5 iunie, Ziua Învățătorului, o sărbătoare a celor care aprind lumina în suflete. Într-o lume în care totul se schimbă cu o viteză uimitoare în care timpul fuge, există totuși o profesie care a trecut vămile veacurilor, învățătorul, cel care modelează suflete și construiește caractere. Învățătorul sau mai bine spus cel ce ne-a pus creionul în mână, cel de la care am învățat liniuțe și bețișoare, primul abecedar, prima numărătoare.
În România există și o sărbătoare tradițională numită Ziua Învățătorului, celebrată pe 5 iunie, în onoarea zilei de naștere a lui Gheorghe Lazăr (1779–1823), întemeietorul învățământului modern românesc în limba română. Din 2007, prin Legea nr. 289/2007, această zi a fost declarată oficial „Ziua Învățătorului” în România, cu scopul de a recunoaște contribuția esențială a dascălilor în viața fiecărui copil și în evoluția națiunii.
Păstrătorii limbii, gândirii și valorilor
Învățătorii nu predau doar litere și cifre. Ei deschid ușile științei către limba dulce românească, către matematică, istorie, geografie, dar mai ales către responsabilitate. Într-o vreme în care viața este informație, iar înțelepciunea devine tot mai rară, învățătorul rămâne „Omul busolă”, care orientează copilul printre întrebările lumii.
Învățătorul nostru este adesea un erou discret, care își cumpără din banii proprii materiale didactice, care rămâne peste program ca să explice unui copil, care corectează caiete noaptea târziu. Îmi rămân veșnic în memorie cuvintele marelui dascăl Spiru Haret: „Cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara.”
Fără învățători nu ar exista medici, ingineri, poeți sau jurnaliști.
Fără învățători, națiunea își pierde direcția și sufletul.
A fi dascăl înseamnă a da fără să ceri, a semăna fără să știi când și cum vei culege
Lipănești, 5 Iunie 2025. O zi de început de iunie, caldă și blândă. O sală de clasă cu aerul ușor nostalgic al școlilor de altădată. Pe catedră, o carte a poetului nostru național, Mihai Eminescu, iar în sala de curs, doamna profesoară care te întâmpină atunci când îi treci pragul. Așa am cunoscut-o pe doamna Luciana Florina Nica, una dintre acele profesoare pentru care a preda limba română nu e doar profesie, ci este o pasiune, este artă, este viața.
Stau cuminte în banca de la geam, retrăiesc amintirile primei zile de elev. Astăzi de Ziua Învățătorului, am avut un dialog cu doamna care a modelat generații de copii de-a lungul carierei sale profesionale de peste 30 de ani.
Astăzi am inversat rolurile. Eu am fost cel ce pune întrebări, iar „eleva” a fost Luciana Florina.
Cum ați descoperit vocația pentru cariera didactică doamna profesoară?Când ați știut că veți deveni dascăl?
De când eram copil mi-am dorit să fiu cadru didactic. Am avut o înclinație deosebită spre această profesie, a fost un vis pe care l-am împlinit prin efort, perseverență și pasiune. Îmi plăcea să citesc mult, să scriu cu litere de-o șchioapă, frumos pictate asemenea pictorului pe șevaletul său, să cânt, să „dirijez” sala de clasă unde elevii mei erau păpușile.
Tata îmi făcuse acasă o tablă dintr-un placaj. Pe o parte era desenată liniatura unui caiet tip I, iar pe cealaltă față pătrățelele din caietul de matematică. Purtam un dialog imaginar cu școlarii mei, păpușile. Le scoteam la tablă, le puneam note, aveam catalogul clasei confecționat de mine, făceam ședințe cu părinții. Aveam o imaginașie foarte bogată. Mama îmi reamintește și acum acele momente pline de farmec ale copilăriei mele. De atunci visam să fiu dascăl. Părinții m-au susținut permanent, m-au motivat și așa am ales să îmbrățișez această nobilă profesie. Dacă aș da timpul înapoi, aș merge pe aceeași cale, aș îmbrățișa aceeași meserie. Astăzi sunt profesoară de limba și literatura română.
Vă mai amintiți prima zi de școală ca profesoară? Ce emoții ați trăit? Cum a fost prima zi la catedră?
Prima zi de școală ca dascăl a fost în luna septembrie, a anului 1994. Iată au trecut aproape 31 de ani. Emoțiile au fost mari și nu le voi putea uita niciodată. De ce? Datorită unui simplu fapt, pe care eu îl consider un dar. După cinci ani de studii la Liceul Pedagogic Ploiești, poate cei mai frumoși din viața de elev, m-am întors acasă. Eu, eleva școlii gimnaziale Eroilor din Lipănești, am revenit aici ca învățătoare. Eram colegă cu o parte din foștii mei dascăli.
Firește că emoțiile au fost copleșitoare, să intru în cancelarie alături de dumnealor!
Viața are un sens, iar eu profesoara de azi, am ales unul singur- spre rădăcinile mele: elevă la Școala Eroilor, apoi învățătoare la aceeași școală și acum profesoară de limba română la școlile din Lipănești.
Profesorii mi-au fost modele ca elevă, iar peste cinci ani, au devenit modele în calitate de colegi, ba chiar mai mult, am devenit prieteni. Un drum frumos la care mă gândesc și azi când stau de vorbă cu dumneavoastră. Simt și acum tremurul acela din glasul unei copile ce saluta noii colegi, vechii dascăli!
Iată ce mi-a povestit cu ochii umeziți de lacrimile bucuriei, profesoara de azi Luciana Florina:
„Am plâns în cancelarie. Nu de oboseală, ci de recunoștință. Țineam catalogul ca pe un document sfânt. Pentru că am înțeles că rolul meu nu este doar să predau litere și cifre, ci să construiesc caractere. Să fiu acolo când tremură mâinile la primul bastonaș sau când se prăbușește un turn de cuburi”.
Cum definiți, în cuvintele dumneavoastră, „a fi dascăl”?
Un dascăl este OMUL care sădește în mintea și sufletele copiilor semințele adevăratelor valori culturale și morale.
Sădind dragostea pentru învățare, curiozitatea, perseverența, prietenia, altruismul, patriotismul, iubirea pentru artă, dragostea pentru natură, credința, bucuria faptelor bune, un dascăl pregătește de fapt roadele bogate pentru un OM mai întâi și mai apoi pentru un specialist!
Un dascăl este o lumânare care „se consumă pentru a lumina calea pentru alții”.
Ce înseamnă pentru dumneavoastră. limba română? Ce înseamnă să o predați, zi de zi?
M-am gândit uneori, aflând despre persoane apropiate care își lăsau familia acasă și plecau să lucreze departe de țară, că singurul loc unde aș fi putut lucra în străinătate, ar fi fost tot școala în care să predau limba română copiilor din diasporă. Mi-aș fi alinat și eu, în felul acesta, dorul de casă, de țara mea, de limba mea și, cu siguranță, le-aș fi sădit în suflet copiilor dragostea pentru limba strămoșilor lor și i-aș fi ajutat să nu o uite niciodată, ci să o considere o sărbătoare, așa cum frumos o numea poetul Nichita Stănescu: ,,A vorbi despre limba română este ca o duminică”.
Însă nu am putut niciodată să duc mai departe acest gând, pentru că a fugit din mintea mea la fel de repede cum a sosit. Chiar și atunci când Dumnezeu m-a binecuvântat să călătoresc în vacanțe în locuri mai apropiate sau mai îndepărtate, am purtat cu mine dorul de casă, dorul de tot ce este românesc, dorul de limba română. Am admirat frumusețea, unicitatea, originalitatea, civilizația și cultura fiecărei țări și m-am întors cu dragoste acolo unde știam că îmi este locul, acasă. Acasă și doar în limba română respir bucurie, fericire, binecuvântare, pace, liniște, emoție, pasiune, optimism, iubire….
Pentru mine, limba română e o casă cu pereți de metaforă și ferestre larg deschise către lume.
Cum reușiți să stârniți interesul elevilor pentru literatură, într-o epocă dominată de tehnologie și imagine?
Mai sunt și în zilele noastre copii care citesc cărți în format letric, mărturisind că au o bucurie mai mare simțind mirosul paginilor abia ieșite din tipar, mirosul acela de cerneală proaspătă. Sau poate bucuria unui semn de carte confecționat de ei înșiși. Copiii din ziua de azi folosesc mult „scrolul” pentru cititul în format electronic pe tablete, pe telefoane… Dar citesc, și asta mă bucură.
Societatea s-a transformat și trebuie să acceptăm schimbarea. Important să nu exagerăm. Fără telefoane și gadgeturi în ziua de azi este greu să trăiești. Tehnologia a avansat așa încât ne sunt foarte utile și cărțile în format electronic, acele audiobook. Provoc elevii din fiecare generație la un concurs. Le cer să alcătuiască o compunere argumentativă despre avantajele și dezavantajele unei cărți în format letric sau electronic. Câștigă de fiecare dată, cei care încearcă să îi convingă pe colegi că citirea unei cărți în format letric le aduce mai multă bucurie. Aceeași întrebare aș avea și pentru adulți: Ce tip de carte preferați? În format letric sau electronic?
Sărbătoresc în fiecare an cu elevii mei Ziua Națională a Lecturii și Ziua Internațională a Cititului Împreună cu scopul de a le dezvolta dragostea pentru lectură, de a le stârni curiozitatea.
Organizez cu ei multe activități extrașcolare menite să-i aducă aproape de cultură, de educație, de credință și să-i scoată puțin din cotidianul jocurilor de pe telefon. Mergem în excursii, încă vizităm muzee, case memoriale, obiective culturale, facem șezători, serbări, participăm cu momente artistice la hramurile bisericilor din localitate, organizăm medalioane literare, participăm la cursurile Școlii de vară organizate de Primăria Lipănești.
Aveți un autor preferat pe care îl simțiți aproape în activitatea didactică? Dar un text care emoționează?
Fără îndoială, autorul preferat este poetul nostru național, Mihai Eminescu, pe care îl sărbătorim în fiecare an de Ziua Culturii Naționale pe 15 ianuarie, dar și pe 15 iunie.
Parcă v-am citit gândurile, așa mi-am imaginat că o găsesc pe „profa” de română: în sala de clasă, având pe catedră un volum de poezii de-al lui Eminescu. Și așa afost.
Vă spuneam că poetul meu preferat este Mihai Eminescu. În fiecare an, pe 15 ianuarie organizez împreună cu elevii mei recitaluri de poezie, mici programe artistice la școală, la Căminul Cultural sau la biserica din comună. Le explic tinerilor școlari că fără Eminescu noi nu am fi avut identitate culturală, nu am fi fost pe harta culturală a lumii.
Și pentru că discutăm de poezie și patriotism, la fel de bine pot spune că îi promovez poezia poetului de dincolo de Prut, Grigore Vieru. A fost o provocare pentru mine ca profesor de limba și literatura română ca în urmă cu vreo 15 ani, să desfășor o activitate în memoria poetului. Din acel moment desfășurăm aproape în fiecare an un proiect pe care l-am intitulat „In memoriam Grigore Vieru” și la care elevii au răspuns cu o deosebită empatie. Știu când se apropie data organizării evenimentului și mă întreabă dinainte, ce pregătim, unde, ce poezii învață. Și asta mă bucură foarte mult.
Ați avut elevi cu rezultate deosebite? Ne puteți împărtăși câteva exemple care v-au emoționat?
Am avut de-a lungul carierei mele profesionale multe realizări și bucurii sufletești. Generații de elevi mi-au și m-au mulțumit pentru că s-au format ca oameni în primul rând, apoi ca vocație profesională. Cu mulți dintre ei păstrez legătura pe rețelele sociale. Le-am urmărit ascensiunea profesională, sunt împliniți, au îmbrățișat meserii frumoase O parte dintre ei au ajuns chiar profesori și culmea, specializare limba și literatura română! Ce poate să-și dorească mai mult un profesor?
Fiecare reușită a elevilor mei este un vers scris cu dulce grai românesc!
Dar pentru că azi sărbătorim Ziua Învățătorului, am să enumăr doar câteva dintre premiile și realizările obținute pe parcursul acestui an școlar:
În luna mai a avut loc „Olimpiada Universul Cunoașterii prin Lectură” concurs național destinat elevilor din mediu rural la care am obținut două premii doi și un premiu trei. La OLLR- Olimpiada de Limba și literatura română, etapa județeană, am obținut o mențiune, iar la OLAV-Olimpiada Lectura și abilitățile de viață, etapa județeană, o altă mențiune.
Tot în cursul acestui an școlar am avut „îndrăzneala” să participăm la un concurs organizat de Biblioteca Națională de la Chișinău unde împreună cu o elevă de clasa a VIII-a, la concursul de eseuri- „Personajul citește” am obținut premiul al doilea.
Cu o echipa de șase elevi de clasa a VI-a de la Școala Eroilor, am participat la concursul interjudețean „Nicolae Iorga -omul și epoca” organizat de Coleiul Național ,,Nicolae Iorga Brăila. La secțiunea prezentări power-point am obținut mențiune. Am participat și la Concursul regional ,,Ce lume, dom’le, ce lume!” organizat de Colegiul Național IL Caragiale Ploiești. La secțiunea Creație literară-nivelul I, o elevă din clasa a VI-a a obținut premiul I. Și anul școlar nu s-s încheiat, mai așteptăm rezultatele unui concurs de creație literară.
Cea mai mare performanță obținută cu elevii de la școala Zamfira a fost participarea la faza națională a Olimpiadei „Universul Cunoașterii prin Lectură” , doi ani consecutiv, prin eleva Ioana Pahonțu. În primul an am obțiunt un premiu special, iar în anul următor mențiune.
Acum eleva noastră este studentă și…scriitoare. Cocheta cu această pasiune încă din clasele V-VIII, când a tipărit o carte despre colegii ei, despre ,,zile de școală” din gimnaziu, despre farmecul copilăriri.
Am revăzut-o pe Ioana anul trecut la Târgul de carte Gaudeamus, pentru că vizita la acest eveniment cultural are loc în fiecare an, devenind o tradiție. Își lansa două volume. Am susținut-o cu un grup de elevi dornici de lectură. De data acesta a fost o întâlnire între două generații, una reprezentată de scriitoarea Ioana, cealaltă de admiratorii ei, elevii de gimnaziu de la Zamfira.
Care este cea mai mare bucurie pe care v-o poate oferi un elev?
Consider că un dascăl nu doar instruiește, nu doar transmite cunoștințe dintr-un anumit domeniu, ci educă, este aproape de sufletele copiilor, le aude bătăile rapide provocate de emoțiile inerente de pe drumul cunoașterii, este parte integrantă în procesul de formare ca OM. Evident că participările la olimpiade și concursuri școlare îmi aduc satisfacție profesională. Dar, mulțumirea mea cea mai mare este să-mi văd elevii progresând, să le admir parcursul școlar ascendent, să trăiesc alături de ei bucuria provocată de admiterea la liceul pe care și-l doresc, la facultatea visată. Să-i văd peste ani oameni buni, de nădejde, profesioniști valoroși în meseria aleasă.
Timpul trece și eu parcă nu mă mai desprind de pe băncile școlii. Ehe anii, amintirile se revarsă și îmi inundă sufletul de bucurie. Da, chiar bucurie! Lecția de azi în dialog cu Luciana Florina m-a făcut să mă despart greu de sala de curs.
Am spus că azi schimbăm rolurile. Azi elevul felicită pe profesoara cu care a stat de vorbă, un dialog real, plin de surprize, dar mai ales de sinceritate.
Azi am mai pus o cărămidă la temelia învățământului românesc, a învățământului de la Lipănești.
Ziua Învățătorului este ziua în care sufletul se întoarce în copilărie.
Este un prilej de recunoștință. Nu doar din partea elevilor, ci și din partea mea, față de învățătoarea mea, față de colegii mei. Ziua Învățătorului este ca o oglindă în care ne vedem nu cum suntem, ci cum ne-am dorit să fim: mai buni, mai răbdători, mai aproape de copii.
O ultimă întrebare pentru dumneavoastră, dacă ar fi să scrieți o frază despre cariera dumneavoastră, una singură, care ar fi aceea?
Dacă aș putea da timpul înapoi, aș alege aceeași cale, aș urma același parcurs educațional pentru a fi toată viața aproape de inimile copiilor. Îmi alimentez energia din jocurile și din zâmbetele lor. Mă întrebați mai devreme dacă am un text preferat. Cred că este poezia ,,Să fiu dascăl mi-ai menit” scrisă de Gabriela Munteanu, cel mai potrivit text pentru ziua de astăzi și despre misiunea unui dascăl: ,,Ce bun ai fost cu mine, Doamne, /Lăsându-mă copil mereu/Să pot veni atâtea toamne/La școală, făr’ să-mi fie greu./ Să simt mereu doar bucuria/De-a mă juca, de a cânta/Cu ei să-mpart copilăria/Poveștile și viața mea…”
Astăzi, de Ziua Învățătorului, aș vrea să-i felicit pe toți colegii mei care au ales această nobilă meserie, să le urez multă sănătate, răbdare, inspirație și putere de muncă! Sunt convinsă că se ghidează toți după citatul ,,Educația este cea mai puternică armă pe care o poți folosi pentru a schimba lumea.” Un dascăl poate să aducă această schimbare în lume sădind permanent în inimile copiilor dragostea pentru învățătură.
Păstrăm cu prețuire în buzunarul de la piept, pentru totdeauna, amintirea ființei care ne-a purtat mâna tremurândă peste filele albe ale caietelor în primii ani de școală, care ne-a strecurat tiptil în suflet tainele alfabetului și dragostea pentru lectură, care ne-a descifrat labirintul greoi al cifrelor. Pentru că această ființă ,,trebuia să poarte un nume” i s-a spus ,,învățător” și a fost înzestrată de Dumnezeu cu un șirag de calități: dragoste pentru copii, creativitate, fermitate, talent, spirit mereu tânăr, corectitudine, blândețe. Astăzi, mai mult ca oricând, ne aducem cu drag aminte de învățătoarea noastră sau de învățătorul nostru, de dascălii care au pus bazele devenirii noastre spirituale, dăruindu-ne cu generozitate aripi spre viitor.
Astăzi, învățătorule, nu-ți oferim doar flori. Îți oferim tăcerea aceea plină de emoție din sufletul unui copil care, cândva, a învățat de la tine să scrie cuvântul „om”.
