- Publicitate -

Ce despăgubiri ar primi România pentru tezaurul dacic furat

România ar putea primi despăgubiri de 5,7 milioane de euro pentru tezaurul dacic furat din Muzeul Drents din Olanda. Au fost demarate procedurile legale pentru despăgubire.

Anunțul a fost făcut de către Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), într-un răspuns transmis pentru Antena 3, unde instituția a confirmat valoarea totală asigurată pentru bunurile furate.

- Publicitate -

„Procedura privind compensarea financiară a prejudiciului rezultat în urma furtului celor patru bunuri aparținând patrimoniului cultural național al României, expuse în cadrul Muzeului Drents, se desfășoară în conformitate cu prevederile standard aplicabile în asemenea situații, care sunt întotdeauna indicate în asigurările pentru bunurile incluse în expoziții.

Conform acestor reglementări, responsabilitatea acordării despăgubirii revine companiei de asigurări care a emis polița de asigurare aferentă bunurilor culturale incluse în expoziție.

- Publicitate -

Muzeul Național de Istorie a României confirmă că procedurile necesare au fost deja inițiate, aflându-se în permanent contact cu compania de asigurări, iar procesul de despăgubire se desfășoară în conformitate cu etapele legale și contractuale prevăzute”, a transmis MNIR.

Suma de 5.700.000 de euro reprezintă cuantumul despăgubirii stabilite prin polița de asigurare semnată pentru cele patru piese de patrimoniu furate, respectiv Coiful de la Coţofeneşti şi trei brăţări-spirală din aur, iar aceasta urmează să fie transferată statului român, potrivit Muzeului Național de Istorie a României.

„În acest moment, nu poate fi avansată o estimare precisă privind data finalizării procedurii de plată a despăgubirii. Procesul implică etape administrative și de evaluare care sunt de durată”, precizează muzeul.

- Publicitate -

Banii urmează să fie transferați într-un cont al Muzeului Național de Istorie a României, iar ulterior suma va ajunge într-un cont special gestionat de Ministerul Finanțelor.

Totodată, instituția subliniază că, în cazul în care obiectele de patrimoniu vor fi recuperate, România are obligația legală de a returna companiei de asigurări despăgubirea primită.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Policlinica Cina din Ploiești, sat fără câini. Cum arată clădirea după 9 luni de promisiuni

Policlinica Cina din Ploiești pare desprinsă din realitatea anului...

Vlad Niculescu, ciocolatierul școlit în Belgia care a deschis un atelier artizanal lângă Ploiești

Povestea lui Vlad Niculescu, fondatorul Boem Atelier, nu este...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -