Într-o lume grăbită, unde mobilierul de lemn se „naște” în serie și moare în anonimat, un tânăr de numai 20 de ani reușește să redea viață lemnului. Îl cheamă David Dobre și își duce visul cu mâini muncite și ochi limpezi într-un atelier din Strejnicu, județul Prahova. Acolo, printre mirosuri de rășină, zgomote blânde de rindea și lumina blândă a după-amiezelor, iau naștere mese cu suflet, sculpturi funcționale, opere de artă făurite cu o precizie de ceasornicar și o delicatețe de poet.
David nu „lucrează lemnul”, ci îl înțelege, îl ascultă și îi dă viață. Fiecare piesă pe care o semnează e un dialog între natură și om, o confesiune idilică între materie și vis. Acolo unde alții văd o scândură, el vede o poveste. Iar cu arta prelucrării scrie în fibrele lemnului o istorie.
Ceea ce m-a fascinat cel mai mult la David nu e doar talentul, ci iubirea. O iubire simplă, profundă, sinceră pentru tot ce face și găndește.
„Iubesc lemnul”, spune David, și nu are nevoie de altă explicație. Acea iubire este liantul dintre el și materia brută. Este forța care îl ține ore în șir în atelier, cu mâinile șlefuind povestea visurilor sale și sufletul plin de bucurie. Într-o țară unde tinerii sunt deseori tentați să plece, David a ales să rămână. Să transforme lemnul în atelierul părinților săi într- o operă a creației, unde lemnul nu este doar material, ci memorie, respirație, destin.
Mesele lui David nu se repetă. Sunt unicat, au personalitate, unele parcă desprinse din cărțile de poveste, altele cu linii moderne, dar toate cu o noblețe și eleganță ca o reverență în fața măriei sale copacul.
Suprafața mesei nu e netedă doar la atingere, e netedă în memorie, pentru că lasă urme adânci de emoție.
David Dobre nu taie, nu taie niciodată, el descoperă. Scoate la iveală nervuri ascunse, direcții neștiute. E ca un arheolog care sapă cu drag, știind că în adâncul materiei stă o comoară.
Într-o după-amiază superbă, am avut privilegiul să cunosc, dar mai ales să plec cu sufletul plin de bucurie, după tăifăsuirea cu David Dobre. Iar povestea lui, o redau pentru dumneavoastră prin dialogul ce l-am purtat îmreună.
David, mă bucur să te cunosc.
Și eu mă bucur că ați venit la mine.
Am aflat de tine din paginile de socializare, te rog să ne spui cine ești, cum a început această poveste a ta.
Mă numesc David Dobre, am 20 de ani și reprezint compania Beest Wood Import Export. Povestea mea începe de acum 2 ani, când părinții mei au început debitarea lemnoasă în această locație și după ce am terminat liceul, am zis să dau un plus valoare „căderilor” lemnoase, sau ceea ce tatăl meu le numea lemn de foc. Erau practic considerate resturi și văzând anumite tutoriale pe internet, văzând anumite produse, mi-am dorit și eu să lucrez lemnul.
Practic ce făcea tata până să începi să te implici tu, care era afacerea lui?
Afacerea tatălui meu se bazează pe producția de cherestea și implicit comercializarea acesteia. Și cum spuneam eu de aici am plecat.
Ai venit să dai o plusvaloare afacerii tatălui tău.
Exact da, la lucrurile pe care el poate nici măcar nu le vedea, dincolo de businessul pe care îl are.
Cum te-ai gândit, care ți-a fost ideea de bază? Cum s-a născut în mintea ta arta de a face produsele pe care noi le vedem aici?
Cred că undeva putem spune că a început de mic această pasiune a mea pentru lemn. Tata se ocupă cu acest domeniu de mai bine de 20 de ani și de mic auzeam prin casă despre lemn, despre pădure, despre cherestea, Tata mă lua cu el prin diferite locuri, vedeam diferite specii de lemn, nu știu poate diferite defecte în lemn și chiar mi se părea interesant ce pot să văd eu acolo.
Mă întrebam oare cum pot să transform eu lucrul ăsta în ceva premium și nu doar să-l am eu personal ci chiar să-l vând. Acum pot spune că lemnul este unic prin felul său și așa am reușit să creez aceste mese și tocătoare pe care le execut și le comercializez.
Partea ta din această afacere, o faci de unul singur, mai ai colaboratori sau colegi care te sprijină?
Da, am reușit în acest timp de 2 ani de zile să ne creem o echipă, să spunem așa pe acest segment al afacerii ce ține de produse finite. Cu sprijinul tatălui meu, am deschis un atelier într-una din secțiile noastre de prelucrare și mai sunt cu încă 3 colegi. Suntem împreună, gândim designul sau lucrăm efectiv. Facem muncă brută, șlefuim, tratăm mesele, turnăm rășină, care este un lucru fascinant în toată această poveste.
Care este sursa lemnului pe care tu îl prelucrezi?
Aici intervine puțin partea tatălui meu, pentru că de multe ori lemnul foarte bun este prelucrat automat în cherestea și anumite piese care sunt date la o parte și destinate de multe ori pentru foc ajung în mâna mea. Eu îi spun, știi partea asta nu ar trebui să o livrezi ca lemn de foc, îl vreau eu în uscător. Se usucă blatul și o să vezi ce iese din din acest lemn, deci în mare parte tot cu sprijinul lui fac și acest lucru, din lemnul pe care el îl achiziționează.
Care este povestea cu rășina, cu acele produse pe care tu le dai plus valoare unui lemn în sine?
Rășina epoxidică cred că este prietena mea numărul unu în ceea ce privește această pasiune, pentru că fără ea cred că nu aș fi putut să dau valoare la produsele pe care le fac, pentru că mă ajută să completez lipsa de material, defectele pe care blatul de lemn le are sau să conserv mult mai bine lemnul.
Este o întreagă artă de a turna rășină, mai ales pentru mesele unde turnăm cantități foarte mari, undeva poate la 50 de kg și arta aceasta se vede cel mai bine, chiar finețea cu care lucrăm la mesele transparente, Rășina aceea este lichidă, urmează să intre în stare solidă și acolo cel mai mic gram de praf sau orice defect, poate să strice produsul finit. Adică, este foarte clar, trebuie avut un mediu controlat iar cu produsul acesta este foarte delicat chiar pretențios de lucrat, ceea ce face ca aceste piese sa fie unice.
Care sunt produsele pe care tu și echipa te le executați?
În general mese, blaturile acestea de mese pe care noi le prelucrăm și tocătoare. Tocătoarele sunt niște produse, cumva auxiliare pe care noi le lucrăm. Sunt făcute din resturile pe care le mai avem de la mese, pentru că nu vrem să aruncăm lemnul. Este o convenție pe care ne-am făcut-o noi înșine, să utilizăm la capacitate maximă fiecare bucățică de lemn, pentru că e păcat să-l ardem, mai ales în secolul și vremurile pe care le trăim, vrem să dăm valoare chiar minimă dacă este nevoie ca preț la orice bucată de lemn.
Practic, în acest context, ce reprezintă masa lemnoasă considerată deșeu în urma procesului tău de realizare a produselor?
Așa zisele deșeuri noi le transformăm în piese de artă funcțională. Le numim așa, pentru că sunt într-adevăr niște piese de artă care nu se pot replica, oricât am vrea, nu o să iasă niciodată o masă la fel ca cealaltă. Sunt detalii care de multe ori nu le găsim chiar dacă vorbim de blaturi din același trunchi de lemn. Dăm valoare la aceste deșeuri, adică noi vedem masa prin experiența pe care am acumulat-o. Practic din momentul în care vedem piesa de lemn, ne dăm seama de culoarea pentru rășină, tratamentul, lățimea și extindem mai apoi, și gândim poate niște artificii. Așa făurim povestea!
Tehnic cât timp alocați de la bucata de lemn pe care tu o vezi și o identifici până la obținerea produsului final? Mă refer aici la faptul că mesele au dimensiuni mai mari, mai mici, rotunde, dreptunghiulare?
Ca timp este greu de estimat pentru că fiecare proiect în sine are detaliile lui, cerințele lui și automat, nu ne putem angaja la un timp strict pentru toată plaja de produse. Când spunem mese, lucrăm foarte mult pe comandă iar aici practic în funcție de complexitatea proiectului, putem să dăm și un termen clienților când vine vorba de acest lucru.
Este un termen optim să spunem clienților de la 4 săptămâni până la o lună și jumătate, ceva de genul acesta. O lună și jumătate pentru mesele cele mai sophisticate. Trebuie să alegem tipul de lemn, finisajele, modul de lucru prin care realizăm mesele, pentru că spuneam și mai devreme avem niște colecții și în funcție de ce alege clientul, noi putem să creem modelul.
Te rog să-mi povestești care este ciclul de fabricație de la bucata de lemn pe care tatăl tău o duce la „deșeuri,” până obții tu produsul final?
Deci, prima dată după ce selectăm lemnul, prima cerință pe care noi o avem este ca lemnul să fie uscat, adică trece printr-un ciclu de uscătoare speciale pentru pentru cherestea și ulterior intră în faza de producție, în secția de producție efectivă.
Primul pas este șlefuirea și aducerea la o grosime egală de la un capăt la altul al blatului, ca apoi să turnăm rășină unde este cazul sau dacă se dorește acest lucru. Urmează ca după ce rășina ajunge în stare solidă să șlefuim încă o dată blatul pe mașina de calibrat, Aceasta este utilajul care salvează cel mai mult timp pentru că nu luăm la mână fiecare colț al mesei doar am introdus blatul de câteva ori și s-a șlefuit.
Aplicăm după aceea tratamentul final și să lăsăm masa la tihnă. În ultima fază polișăm blatul și dăm stratul final de protecție.
Mi-ai spus că lucrați și pe bază de comenzi. Care vă sunt clienții, cum vă alegeți piața? Cum vă pot gasi aceștia?
În primul rând, încercăm să ne promovăm pe internet. Este principala noastră metodă de a ne face cunoscuți și pe care ne străduim să o extindem. Mergem foarte mult pe recomandări, pentru că într-adevăr, tipul acesta de mese nu este destinat oricărei persoane, adică nu sunt mese care se comercializează și în magazine. Sunt piese exclusive, destul de scumpe, care ajung în case ceva mai pretențioase, gândite de la început de anumiți arhitecți, pentru că avem și această secțiune adică lucrăm cu designerii și cu arhitecții care doresc aceste mese pentru clienții lor.
Am înțeles din ce mi-ai povestit că de multe ori vârsta arborilor din care tu și cu echipa ta realizați aceste produse deosebite ajunge și la 150 -200 de ani. Cum faceți să nu aveți probleme cu cei care ar putea să spună că nu protejați natura?
Este foarte interesant acest subiect, care ne apasă cumva, pentru că această părere este foarte comună pentru generația sau lumea în care trăim. De multe ori și vreau să spun prin asta că în nouăzecișinouă la sută din cazuri folosim lemn care este deja destinat pentru foc sau rebuturi. Bucățile de lemn care au un desen interesant ori sunt mai deosebite poate cu crăpături, fisuri sau boli efective ale lemnului pe care oamenii le lasă în pădure sau cei care vând lemn brut efectiv le declasează și îl dau ca lemn de foc reprezintă pentru noi „materia primă” cea mai valoroasă. Mai clar spus oamenii nu îl văd ca pe o materie primă bună din care să se producă cherestea calitativă mobilă. Începe alt proces și noi folosim lemnul acesta declasat pentru piesele de artă pe care le vedeți.
Adică frumusețea aici stă, în punerea în lumină a acestor defecte.
Produsele voastre ajung și pe piața externă sau doar în România?
Da, am ajuns și la acest punct în care am reușit să exportăm o parte din mesele noastre. Am livrat în Germania, pe piața horeca. Acum ne extindem ușor, ușor și către piețele din Emiratele Arabe Unite.
Colegii tăi sunt de vârsta aproximativă cu tine?
Nu, și este foarte amuzant aici, pentru că eu m-am integrat destul de greu, în colectivul de aici, întrucât sunt oameni de vârsta părinților mei, poate chiar mai mare, deci vorbim de patruzeci plus și cu siguranță care au copii acasă. Este foarte interesant cum lucrăm, faptul că vorbim cu tu și nu cu dumneavoastră, ne ajutăm reciproc. Oricum ne-am format o familie în atelier și ne înțelegem bine, chiar dacă sunt diferențele acestea mari de vârstă.
Știu că ești student, cum împaci studiile universitare cu afacerea în sine?
Cred că aici ține de un fel de time-management, vreau să-l numesc ca pe un lucru pe care consider că tinerii din ziua de azi îl neglijează complet. Îmi permite programul de studii să vin aici destul de des chiar dacă facultatea este la București. Îmi împart timpul nișat pe fiecare zi. Merg la facultate câteva ore, după aceea gândesc ceva legat de afacere. Fac niște clipuri publicitare, le editez și le postez pe internet să îmi promovez produsele. În alte zile, mai ales în vacanță, vin și lucrez cot la cot cu băieții din atelier. Reușesc cumva prin eforturi bineînțeles să fac toate aceste lucruri. Nu e mereu cel mai comod, dar satisfacția pe care o am când văd un produs așezat în showroom sau la o expoziție acoperă toate eforturile pe care le-am facut de-a lungul timpului.
Afacerea în sine este condusă de tine sau te sprijină și părinții tăi?
Vorbim de un business de familie, dar bine diferențiat. Tata se ocupă de partea lui de cherestea, iar eu mă ocup de partea de producție de mese strict pe aceast segment. Într-adevăr, el mă ajută financiar pentru că vorbim de aceeași companie iar eu mă ocup în mod special de producția de mese și tocătoare.
Care sunt proiectele de viitor? Ce alte produse doresti să mai faci?
Vreau să să ne axăm foarte mult pe piesele unice, pe piese pe care nu le mai întâlnim pe care să le ducem și în afara țării. Poate din aceste piese unice, România va avea de câșigat. Consider că pe piața externă am avea un potențial mai mare să ne extindem, dar clar producția rămâne în România, nicidecum nu m-am gândit să ne mutăm.
Ce mesaj ai pentru clienții tăi sau pentru viitorii tăi clienți?
Să vină să cumpere, prima dată pentru cei viitori, să aibă toată încrederea că mesele sunt lucrate cu sufletul. În primul rând, ne pasionează foarte mult lemnul și dorim să aducem satisfacție clienților care ne cumpără produsele. Vrem să ne sune după ceva timp, da mi-a plăcut, uite am un prieten care mai vrea. Vrem să avem feedback-uri bune și să bucurăm oamenii cu tot ceea ce facem.
Unde te vezi tu în această afacere peste un an și apoi peste 10 ani?
Poate e greu de estimat pentru că lucrurile se schimbă foarte rapid, cel puțin în ultimul timp. Peste un an probabil voi avea un atelier mai mare, unde voi încerca să produc din ce în ce mai mult. Este locul unde o să vreau să fiu, din momentul în care o să termin facultatea. Peste câțiva ani, nu știu ce să vă spun, poate voi lua locul tatălui meu, dar până atunci vreau să îl ajut din ce în ce mai mult.
Dacă am înțeles bine, tu ai 20 de ani. Care este cheia succesului tău? Care este secretul afacerii tale?
Cred că ține foarte mult și de educație aici, mă refer la mine. Lucrul ăsta l-am învățat de mic. Am fost stimulat să fac ceva, să fiu ordonat. Părinții mei mi-au fost model în acest sens.
Nu am știut că dacă voi învăța și voi face lucruri bune, voi avea recompense. Pe parcursul efectiv m-a bucurat mult procesul în sine prin care am ajuns la un anumit obiectiv.
Secretul cred că și-l clădește fiecare și este un lucru pe care îl descoperi încercând anumite lucruri. La mine dacă este să fiu mai specific, lemnul îl aveam deja, a trebuit doar o idee bună și un sprijin din spate, pentru că recunosc, fără părinții mei nu ajungeam atât de rapid la punctul în care sunt acum. Poate mi-aș fi deschis un atelier mai micuț și aș fi început cu pași mult mai mici decât am profesat aici.
Ce mesaj ai pentru tinerii de vârsta ta. pentru colegii tăi, având în vedere problemele societății românești la momentul actual, dificultățile cu care se confruntă ei?
Problema la care vă referiți dumneavoastră, cred că apasă pe toată lumea, faptul ca aceștia, „se culcă” pe o ureche, „va veni și momentul meu”, „o să mă descurc eu”, „să termin școala”, „să mă angajez”, „să îmi clădesc ceva”.
Consider că trebuie o ambiție, ceva care să dea startul la un întreg proces de gândire intense și de implicare foarte multă. Să intre puțin spiritul acesta antreprenorial cumva, nu vorbim strict de partea comercială și de bani ci despre a urma o pasiune sau un lucru care vezi că dă roade foarte frumos prin ceea ce faci. O implicare de a ta, te propulsează foarte mult în viață. O afacere sau să ajuți pe cineva, este cazul meu, îmi ajut părinții.
Un mesaj pentru cei de vârsta mea este să își urmeze în primul rând pasiunea. Să o facă bine, să învețe cum să o facă și mai bine de atât. Să se autodepășească!
Bănuiesc că nu întotdeauna lucrurile au mers toate liniar, Cum ai depășit momentele în care ai întâmpinat anumite obstacole, ceva care nu ți-a ieșit cum a trebuit?
Te-ai ambiționat să găsești soluții inovatoare?
Au fost într-adevăr și obstacole pe parcurs și sunt convins că vor mai fi situații de genul acesta, cu piedici și provocări. Este important să ținem capul sus în orice situație. Se poate întâmpla ca lemnul să crape după ce ai terminat masa, sau când au transportat-o, au strâns o chingă mai tare și undeva s-a lovit. Este important să realizăm efectiv ce este de făcut, nu neapărat să căutăm cauza. Consider că trebuie să o determinăm după ce reparăm impedimentul sau piedica care ne-a creat probleme.
Deci cumva aceste lucruri ne călesc. Învățând din greșeli este foarte important ca prin lucru constant să ne dăm seama de acest fapt, pentru că este clar că vor fi și astfel de momente.
Mereu capul sus și o să fie bine!
Eu sunt un om care crede în Dumnezeu și am credință că orice lucru se întâmplă cu un motiv. Toate provocările sunt ca o cărămidă peste cărămidă la o fundație, care într-o zi va susține o „casă” foarte mare și sănătoasă.
Am să te rog acum la final, să ne mai spui încă o dată cum pot să te găsească clienții? Eu sunt fascinat de ceea ce văd aici.
În primul rând pe paginile noastre de socializare, Facebook, Instagram, Tik-tok, pe site-urile noastre, https:bestwoodimportexport.com și bstwood.ro, aflat în construcție la acest moment.
Felicitări David pentru această frumoasă poveste a ta, pentru tot ceea ce faci și mult succes în continuare. O singură întrebare mai am către tine. De ce ai ales acest drum?
David zâmbește simplu și spune: „Iubesc lemnul”.
Și poate că în asta stă secretul meșteșugului lui, că nu face mese pentru a vinde, ci pentru a iubi. Iar cei care cumpără, nu cumpără mobilă, cumpără o parte din povestea lui David.