- Publicitate -

Naţionaliştii maghiari au manifestat în faţa Ambasadei României din Budapesta

nationalisti

Grupul naţionalist ungar Mişcarea 64 de Comitate (HVIM) a organizat ieri seară, la Budapesta, un marş de comemorare a 95 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, manifestaţii strigând în faţa Ambasadei române "Ţinutul Secuiesc nu este România", după cum transmite mediafax.

Marşul a început în Piaţa Eroilor din Budapesta, participanţii având steaguri în culorile roşu-alb, specifice mişcării de extremă-dreapta din Ungaria.

- Publicitate -

De asemenea, unii manifestanţi aveau un steag al "Ţinutului Secuiesc, scandând "Jos Trianon!".

"Tratatul Trianon este cea mai mare eroare din istoria Ungariei", a declarat la începutul marşului Elod Novak, parlamentar şi vicepreşedinte al partidului radical Jobbik.

- Publicitate -

"Au existat oportunităţi de revizuire a Tratatului Trianon în ultimii 25 de ani, spre exemplu înainte de aderarea României la UE, dar au fost pierdute. Naţiunea ungară a fost trădată de partidele politice din secolul XX", a adăugat Novak.

Manifestanţii s-au oprit în faţa Ambasadei Serbiei, iar apoi în faţa reprezentanţei diplomatice a României. Aici au scandat: "Ţinutul Secuiesc nu este România!".

Tratatul Trianon ar putea fi totuşi revizuit în următoarele decenii, speră Gyula Zagyva, copreşedinte al HVIM: "Situaţia geopolitică a început să se îndrepte încet în această direcţie".

- Publicitate -

Tratatul de la Trianon, semnat în iunie 1920, a stabilit actualele frontiere ale Ungariei cu ţările vecine. În virtutea documentului, Ungaria a pierdut părţi importante ale teritoriului pe care îl avea în acea perioadă.

Sursa: antena3.ro

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Astăzi are loc marele show aviatic Avioane și Motoare, la Aerodromul Strejnicu. Intrarea este liberă

Sâmbătă, 30 mai, Aerodromul Strejnicu devine locul unuia dintre...

Show-ul aviatic de la Strejnicu, 30 mai. Tot ce trebuie să știi despre program

Pe 30 mai, pe Aerodromul Strejnicu, va avea loc...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -