Odată cu sistarea apei calde în municipiul Ploiești, sub anunțurile celor de la Termoficare Prahova, au început să apară și alte anunțuri, ale micilor „descurcăreți” care fac și ei un ban de pe urma nenorocirii cetățenilor orașului lui Caragiale.
„Robinet instant apă caldă – dus. Livrare 24h. Preț 119 lei”. Și este trecut și un număr de telefon. Cam așa sună anunțul.
Am încercat și noi să vedem despre ce e vorba, așa că am sunat. Persoana de la capătul celălalt al firului susține că are „2-3 bucăți” cu care nu are ce face. L-am întrebat dacă e firmă. Bineînțeles că nu. Mă așteptam dealtfel la acest răspuns…
Mai spunea că livrează oriunde în Ploiești, dar nu montează. Degeaba am încercat să aflăm de unde le achiziționează. Singurul răspuns pe care l-am primit a fost: „Am 2-3 bucăți, nu am ce face cu ele…”.
La o căutare rapidă printre comercianții de astfel de dispozitive, vedem că prețul unui astfel de instant pleacă de pe la 139 de lei, deci 119 lei este chiar un preț bun. Și poza seamănă cu cea de pe anunț…
Mi-am adus aminte de anul trecut când se vindeau pe olx testele de Covid. Românul este clar inventiv și scoate bani din piatră seacă. Să vedem ce succes vor avea nou apăruții vânzători de robineți.
Dacă, printr-o minune, va fi reluată furnizarea apei calde, dacă au apucat să bage bani în acești robineți, și-au cam luat țeapă. Zilele următoare vom vedea dacă au făcut o afacere bună.