesul celor dornici să admire leii, tigrii, urșii, maimuțele, cămilele, dar și toate celelalte rase de animale și păsări de la Zoo Bucov va fi prelungit până la orele 18.00, în timpul săptămânii, iar în weekend, până la 20.00.

În privința tarifelor, acestea sunt de 10 lei/adult, de 5 lei /copil între 5 și 14 ani, de 17 lei/adult+2 copii, 20 lei/2 adulți și 2 copii, iar pentru grupurile de minimum 10 persoane se practică o reducere de 10% din preț.

Au gratuitate copiii până la 5 ani, persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora.

De asemenea, în zilele de marți și joi, până la ora 15.30, accesul este liber pentru elevii din învățământul primar și gimnazial din Ploiești și însoțitorii lor, dar cu condiția ca programarea vizitei să fie făcută cu cel puțin o zi înainte, să fie prezentat tabelul cu elevii respectivi și parafat cu ștampila unității de învățământ.

Gratuitate, atât la parcare, cât și la accesul la Zoo, au și pensionarii din Ploiești, însă numai în zilele de miercuri.

Pentru ceilalți vizitatori, tariful de parcare în Parcul „Constantin Stere“ de la Bucov este de 5 lei/zi.

Foto: Liliana Maxim

WhatsApp Image 2019-03-24 at 11.45.54.jpeg

WhatsApp Image 2019-03-24 at 11.45.55.jpeg

WhatsApp Image 2019-03-24 at 11.46.00.jpeg

WhatsApp Image 2019-03-24 at 11.45.57.jpeg

WhatsApp Image 2019-03-24 at 11.45.56.jpeg

WhatsApp Image 2019-03-24 at 11.45.55 (1).jpeg

WhatsApp Image 2019-03-24 at 11.45.59.jpeg

WhatsApp Image 2019-03-24 at 11.46.01.jpeg

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Liliana Maxim Minculescu
redactor
Liliana Maxim Minculescu, jurnalist „de modă veche“, și-a început activitatea în 2004, lucrând simultan în presa scrisă și TV.
A lucrat la Telegraful de Prahova și Alpha TV, a făcut parte și din echipa cotidianului Adevărul pentru ca, ulterior, să se axeze pe jurnalismul de televiziune, la Valea Prahovei TV și Ploiești TV. A scris, totodată, și pentru site-ul: promovamprahova.ro.
Pentru activitatea în presa locală și regională a fost nominalizata mai multor concursuri, gale, dar și premiată în anul 2014, în cadrul Galei MediaFEM, iar în 2018 la Gala Comunității Prahovene.
A ales Observatorulph.ro pentru că îi place să țină pasul cu vremurile, iar prezentul și viitorul jurnalistic sunt aici, în presa online.
De același autor

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
970.jpg
Macheta-Paste_CONPET-970x250px_e5752.jpg