În plină criză petrolieră, declanșată de războiul din Orientul Mijlociu, România a rămas cu o singură rafinărie funcțională din trei. Este vorba despre Petrobrazi. Chiar și aceasta va produce mai puțini carburanți în următoarele două săptămâni, din cauza unor lucrări de mentenanță la una dintre instalațiile importante.
Din articol
Cu rafinăria Petrotel Lukoil din Ploiești oprită de la sfârșitul anului trecut și cu Petromidia aflată în revizie tehnică în martie, România a rămas cu o singură rafinărie funcțională: Petrobrazi.
Petrobrazi reduce producția de carburanți pentru lucrări de mentenanță
În următoarele două săptămâni, chiar și la această rafinărie producția de carburanți va fi afectată de lucrări de mentenanță.
La solicitarea Observatorului Prahovean, reprezentanții OMV Petrom au transmis că, „pentru o perioadă de circa două săptămâni, una dintre instalațiile din cadrul rafinăriei Petrobrazi va fi oprită pentru mentenanță planificată. Această intervenție este necesară pentru a asigura funcționarea instalațiilor în condiții de siguranță”.
Compania a evitat să spună în ce măsură va fi afectată producția de carburanți, precizând doar că „rata de utilizare a rafinăriei se va menține la un nivel ridicat, de peste 90% în primul trimestru, iar pentru întreg anul estimăm o rată de utilizare de peste 95%”.
OMV Petrom a mai precizat că a implementat toate măsurile necesare pentru a asigura continuitatea aprovizionării clienților.
Petrotel Lukoi nu mai funcționează de aproape cinci luni
Reamintim că rafinăria Petrotel-Lukoil din Ploiești a fost oprită de la jumătatea lui octombrie până la finalul lui noiembrie 2025 pentru revizie tehnică, iar ulterior a rămas oprită „ca efect al sancțiunilor impuse de SUA”.
La solicitarea Observatorului Prahovean, Ministerul Energiei a transmis că oprirea Petrotel a redus capacitatea de producție a pieței produselor petroliere cu aproximativ 21%, iar diferența a fost compensată prin importuri realizate de ceilalți operatori.
Deși ministrul Energiei, Bogdan Ivan (PSD) a declarat că se ia în calcul redeschiderea rafinăriei Petrotel, până acum nu s-a întâmplat acest lucru.
Petromidia a intrat în revizie
Săptămâna trecută, același ministru PSD s-a lăudat că, prin demersurile sale, a reușit să amâne revizia tehnică de la rafinăria Petromidia pentru a nu pune presiune pe piața internă de producție de carburanți.
În realitate, Rompetrol a închis rafinăria Petromidia, situație confirmată printr-un comunicat de presă transmis și redacției noastre:
„Vă reamintim că, în prezent, activitățile de producție din rafinăria Petromidia sunt sistate pentru desfășurarea lucrărilor de revizie programată, acestea fiind în curs, conform graficului agreat. Lucrările sunt absolut necesare pentru funcționarea optimă și în deplină siguranță a celei mai mari rafinării din țară. Oprirea este realizată în baza unui calendar clar, cu revizii generale programate la un interval de 4 ani și opriri tehnologice efectuate la un interval de 2 ani, pentru lucrări intermediare”.
Detalii despre revizia tehnică de la Rompetrol AICI
