Cristian Popescu Piedone, șeful ANPC, a fost recent în control la restaurantul Taverna Racilor din Parcul Herăstrău deținut de Paul Nicolau, zis Pescobar. VIDEO la finalul articolului.
În urma acțiunii, inspectorii ANPC au aplicat două amenzi în valoare de 30.000 de lei. Informația a fost făcută publică chiar de Pescobar.
„Dragilor, astăzi a venit și rândul nostru ca domnul președinte ANPC, domnul Piedone, să ne treacă pragul locațiilor, să controleze locațiile din Herăstrău. Am trecut cu brio, chiar ne-a felicitat. Am luat într-adevăr două sancțiuni, una pentru meteorologie la bar. Valoarea maximă a sancțiunilor, că așa scrie, este de 30.000 de lei, dar dacă o plătești în 15 zile, cum noi cred că deja am plătit-o, este 1.500 de lei. Adică pe două locații am plătit 3.000 de lei amenzile” a transmis Pescobar clienților prin intermediul Instagram.
Același Pescobar a anunțat că va deschide un nou restaurant, luna viitoare, pe marginea DN 1, în pădurea Românești, din Prahova.
Citește și Record negativ la schimbarea uleiului la un fast food de mall
View this post on Instagram