Având o zi mai liberă în cursul săptămânii, am decis să săvârșim „o aroganță”. „Hai la munte să mâncăm o ciorbă! Ne întoarcem până încep programul la serviciu!”. Zis și făcut. Dar unde să mergem? Valea Prahovei nu prea ne surâdea, eram convinși că DN-ul e destul de aglomerat, așa că ne-am îndreptat iar spre Valea Doftanei.
Cu câteva luni în urmă, când am decis să petrecem un week-end în zonă, citisem destul de multe „de bine” despre Cabana Veverița. În weekendul respectiv nu am găsit cazare acolo și, din acest motiv, am ajuns la Vila Loussiana din apropiere. Acum nu aveam de gând să rămânem peste noapte ci doar să mâncăm ceva la aer curat și să ne întoarcem acasă.
Veverița ne surâdea mai ales pentru ciorba „Scorbură de veveriță” care este o ciorbă de afumătură în pâine. Nu a fost să fie însă… Respectiva ciorbă se servește doar în weekenduri sau la comandă prealabilă pentru grupuri deoarece pâinea este specială și se aduce de la Comarnic. În cursul săptămânii nu dau comandă de așa ceva. Aveau însă multe alte produse din meniu, și, bineînțeles, restaurantul era deschis.
Toate acestea le-am aflat de la telefon. Da, am sunat înainte de a porni la drum pentru că, obișnuiți cu pandemia, ne-am învățat să verificăm dacă unitățile sunt deschise înainte de a merge acolo. Nu ar fi fost deloc distractiv să batem un drum de 60 de kilometri pentru a găsi restaurantul închis.
În aproximativ o oră și ceva ajungeam în parcarea cabanei. Mă rog, „cabană” nu e tocmai termenul care ar putea descrie clădirea, aceasta fiind o vilă de toată frumusețea. Deja ne pregăteam pentru un prânz în aer liber și curat de munte înconjurați de ciripitul păsărilor și mirosul de iarbă proaspătă.
Hmmm… dar ce avea să urmeze nu era tocmai cum ne imaginasem.
„Bună ziua. Aveți și terasă?”, am întrebat când am intrat în restaurant unde se aflau la o masă 2 clienți și… atât.
„Da, avem, dar nu vă recomandăm. Adică la terasa mică din față nu puteți mânca pentru că nu vă vor lăsa câinele și pisica, iar la cea de sus… e cam curent!”. La asta nu ne așteptam și nici nu ne doream. Adică noi venisem special, pentru că era o zi superbă și voiam să stăm afară. Clar, din cauza animalelor, terasa mică nu era o opțiune, așa că am urcat să o vedem pe cea de sus. Dezamăgitoare la prima vedere. Și da, erau niște rafale de vânt destul de supărătoare, dar am zis să încercăm. „Dacă era să mâncăm înăuntru, rămâneam la Ploiești…”
Am făcut bine că nu am rămas în restaurant. Până să vină mâncarea vântul s-a oprit așa că ne-am putut bucura de priveliștea cu vârful Secăria și… cam atât.
În rest, dacă priveai mai jos, mai în apropiere, ochii îți erau acaparați de ceea ce la prima vedere părea a fi un șantier. Iar ciripitul păsărilor era înlocuit de un zgomot de… gater. Măcar era aer curat…
Nu e vina proprietarilor, clar, nici a angajaților, asta și mai clar, dar nu este exact ceea ce îți dorești atunci când vrei o evadare la munte. Ne-am felicitat reciproc pentru bafta de a nu fi găsit loc de cazare acolo cu câteva luni în urmă și ne-am aruncat ochii pe meniu.
Ciorbă de burtă și Platou boieresc, a fost alegerea finală. Ciorba de burtă am comandat una singură împărțită în 2 farfurii pentru că ni se mai întâmplase să luăm felul 1 câte o porție întreagă și apoi să ne uităm cu părere de rău la cel de-al doilea. Așa că… o singură porție! Bună, într-adevăr. Chiar foarte bună.
Platoul boieresc pentru 2 persoane ne-a depășit așteptările: pui la grătar, ceafă la grătar, mici, cașcavea, cartofi prăjiți și castraveți murați. O nebunie! Totul foarte bine făcut, gustos, iar cașcaveaua (pentru care comandasem acest platou, delicioasă de-a dreptul. Din păcate nu a mai intrat și desertul…
La final nota de plată a fost de 99,5 de lei și au mâncat pe săturate 2 adulți și un copil. Ciorba de burtă are un preț de 15 lei iar platoul boieresc 52. Da, știu, de la 67 la 99 mai e o diferență considerabilă. Aceasta a constat în 2 pepsi la 250 ml, un Prigat nectar, plus „adiacențele”: smântână, mujdei, ardei iute și pâine. Sincer, din punctul meu de vedere, cam scumpe adiacențele dar, mâncarea a fost, într-adevăr, foarte bună.
Mai greu a fost drumul de întoarcere plin de viraje și gropi. Nu este tocmai recomandat ca, după o masă copioasă, să te urci în mașină și să pleci pe un astfel de drum. Nu ne-am gândit însă la asta. Știm însă data viitoare… 🙂
Încă stau și mă gândesc la acest prânz dacă a meritat. Nu știu… încă mă mai gândesc… și probabil că mai am nevoie de încă vreo câteva zile de gândire.
Mâncarea în sine a fost foarte bună, dar amplasamentul restaurantului, aspectul neîngrijit terasei, lipsa unui loc de joacă pus la punct pentru copii, vin să reducă satisfacția finală.
Ca să înțelegeți mai bine, deși arată frumos vila, deși mâncarea este foarte bună și proaspătă, nu mi-aș petrece un week-end aici, mai ales cu copiii.
A, și data viitoare când mi se va mai pune pata de „o ciorbă la munte”, voi studia cu mai multă grijă traseul. Nu mai fac mișcarea pe un traseu virajat. Probabil că prima alegere va fi Câmpina deși acolo… numai „ciorbă la munte nu ar fi”…
Foarte bun articol. Mai așteptăm și altele.
Îmi place ca sunt obiectiv realizate și fără „fițe”
Adevărat ,terasa lasă de dorit dar mâncarea este foarte bună,apropo eu am mâncat ciorba de burtă și la felul doi am luat pauză ,personalul este ok,eu am fost într-o duminică ,făra gater.