WhatsApp Image 2018-07-16 at 20.36.45.jpeg

Avertizez persoanele ușoare la simțitor și cu toleranță ridicată față de hoții, furăciuni, prăduiri și alte astfel de fapte să nu citească acest text pentru că vor fi lezate profund. Ceilalți, care cred ca și noi că locul hoților este la pușcărie și că trebuie să avem toleranță zero față de cei care fac din poziția publică sau funcție paravan sau sursă de perenă jaf, să se pregătească de sărbătorire. Astăzi voi pune la dispoziția parchetelor/poliției/alegătorilor flagrantul în care l-am prins pe Cristian Mihai Ganea, viceprimar (fost primar interimar) al Ploieștiului.

Îmi mențin afirmația pe care am făcut-o sâmbătă: viceprimarul Ganea este hoț. Nu știu în ce măsură este jagardea, că nu-l cunosc bine, dar hoț este. Și fățarnic. Și duplicitar. De asemenea, țin să subliniez faptul că este un găinar de cea mai joasă speță.

Ca orice păgubit care îl prinde pe hoț cu mâna în buzunar, am convingerea că organele statului își vor face pe deplin și foarte rapid datoria. Adică articolul meu este și o sesizare către poliție și parchetele competente să cerceteze astfel de cazuri și sper că va fi tratat ca atare de către cei răspunzători.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Odată făcută această necesară introducere în atmosfera sentimentelor curate pe care le nutrește orice păgubit față de borfași, să intrăm în expunerea cazului.

Anul trecut a fost, probabil, anul cu cele mai multe incidente cu violență produse de către tineri în mijloacele de transport în comun. Victime ale comportamentelor agresive au fost, fără deosebire, copii, adolescenți sau bătrâni.

În absența unei reacții viguroase a autorităților, am asistat la scene în care părinții/prietenii victimelor au început să-și facă singuri dreptate. 

Tot anul trecut, pe adresa redacției, pe e-mail, Whatsapp, Facebook, telefon am primit zeci, poate sute de mesaje din partea cetățenilor Ploieștiului care reclamau acte de vandalism asupra bunurilor de pe domeniul public, comportamente publice indecente etc.

Au fost atât de multe și cu un atât de mare impact la public, încât ne-au uimit chiar și pe noi, jurnaliști pentru care ”senzaționalul” acestui fapt divers este o banalitate cotidiană.

În luna septembrie, odată cu începerea anului școlar, în timpul unei ședințe de sumar, am ajuns la o concluzie șocantă: nicio autoritate, în special Primăria Ploiești prin instituțiile subordonate, nu părea să înțeleagă amploarea acestui val de evenimente negative.

O altă constatare a fost aceea că în ultimii 25 de ani, în orașul Ploiești, nu a fost dusă nicio campanie de educare în masă. Nicio autoritate, în niciun domeniu, nu a făcut nici cel mai mic efort pentru a ajunge în masă la oameni cu informații utile, necesare, referitoare la idei precum: igiena personală sau importanța menținerii curățeniei publice, conștientizarea ideii de spațiu comunitar de care te bucuri, dar față de care ai niște obligații clare, obligativitatea comportamentului decent în spațiul public și ce înseamnă această sintagmă, ”comportament decent” etc.

În dorința de a face ceva pentru orașul nostru, și în premieră pentru echipa Observatorul Prahovean compusă din jurnaliști care înțeleg exact sensul meseriei și rolul lor în societate, am luat decizia de a trece cumva înspre zona civică și de a face ceva în acest sens.

Așa am ajuns să punem pe hârtie un proiect de comunicare a unor mesaje educative către comunitatea ploieșteană. Adică am gândit un proiect de comunicare cu adevărat ”de masă” constând în:

- amplasarea a aproximativ 1.000 de panouri (...), în fiecare locație de pe raza Municipiului Ploiești fecventată în mod special de tineri,
- difuzarea trimestrială a 50.000 de flyere (...) cu mesaje educative:
   - în toate unitățile de învățământ din Ploiești – targhetare 1 elev/1 material,
   - în toate spațiile destinate relațiilor cu publicul din instituțiile publice și mijloace de transport TCE.
- online, prin următoarele acțiuni:
   - campanie prima săptămână din fiecare trimestru pe întreaga durată a campaniei prin intermediul facebook, cu durata de o săptămână și targhetare pe 100.000 de conturi din Ploiești și Prahova,
- website dedicat acțiunilor,
- bannere permanente și advertoriale pe toate organele media partenere.

De asemenea, pentru ca proiectul să reflecte cu adevărat spiritul comunității ploieștene, intenționam să propunem un parteneriat Colegiului de Artă Carmen Sylva în sensul lansării unui concurs cu premii printre elevii liceului pentru crearea unei mascote a campaniei și pentru identificarea sloganelor/mesajelor cele mai eficiente pe temele pe care urma să le popularizăm. Noi chiar credem că Ploieștiul are valori reale ce pot fi canalizate în folosul/sprijinul comunității.

Costurile întregii campanii gândită să o susținem pe durata mai multor ani ar fi urmat să le susținem integral noi și câteva companii pe care intenționam să le atragem în proiect ca parteneri sau sponsori.

Deși am fi putut face această campanie independent, ni s-a părut nefiresc să ducem o astfel de campanie în oraș fără să avem ca parteneri cele două instituții reprezentative ale cetățenilor: primăria și consiliului local.

Adică am fost suficient de proști, ca să o spunem direct, pe românește, ca să credem că poate exista acolo măcar unul căruia să îi pese de oameni sau de oraș. Așa am aflat pe pielea noastră că în orașul în care Dobre e primar, Ganea e împărat.

Pe 27.09.2017 – vă rog să rețineți data!, am trimis pe adresa și în atenția Primarului Adrian Dobre, propunerea noastră de parteneriat pe care o găsiți în facsimil. Timp de patru luni nu am primit niciun răspuns oficial.

Am avut însă surprinderea să constatăm că propunerea noastră de a oferi GRATUIT primăriei și consiliului local posibilitatea de a face ceva pentru cetățenii în slujba cărora s-ar presupune că se află, a agitat, la propriu, un viespar de interese și a alimentat un tsunami de zvonuri și presupuneri.

Nimeni nu putea să înțeleagă faptul că Observatorul Prahovean oferă ceva GRATUIT și, cel mai grav, aveam să constatăm că toată suflarea pe care o împărățește domnul viceprimar Ganea, ca președinte al PSD Ploiești, adică pilele din primărie și consilierii partidului în majoritatea lor, se opun din start proiectului fără ca măcar să-l citească.

Asta în timp ce adrisantul, primarul Adrian Dobre, a ales să facă pe mortul în păpușoi și să se poarte ca și cum nici proiectul nu l-ar fi primit, nici despre ploieșteni n-ar fi vorba. Dar nu moliciunea primarului e tema articolului, ci abilitatea la prăduială a viceprimarului.

Văzând că nu primim răspuns deși a trecut termenul legal, subsemnatul, ca responsabil de proiect, am sunat la Comunicarea primăriei pentru a afla ce se întâmplă. Șefa de acolo, Alina Istrătescu, mi-a dat un răspuns care m-a lăsat mască – proiectul a trecut de Comisia de Cultură a consiliului local, dar nu a fost pus în discuția comisiilor doi și patru.

Subliniez faptul că toate comisiile sunt controlate de viceprimarul Ganea, fiind formate majoritar din consilieri PSD care depind de pixul său de șef de organizație.

I-am explicat Alinei că nu înțeleg care este motivul pentru care o astfel de propunere, care nu solicita absolut nimic primăriei sau consiliului, ci doar oferea, trebuie să urmeze o astfel de cale: să fie analizată de trei comisii ale Consiliului. Experiența ne arată că la Ploiești nici măcar proiectele de mare infrastructură nu se bucură de un astfel de tratament.

Răspunsul ei m-a lăsat și mai mască: nici măcar ea nu citise proiectul. Vorbim de șefa departamentului de comunicare al primăriei Ploiești, plătită cu peste 1.000 de euro/lună din banii noștri, de ploieșteni plătitori de taxe și impozite locale.

Mi-am exprimat nemulțumirea și șocul, însă eu am rămas cu ele, iar Alina cu chenzina pentru că nici până în acest moment nu am auzit ca vreun primar, cum ar fi, sanchi, Adrian Dobre să-i aplice vreo sancțiune pentru că a fost nu doar neglijentă în serviciu, ci cu adevărat iresponsabilă.

Dar nu moliciunea lui Dobre și nici șmechereala de doi lei a Alinei Istrătescu sunt subiectul articolului, ci expertiza în prăduială a viceprimarului Ganea.

În paralel cu demersurile mele, atât eu cât și colegii am primit informația că domnul Ganea, prin ceata de la PSD, se opune din răsputeri ”proiectului prin care Observatorul solicită vreo 6.000 de panouri publicitare în Ploiești”. Am realizat că nimeni n-a citit ce am propus noi – dacă ar fi făcut-o ar fi putut măcar să vină și să spună ”suntem de acord cu flyerele și cu online-ul, dar nu suntem de acord cu panourile”, iar eu n-aș fi avut niciun motiv să arăt că viceprimarul Ganea este un găinar ordinar, de cea mai joasă speță.

Realizând acest lucru – că nimeni n-a citit proiectul, l-am sunat pe domnul viceprimar și i-am solicitat o întâlnire pentru a-i oferi explicații despre propunerea pe care o facem primăriei și consiliului. M-a primit în biroul său de la Casa Albă, stând tolănit precum Moto Moto pe fotoliu.

La întâlnire au mai fost de față celălalt viceprimar, George Pană, și deputatul PSD Răzvan Ursu, și el fost viceprimar al Ploieștiului. Puteam să jur că este o întâlnire programată pentru investigatorii OLAF, și nu pentru mine.

Fiind între experți care ar fi putut să înțeleagă foarte exact explicațiile mele, le-am transmis foarte relaxat următoarele: am propus acest proiect pentru ploieșteni, pentru comunitate și, dacă suntem tratați în acest fel, ne vom retrage oferta.

Domnul Ganea, extrem de binevoitor, mi-a explicat că el iubește proiectul, că nu-l citise dar că i se pare senzațional, și că omul care se opune implementării lui este primarul Adrian Dobre. Însă că îl va citi și el, pentru că și el auzise de ”panourile alea” și că ne va acorda tot sprijinul. I l-am trimis pe Whatsapp, ca să-și formeze o opinie proprie.

Și-a format-o, dar aveam să aflu asta abia sâmbătă, din postarea deputatului Dan Rădulescu și, ulterior, de pe pagina lui de Facebook unde se mândrește cu furăciunea. Pe 31 ianuarie!!! deci la patru luni de la trimiterea propunerii, am primit răspunsul negativ.

Fiind convins că am fost greșit înțeleși, am editat o formă sintetizată a proiectului, în care am specificat cu bold: ”Subliniem caracterul civic al acestei propuneri, scopul ei fiind acela de promovare a ideilor de ”comunitate”, apartenență la comunitate, bun public, proprietate comună, respect față de valorile comunitare, respect față de bătrâni și copii, descurajare a faptelor huliganice sau de distrugere a bunurilor publice etc”. Această formă a fost trimisă la primărie pe data de 02.02.2018. Nu am primit niciun răspuns până astăzi.

Înțelegând de la viceprimarul Ganea că primarul Adrian Dobre este ultimul care nu a înțeles proiectul și i se opune, m-am înscris în audiență la acesta. După două luni de așteptare, am fost primit. I-am explicat care este modul în care am fost tratați de către subordonații săi. A răspuns cu un ferm și categoric ”mda”.

Răsfoind Facebook-ul sâmbătă, m-a lovit în față postarea deputatului Rădulescu cel care îl surprinsese pe viceprimarul Ganea în flagrant delict cu ideea echipei de la Observatorul în brațe.

M-am simțit exact cum se simte orice om când constată că a fost călcat de lotri. Am simțit nevoia să strig: hoțul, mă, hoțul! Prindeți hoțul! Am și făcut-o, dealtfel. L-am sunat și pe găinar și i-am transmis că o să îi fac plângeri până în pânzele albe. Se făcea că nu înțelege despre ce e vorba.

Uitați despre ce e vorba: primăria Ploiești a primit o propunere din partea unui ziar de a realiza GRATUIT, printre altele, și panouri de informare a populației.

Viceprimarul Ganea a blocat/tărăgănat proiectul GRATUIT prin oamenii pe care îi coordonează și a comandat pe bani publici, prin intermediul RASP, panouri de informare a populației, întocmai ca cele din propunerea noastră. După care a chemat presa să-l pozeze electoral cum este el interesat de ploieșteni și educarea lor. Numai că la noi a greșit calculul: nu ne plac hoții.

Adică dacă nici ăsta nu e furt: odată intelectual și odată prăduială din bugetul orașului - dacă tot le primeai gratis, de ce să dai bani publici pe ele ? - apoi ce e? În concluzie distracția abia începe. După cum spuneam la început, suntem adepții ideii de toleranță zero pentru cei care se folosesc de funcția publică pentru a fura sau a obține beneficii ilicite.

Propunerea de parteneriat transmisă de Observatorul Prahovean


Sport
  • Luni, 13 August 2018
  • De Observatorul Prahovean

Doliu în sportul prahovean. A murit acasă, la Ploiești

Ieri, fostul internaţional de baschet Constantin Pălîi s-a stins din viaţă, după o cumplită suferinţă! Baschetbalistului ploieştean, care a evoluat la Steaua, Dinamo, CSU Asesoft Ploieşti – echipă...