Un incident petrecut în 2024 la Boldești-Scăeni riscă să devină un scandal major pentru Poliția Prahova. Florin Dumitru a fost acuzat de ultraj după o intervenție în care a fost stropit cu spray lacrimogen. După plângerile penale depuse de acesta, documentele interne ale Poliției scot la iveală contradicții în declarațiile agenților. Cazul ridică acum întrebări serioase: a fost vorba despre o intervenție legitimă sau despre un abuz acoperit prin declarații mincinoase?
Din articol
Cazul îl are în centru pe Florin Dumitru, bărbatul asupra căruia polițiștii au folosit spray lacrimogen în timpul unei intervenții la o petrecere privată, pe 6 mai 2024. În acea seară, polițiștii au susținut că Dumitru ar fi fost agresiv, că ar fi amenințat cu moartea un agent și că ar fi încercat să îl lovească.
În baza acestor declarații, bărbatul a fost acuzat inițial de ultraj. Ba mai mult, a stat 21 de zile în arest și alte două săptămâni în arest la domiciliu. La finalul articolului vă prezentăm un scurt fragment din imaginile surprinse în timpul intervenției, de body-cam-ul unuia dintre polițiști. Filmarea arată modul controversat de acțiune, care, susține bărbatul respective, contrazice declarațiile polițiștilor.
Florin Dumitru a declarant că după ce a depus plângeri penale împotriva polițiștilor implicați, au început să apară contradicții majore în declarațiile acestora. Este vorba despre polițiștii: Picior Alexandru (cel care folosește spray-ul), Marian Mataiche, Marius Burlan, Silviu Dumitrache (ofițer care a interpretat imaginile de pe body-cam), Cătălin Stanciu (organ de cercetare) și Petronel Achim (șef Poliția Boldești–Scăeni).
Cum a fost prezentată inițial intervenția
În documentele întocmite imediat după incident, polițiștii susțin că mai multe persoane de la petrecere, inclusiv Florin Dumitru, ar fi manifestat un comportament violent. În procesul-verbal întocmit de agenți se afirmă că Dumitru s-ar fi apropiat agresiv de un polițist, motiv pentru care agentul a folosit spray-ul lacrimogen.
Documentul consemnează:
„Numitul Dumitru Florin-Valentin nu s-a conformat, din contră s-a apropiat și mai mult de agentul de poliție Picior Alexandru, care a pulverizat conținutul spray-ului lacrimogen din dotare.”
În aceeași linie sunt și rapoartele întocmite de polițiști în acea seară. Într-un raport semnat de unul dintre agenți se susține că Dumitru ar fi adresat amenințări cu moartea și ar fi încercat să îl agreseze pe polițist.
„Conflictul a degenerat, ocazie cu care numitul Dumitru Florin Valentin a început să îi adreseze amenințări cu acte de violență și cu moartea agentului de poliție.”
Aceasta a fost versiunea oficială prezentată inițial.
Plângerea lui Florin Dumitru schimbă cursul anchetei
După incident, Florin Dumitru a depus plângeri penale împotriva polițiștilor implicați, susținând că a fost stropit cu spray lacrimogen fără să fie agresiv și fără să reprezinte un pericol pentru agenți. Mai mult, acesta a acuzat că declarațiile polițiștilor au fost mincinoase și menite să acopere folosirea abuzivă a spray-ului lacrimogen.
Sesizările sale au ajuns inclusiv la Ministerul Afacerilor Interne și au determinat verificări interne la Inspectoratul de Poliție Prahova.
Raportul intern al poliției demontează versiunea inițială
Raportul Biroului Control Intern al IPJ Prahova arată că intervenția polițiștilor din Boldești-Scăeni a fost marcată de numeroase deficiențe. Printre problemele constatate se numără: evaluarea greșită a situației din teren, lipsa unei strategii de intervenție, modul defectuos în care a fost utilizat spray-ul lacrimogen.
Documentul arată că polițistul a folosit spray-ul fără alte măsuri procedurale ulterioare, ceea ce a dus la escaladarea conflictului. Raportul consemnează:
„Agentul de poliție Picior Alexandru a utilizat spray iritant lacrimogen, pulverizând asupra persoanelor agresive, însă fără ca această acțiune să fie urmată de vreo altă măsură procedurală.”
Mai mult, ancheta internă arată că modul de intervenție al polițiștilor a contribuit la escaladarea conflictului.
Concluziile controlului intern au fost suficient de grave încât, la nivelul Poliției Prahova, să fie declanșate cercetări disciplinare împotriva polițiștilor implicați. Raportul menționează explicit că deficiențele constatate în intervenția din 6 mai 2024 constituie abateri disciplinare. Totodată, documentele au fost înaintate Parchetului pentru analiză.
Declarațiile care nu mai coincid
După plângerile penale formulate de Florin Dumitru, în dosar au început să apară diferențe între declarațiile inițiale ale polițiștilor și constatările ulterioare. Această schimbare de poziție ridică suspiciuni serioase că declarațiile inițiale ar fi fost formulate pentru a justifica intervenția și utilizarea spray-ului lacrimogen.
Cu alte cuvinte, ceea ce în seara incidentului a fost prezentat drept o intervenție împotriva unor persoane violente riscă să se transforme într-un caz de abuz acoperit prin declarații discutabile.
Așadar, la aproape doi ani de la incident, cazul din Boldești-Scăeni ridică întrebări serioase despre modul în care polițiștii au consemnat evenimentele și despre modul în care au justificat folosirea forței. Pentru Florin Dumitru, miza este clară: demonstrarea faptului că a fost victima unei intervenții abuzive și că acuzațiile inițiale de ultraj au fost folosite pentru a acoperi comportamentul polițiștilor. Dosarul rămâne deschis.

Aurari care se cred mai presus de POLITIA ROMANA
votanti aur care nu respecta legea, la puskerie cu ei