Pentru că legea nu interzice publicitatea electorală prin panotaj stradal decât în perioada campaniei, localitățile din Prahova s-au umplut de panouri, bannere și afișe ale candidaților la primării sau Consiliul Județean.
Candidații la funcția de primar sau șef al consiliului județean vor astfel să câștige notorietate, un element esențial în perspectiva alegerilor locale din 9 iunie.
Imaginea zilei ne-a fost trimisă de un cititor cu un mash întins pe un bloc din orașul Urlați prin care candidatul PSD la primărie, Laurențiu Miu, încearcă să-și mobilizeze electoratul.
Mesajul acestuia, #Urlați#Împreună, stârnește zâmbetele trecătorilor, obișnuiți totuși cu glumele făcute pe tema denumirii localității lor.
Potrivit prezentării postată pe site-ul oficial, Laurențiu Miu este absolvent al Universității de Petrol și Gaze din Ploiești, fiind angajat în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Prahova.
De altfel, și pe site-ul apare un mesaj asemănător ”Urlați Miu 2024”.
Acesta promite locuitorilor în schimbul voturilor la alegerile din 9 iunie că fiecare casă să fie racordată la apă curată, canalizare și gaze, să repare și să modernizeze străzile.
Miu este principalul contracandidat al actualului primar, Marian Machițescu, cel care candidează pentru un nou mandat din partea PNL.
Revenind la denumirea orașului trebuie amintit că Urlați este atestat documentar din anul 1515, iar o explicație detaliată a numelui său a fost publicată de primarph.ro, astfel:
Trebuie știut că, spre exemplu, în legătură cu denumirea localității URLAȚI, „Dicționarul Terminologic și de Regionalisme” (DTSR (1872)) susține că în vechime se numea „Stenota” și era cetate veche, din care au rămas doar rămășițe.
Alte surse susțin că toponimul ar avea rădăcini în „Uralt”- cuvânt nemțesc (provenit de la goți) care înseamnă „lucru prea vechi”, transformat în timp în „Urlați”.
Alcătuitorii DGJPh (1897, p. 601) menționează însă că denominația provine, conform tradiției, de la faptul că locuitorii – coborau – de pe dealurile vecine spre a se aduna la urlătoare, adică la târg, ceea ce pare logic, așadar s-ar putea să fie și veridic.
N-ar fi însă exclus să fie doar o simplă traducere, din slavă, a numelui râului „Cricov” (care, de altfel își duce apele prin Prahova) (krik = „strigăt”, „urlet”). Potrivit altor cercetători, Urlați provine din cuvântul maghiar „Váralatt”(„subcetate”, Orlat, Urlat). De altfel Urlați a fost până în secolul al XIX-lea reședința fostului județ extra-carpatic Secuieni.
Ori, cine știe, poate ca și ORLATUL din Mărginimea Sibiului, are legătură cu întâmplări din trecut…*Aşa după cum aflăm de la col Ioan Părean (împătimit culegător de folclor!), bătrânii satului povesteau odinioară la şezători, despre felul în care s-a ajuns la numele de Orlat.
Ei bine, se spune că pe vremea năvălirilor barbare, localnicii se refugiau în munţii din apropiere până trecea valul aducător de moarte. Acolo în munţi, la colibele risipite prin poienile pădurilor seculare îşi continuau viaţa. Împreună cu animalele lor, sătenii acestor plaiuri stăteau ascunşi până la plecarea spre alte zări a fioroşilor năvălitori, mereu alţii, dar cu aceeaşi poftă de pradă. Când pericolul se îndepărta, cei mai curajoşi coborau în vatra satului, acum pustiit, pentru a se convinge că duşmanii au plecat spre alte meleaguri.
Conducătorul obştii, judele satului, îşi punea atunci mâinile pâlnie la gură şi striga spre cei ce aşteptau semnalul de coborâre de pe crestele împădurite ale muntelui.
« Urlaţi măi la vale, c-au plecat barbarii! Urlaţi cu toţii, cu animale şi merinde, că acum e linişte în sat la noi! »
De luat în seamă, de sigur, ar fi opiniile savantului Nicolae Iorga, care, în volumul său de „Documente urlățene”, publicat inițial în cadrul „Buletinului Comisiei Istorice a României”, în 1927 (editat apoi și în extras), își punea întrebarea: „de unde-i vine acest nume?”, pe care îl va cataloga în altă parte drept „numele-poreclă” indescifrabil . Și tot el răspunde:
„Etimologia care s-ar prezenta la început ar pune numele în legătură cu verbul a urla. Dar aceasta n-ar avea nici un sens. Trebuie căutat aiurea. Am găsit și forma „Orlați”. Aceasta ne-ar trimite la radicalul „Orlu”, „Orlea”, constatat și aiurea. Finala ar fi cea slavonă „-aț”, care se întâlnește, e drept, în alte regiuni, cele de lângă Dunărea sârbească (de fapt bulgărească – n.n), de la Romanațul nostru (să nu fie și Galații de aceeași origine?) până la Craguievațul și Crușevațul sârbilor”.