România va ieşi din starea de urgenţă după 15 mai, iar operatorii din turism anunţă că au început deja să aibă multe rezervări de vacanţe. Turiştii români abia aşteaptă să călătorească, iar cei mai mulţi au ales deja România, spune Corina Martin, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România.
Au început rezervările chiar pentru primul weekend după ridicarea restricţiilor de deplasare, 16 – 17 mai, anunţă Corina Martin, la Digi 24, conform Agerpres. Florin Cîțu, ministrul de finanțe, spune că nu va mai fi stare de urgență în România după 15 mai, iar Executivul ia măsuri pentru a repune pe picioare economia.
Corina Martin anunţă că în această săptămână urmează să fie puse la punct măsurile pentru deschiderea restaurantelor, cafenelelor, iar primele deschise vor fi terasele. Totuşi, hotelierii estimează scăderi cu până la 80% pentru acest an.
Corina Martin aminteşte că are loc o întâlnire la nivelul UE pentru a fi adoptate primele măsuri în acest sens pentru ca oamenii să poată pleca în vacanţă.
Citește mai multe pe Agerpres.ro