Un bijutier din Ploiești ține vie o meserie rară de peste 30 de ani

Pe bijutierul Mihail Haraba (53 de ani) îl găsiți în centrul Ploieștiului, pe strada Cuza Vodă, într-un mic atelier construit în anii ’70. Înainte de 1989, acesta era administrat de compania de stat Teleprecizia, iar după Revoluție fiecare breaslă și-a revendicat patrimoniul. În acest caz, atelierul s-a transformat în Giuvaerul SCM.

De 30 ani, în atelier

A învățat meserie de la mama sa, una dintre cele mai bune creatoare de bijuterii din Ploiești. Aceasta a realizat un model de inel botezat cu numele său, Geta.

„La 23 de ani, mama mi-a propus să învăț meseria de bijutier. Eu sunt genul de om căruia îi place să fie atent la detalii. Am răbdare, lucrez cu migală și cu pasiune. Consider că poți practica orice meserie, cu condiția să îți placă”, spune Mihail.

Născut și crescut la Ploiești, Miță, cum îi spun prietenii, nu concepe să își mute afacerea din oraș, chiar dacă este o piață mai mică decât în București, de exemplu, și chiar dacă în orașul natal concurența este acerbă și, de multe ori, neloială.

Ar fi putut lucra în SUA, unde locuiește o soră de-a sa, însă nu a fost atras de această oportunitate.

„Mi-am vizitat sora de mai multe ori în America, dar de fiecare dată m-am întors cu plăcere acasă. Aici vreau să lucrez până voi ieși la pensie”, spune Mihail.

Mihail este căsătorit cu Nicoleta și au un fiu de 23 de ani, absolvent de ASE. Acesta nu îi calcă pe urme în meseria de bijutier, însă viitoarea sa noră este interesată să învețe secretele meseriei. Are și principala calitate de care este nevoie: răbdarea și atenția la detalii.

Ajută oamenii, profitul nefiind un scop

De un an, Mihail a preluat în proprietate micul atelier în care lucrează de aproape o viață. A investit în mobilier special, care respectă normele de securitate, inclusiv geam antiglonț și continuă să își urmeze rutina.

Deschide atelierul în fiecare zi lucrătoare, la ora 9.00, și vorbește cu clienții, indiferent de vârsta sau ocupația acestora.

Soția sa povestește că, pentru Miță, profitul nu este deloc un scop în sine.

„Am fost martoră la o scenă care m-a impresionat, deși îl știu de foarte multă vreme. A venit o doamnă în vârstă, care a scos dintr-o batistă un lănțișor rupt să i-l repare. Nu i-a luat niciun ban, pentru că se vedea că doamna respectivă avea o situație materială deloc strălucită. De asemenea, nu ia bani pentru a verifica din punct de vedere calitativ aurul sau pentru a-l cântări, îi place să ajute oamenii”, spune Nicoleta Haraba.

La rândul său, Mihail se bucură că are clienți fideli, chiar dacă piața a fost invadată de bijuterii de serie, de slabă calitate.

Pentru anumite piese petrece în atelierul său câteva ore pe zi, chiar și câte o lună. Îi face plăcere, chiar dacă munca sa nu este nici pe departe atât de bine plătită pe cât se crede.

Piață invadată de ”turcisme”

În ceea ce privește calitatea creațiilor sale, Miță este un perfecționist. Refuză să lucreze „pe economie”, așa cum se practică adesea în comerț. De exemplu, fiecare za de la un lănțișor făcut de el este plină, pentru că cele goale pe interior sunt foarte fragile.

Testează apoi bijuteriile, astfel încât să se asigure că vor fi mulțumiți clienții. Este la curent cu „moda” bijuteriilor și nu refuză provocările care presupun multă muncă.

Asistă neputincios cum piața a fost invadată de ”turcisme”, în care aurul de 14 k este doar o mică parte dintr-o combinație de aliaje ieftine.

Are și sfaturi pentru doamne: bijuteriile nu trebuie purtate la treburile gospodărești, pentru că pot fi deteriorate. De asemenea, detergenții conțin substanțe acide care pot afecta, în timp, piesele.

Disclaimer: Acest articol nu este unul publicitar și nu există un contract comercial pentru publicarea lui. De asemenea, personajul principal din articol nu a citit și nu a aprobat textul înainte de apariția lui. Articolul face parte din campania, derulată de Observatorul Prahovean, de promovare a antreprenorilor locali, care aduc plus valoare comunității.