Hotelul Slănic din stațiunea prahoveană omonimă renumită pentru rezervele sale de sare este nu are nici astăzi amenajată o rampă de acces, la 11 ani de când există o lege care prevede astfel de obligații. Acest lucru se întâmplă într-o unitate hotelieră unde probabil 99% dintre cei care se cazează aici sunt beneficiari de bilete de tratament subvenționate de Ministerul Muncii și Proiecției Sociale!
Ați fost vreodată până la hotelul despre care vă povestesc? Ar merita s-o faceți ca să vedeți cam câte trepte ar avea de urcat cineva aflat în scaun rulant pentru a ajunge în holul acestuia. Singura variantă pe care acesta ar avea-o pentru a evita numeroasele scări până la intrarea în hotel fiind să parcurgă un traseu prin spatele hotelului. Pe lângă faptul că nu este amenajat, fiind compatibil mai degrabă cu o competiție auto 4×4, acesta mai presupune și ca persoana aflată în scaunul rulant să sară peste o conductă. Minunat, nu-i așa?
Dacă n-aș fi văzut cu ochii mei, n-aș fi crezut. Dar dacă tot am văzut… Mi-aș fi putut vedea de treabă… În fond, cine știe dacă mai apuc eu vârsta la care să merg cu bilet de tratament la Slănic sau oriunde altundeva? Asta dacă vor mai exista bilete de tratament. Sau pensii. Sau pensionari, în general. Nu m-am putut, însă, abține. Așa că am făcut unul dintre puținele lucruri la care cât de cât mă mai descurc. Am scris. Ce v-am povestit. Și după ce scrisoarea s-a plimbat de la DGASPC la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, am primit – la câteva săptămâni distanță – un răspuns. Care spune că am dreptate. Și că proprietarii vor fi obligați să asigure căi de acces pentru persoanele cu nevoi speciale . Și nu doar căi de acces, ci și un grup sanitar destinat persoanelor cu dizabilități, precum și două locuri de cazare pentru persoane din această categorie. Iar dacă nu se va întâmpla asta, vor fi sancționați.
Citelte articolul integral pe dociu.ro