- Publicitate -

Călător pe Mediterană cu velierul, jurnal 2: Popas peste noapte în Mandrakia, mic dejun în Ermioni, plecat la drum lung către Monemvasia – ziua doi

Nu există ceva mai frumos pe planeta asta ca apusurile Mediteranei, sunt convins de asta. Iar pe drumul către Mandrakia, a fost magic. Este atâta liniște și frumusețe în jur că nu ai curaj nici să mai exiști. Marea devine de plumb topit iar soarele lasă o dâră de magmă care te conduce către cer.

Urmare de AICI

- Publicitate -

Am înțeles și de ce se grăbeau atât de tare Mihai și Mircea, și le mulțumesc pentru asta. A fost un moment magic. Cred că am aflat de ce stau mai ales pe mare, vară de vară – pentru că sunt foarte sensibili, dar nu vor să le arate asta celor din jur. 😊

Am ajuns în Mandrakia noaptea, pe la 22.00. Incredibil, domnul Michalis ne aștepta în fața micii sale terase din marină. Era pustiu în jur, dar la el toate mesele erau pregătite ca și cum ar fi urmat să vină valul de turiști.

- Publicitate -

I-a primit pe Mihai și pe Mircea cum doar un grec știe să primească doi prieteni vechi, nu chiar expansiv, dar cu multă căldură și bucurie sinceră în ochi. Au discutat despre una, despre alta, după care ne-am așezat la masă.

Citește continuarea pe www.vacanta-ta.ro.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -