Depresia este furia îndreptată spre interior. Este un dezechilibru chimic. Depresia este o boală. Este împotrivire, renunțare și izolare. Depresia este durere fizică, mintală, emoțională, spirituală, relațională, financiară. Depresia este o predispoziție a omului care nu mai vede ce poate, ci doar ce nu poate, spune psihologul ploieștean, Eugenia Popovici. Din păcate, această afecțiune afectează, la nivel global, peste 300 de milioane de oameni, potrivit unui studiu al OMS. Aceeași Organizație Mondială a Sănătății mai arată că, în forma sa severă, depresia conduce la suicid, la nivel mondial fiind înregistrată o rată de aproape 800.000 de cazuri anual.
Depresia nu trebuie confundată cu tristețea sau cu o stare pasageră proastă, care, la un moment dat, dispare de la sine. „ În jurul nostru auzim persoane care afirmă „sunt deprimat”, însă există o graniță foarte bine trasată între tristețe și supărări inerente ale vieții de zi cu zi cu zi și ceea ce numim în sens clinic depresie.
Dacă timp de 3 săptămâni, omul nu iese din starea de apatie, se izolează, renunță, nu mai vede frumos în nimic, cade pradă viciilor, doarme în exces, dar nu se odihnește cu adevărat, se izolează de toți și toate, este un semnal de alarmă foarte clar că vorbim despre depresie. E, cum spun eu, ultima lacrimă din rezervor. Iar primii care constată că ceva este în neregulă sunt membrii familiei.
„Depresia e percepută ca o slăbiciune. Iar oamenii nu vor să fie percepuți ca fiind slabi”
De multe ori, persoana depresivă nu acceptă că are o problemă. Sau, dacă acceptă, refuză să o verbalizeze. De teamă, de rușine, totul pe fondul unei stigme nejustificate. Omul afectat de această boală poate admite în sine că ceva este în neregulă, dar nu recunoaște asta către exterior. Depresia e percepută ca o slăbiciune. Iar oamenii nu vor să fie percepuți ca fiind slabi. De asta se interiorizează, își îngreunează sufletul atât de mult, încât, la un moment dat, mulți dintre ei, clachează. Ideația suicidară se concretizează, din nefericire”, spune psihologul Eugenia Popovici.
„ La început, să nu uităm, a fost cuvântul”
Același psiholog recomandă tuturor celor care simt că ceva este în neregulă cu ei, inclusiv copii, să verbalizeze ceea ce simt. Să caute ascultare, fiindcă vorba, înțelept spusă, poate, treptat, să vindece această boală. „Să nu uităm că, la început a fost cuvântul.”
Sentimentul de auto-devalorizare, lipsa interesului față de activități, lentoarea, lipsa poftei de viață, lipsa poftei de mâncare sau, din contră, umplerea unui „gol” sufletesc prin mâncatul excesiv, insomnia, starea de indecizie, „greutatea” în a purta, zilnic, masca socială de teama că altfel vei fi judecat, sunt semne clare care dau de înțeles că ceva, acolo, nu funcționează aș acum trebuie.
„Să exteriorizăm ceea ce simțim, fără să ne pese de gura lumii. Ceilalți nu sunt în pielea noastră”
„E foarte important să căutăm sprijin. Că vorbim de preot, că vorbim de psiholog, prieteni sau familie, e vital să nu ne închidem în noi. Să exteriorizăm ceea ce simțim, fără să ne pese de gura lumii. Ceilalți nu sunt în pielea ta. Oamenii, astăzi, caută soluții rapide la orice. Ori asta nu e bine. Trebuie să avem proiecte pe termen lung. Proiecte, nu planuri. Proiecte concrete la care să lucrăm, cărămidă cu cărămidă. Trebuie să învățăm să ne respectăm, să ne privim în oglindă și să ne iubim, cu defecte cu tot. Să nu ne mai comparăm cu alții. Nu tot ce strălucește este aur.
Creierul nostru se autoeducă în fiecare zi. Ceea ce noi îi livrăm, el asta ia de bun. Nu trebuie să mai întoarcem lucrurile pe toate părțile, să analizăm în detaliu fiecare lucru sau situație măruntă. Asta ne consumă psihic, ne lasă fără energie. E bine să luăm lucrurile așa cum vin. Și, întotdeauna, oricât de grea ar fi o situație, să nu ne spunem „totul va fi bine”, ci „am încredere în mine să găsesc o formulă prin care lucrurile să așeze în viața mea”, a mai menționat Eugenia Popovici, psiholog.
Când tot focusul minții noastre rămâne exclusiv pe lucrurile negative și ne simțim complet neputincioși în fața propriei stări e vital să ne îndreptăm către un specialist. Societatea românească începe, din fericire, să fie tot mai deschisă din acest punct de vedere. Fiindcă așa cum avem o durere fizică pe care o tratăm la medicul specialist, așa și durerile sufletului trebuie tratate. Asta până când nu este prea târziu și ne simțim prea obosiți sau „îngropați” în probleme încât să mai avem puterea de a lupta.