- Publicitate -

Val de concedieri la Primăria Ploiești. 116 angajați ar urma să plece din instituție

Disponibilizările anunțate la nivelul administrațiilor locale ajung și la Primăria Ploiești. Potrivit autorităților, 116 angajați ar urma să plece din instituție, în cadrul unui amplu proces de reorganizare administrativă. În total, 189 de posturi – ocupate și vacante – trebuie eliminate din organigramă.

- Publicitate -

Primăria Ploiești intră într-un nou val de restructurări, iar termenul pentru aplicarea unor astfel de măsuri este foarte scurt. Practic, după Paște, ar trebui să fie puse la punct toate detaliile legate de disponibilizări.

De această dată, reorganizarea vine în contextul aplicării unei Ordonanțe de Guvern care impune reducerea aparatului administrative, dar și a cheltuielilor de funcționare, inclusiv a celor de natură salarială.

- Publicitate -

Procesul presupune nu doar concedieri, ci și o redesenare a structurii primăriei, iar surse din administrație  vorbesc deja de comasarea unor direcții, redistribuirea atribuțiilor și eliminarea a zeci de posturi vacante. Aproximativ șapte directori din Primărie ar urma să-și piardă funcțiile, dacă nu se va găsi, în ultimul moment, o soluție salvatoare.

Reprezentanții administrației locale analizează, în această perioadă, variantele concrete de reorganizare și modul în care vor fi aplicate măsurile, astfel încât activitatea instituției să nu fie blocată.

116 angajați vizați de disponibilizări, zeci de posturi vacante desființate

Primarul Mihai Polițeanu a confirmat amploarea restructurării și a explicat etapele care urmează.

- Publicitate -

„Suntem obligați ca, până la 1 iulie, anul acesta, să finalizăm reorganizarea Primăriei Ploiești. Undeva la jumătatea lunii aprilie trebuie să trimitem numericul către Instituția Prefectului. După validarea deciziei Consiliului Local, vor începe pașii procedurali pentru aplicarea Ordonanței de Guvern”, a declarat edilul.

Polițeanu a oferit și cifrele exacte ale restructurării: „Este vorba, la acest moment, de 116 persoane care ar trebui să plece și de 189 de posturi, incluzând persoanele ocupate și posturile vacante care vor fi desființate”.

Concedieri și în societățile din subordinea Primăriei

Reamintim faptul că, separat de reorganizarea de la Primăria Ploiești, TCE Ploiești și SC Hale și Piețe, societăți aflate în subordinea Consiliului Local, au anunțat propriile concedieri.

- Publicitate -

Citește și: Disponibilizări la TCE Ploiești. Plan de reorganizare

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

2 COMENTARII

  1. În total, 189 de posturi – ocupate și vacante – trebuie eliminate din organigramă.
    Ce basme mai auzim?
    😆😆
    Câinele nu pleaca de la macelarie!
    De unde au aparut posturile alea vacante la Primariile din România?

    De cand se tot restructureaza aceste Primarii ca ai senzatia ca ai taiat un cap de balaur si imediat apar alte șapte capete de balauri!
    Asa e marea restructurare de la Primarie!😎

  2. Este foarte bine cunoscut faptul că la Primăria Ploiești și instituțiile subordonate Consiliului Local sunt foarte mulți salariați care cumulează pensia cu salariul și de bun simt ar fi ca aceștia să fie trimiși acasă pentru a avea timp să se bucure de pensie. Nu este corect ca cineva să încaseze de la stat două venituri iar alții să fie aruncați în somaj. Ținând cont de această situație faceam apel la domnul primar să acționeze în consecință pentru a mai salva câțiva salariați de la concediere.

  3. de ce nu se doreste comasarea primariilor??? la fiecare 5 km exista o primarie (primar, viceprimari, 20 consilieri locali, secretara, etc.)

    avem de 3 ori mai multe primarii decat in Polonia (si ei au populatie dubla fata de Romania)

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -