Christian Ciocan a fost demis de ministrul de Interne din funcția de director al Unității de Politici Publice a MAI. Decizia a fost luată după ce o filmare în care Ciocan face scandal într-o secție de Poliție pentru că a fost sancționat a devenit virală.
Acesta a fost amendat cu 6.000 de lei pentru şapte fapte, printre care intrarea pe o stradă cu accesul interzis şi faptul că maşina pe care o conducea nu avea asigurare, iar ITP-ul era expirat.
Comunicatul MAI
Ca urmare a raportului scris prezentat de către directorul general al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, în legătură cu situația expusă în spațiul public, ministrul Afacerilor Interne a dispus încetarea împuternicirii ofițerului de poliție din funcția de director al Unității de Politici Publice a MAI.
În continuare, comisarul-șef de poliție Ciocan Christian își va desfășura activitatea în funcția de execuție ocupată anterior în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.