Dedic aceste poze putorilor ordinare din managementul aeroportului Henri Coandă și gunoaielor politice care le susțin

Pozele de mai jos sunt făcute în aeroportul Henri Coandă Otopeni, duminică dimineața, în jurul orelor 00.15 – 00.30. Persoanele care par că se îmbulzesc precum oile la strungă sunt, în general, cetățeni români care veneau din Cipru, zonă ”intrată pe galben” cu două zile înainte. Nu, nu vă lăsați furați de automatismul ”așa suntem noi, românii, needucați” că greșiți. Românii cu care am venit în avion, ca și țiganii, ca și ciprioții, erau cât se poate de ”normali”, de ”europeni”. Incredibil de calmi, aș putea spune, având în vedere contextul. Nu ei au cauzat îmbulzeala.

UPDATE Reacția autorităților: Pasagerii cu certificat digital nu mai trec prin controlul DSP

Iată povestea imaginilor. Cu toate testele, adeverințele, formularele, certificatele  am coborât din avionul care ne-a adus din zona galbenă Cipru și ne-am urcat în autobuzul care ne-a dus către clădirea aeroportului. Să vă spun că au fost trimise la preluare fix atâtea autobuze cât să fie obligatoriu să stăm ca sardelele în conservă? Așa a fost. Nici măcar nu era mimată intenția de a asigura o minimă distanțare.

Coșmar pentru oricine ia în serios ideea de contaminare cu virusul, transportul de la avion la clădirea aeroportului a fost doar preludiul unui șir de gesturi de o incompetență criminală a celor care au ca responsabilitate reducerea riscurilor epidemiologice la intrarea în țară. Aș fi vrut să vă ofer un nume și o funcție, dar nu am reușit să aflu. Pot pune pariu că discutăm de un set de pile incredibil de bine plătite.

Am coborât din autobuze la o intrare la care se îmbulzeau, aș putea spune se călcau în picioare și n-aș exagera, un alt grup de pasageri. Am aflat că veneau din Amsterdam, zonă verde. Evident, cele două șuvoaie cel de la Larnaca, zonă galbenă, și Amsterdam, zonă verde, s-au întrepătruns la ușă, pe scări și pe o bună parte a holului care ducea către punctele de control.

La un moment dat, holul comun a început să fie separat în două. Undeva, pe traseu, a apărut un cetățean corpolent, cel mai probabil de la poliția de frontieră, care a striga: ”verdele pe dreapta”. Inițial nu am înțeles ce voia să spună. Ulterior, văzând cum șuvoiul se desparte în două, mi-am dat seama că se referea la cei care veneau de la Amsterdam.

Am fost izbit de nefirescul situației: oamenii aceia stătuseră cot la cot cu noi, ”galbenii”. Respirasem același aer, împărțisem aceleași coate, ne călcasem pe aceleași bombeuri. Adică n-a fost nici urmă de distanțare, departajare sau protecție.  Acesta era începutul dovezilor prostiei, relei credințe și incompetenței incredibile a celor care gestionează ”triajul epidemiologic” pe Otopeni.

Pe măsură ce mergeam către punctele de control, am observat cum în față se formează o ”coadă”. Avansând, am ajuns în mijlocul unei mulțimi dezordonate, cu capete ițite și cu întrebarea: ”ce se întâmplă în față?”. Ușor, ușor, am început să ne dezmeticim: era zona de ”triaj”.

Rețineți, nimeni nu ne-a informat nimic, nu am auzit niciun prin care să fim anunțați despre ce urmează, nu a fost nimeni care să ne pregătească pentru ce urmează. Toți eram obosiți și ușor iritați însă, subliniez încă odată, am fost mândru de comportamentul grupului eterogen din care făceam parte: au așteptat în liniște, păstrând pe cât posibil o minimă distanță. Chiar și acolo unde spațiul ”pus la dispoziție de organizatori” făcea aproape imposibil acest lucru.

Am ajuns la strungă: un loc definit de un panou de plexiglas gardat de o doamnă destul de bine intenționată, care ne trimitea către ”ghișeele” reprezentanților DSP. Îmi cer scuze pentru excesul de ghilimele, dar nu găsesc alt mod de a descrie organizarea.

Acolo, la niște măsuțe foarte asemănătoare cu cele de grădiniță, stăteau specialiștii medicali. Despărțiți de noi doar de o folie de plastic, cu mormane de formulare puse pe măsuțe, asaltați de călători exasperați. Am fost în special atent la ei și mi-a plăcut ce am văzut: profesioniști, amabili, binevoitori. Din nefericire, prost dotați: cu un pix și cu o parafă, în epoca touchscreen-ului. Dar asta e altă discuție.

Tot respectul pentru acei oameni, chiar merită aplauze. În mod paradoxal, ei sunt cei care m-au determinat să scriu aceste rânduri. Văzându-i cum, fără nicio vină, devin paratrăznet pentru toate frustrările oamenilor tratați ca animalele, m-a lovit în față nefirescul situației.

În locul lor, acolo ar fi trebuit să fie acele căpușe din management care se ocupă cu administrarea situației. Aș fi dat orice să-l am în față pe coordonatorul, managerul, șeful de serviciu care are ca sarcină organizarea fluxurilor și circuitelor epidemiologice la intrarea în țară pentru a-l invita la o plimbare pe circuitul pe care l-am urmat eu.

Dedic aceste poze putorilor ordinare din managementul aeroportului Henri Coandă și gunoaielor politice care le susțin. Poate n-ar fi rea acolo o sesizare din oficiu a nu știu cărui organism din ăsta șmecher, de control, care să vadă cum se face o zădărnicire a combaterii pandemiei așa, ca la carte. Să ia notițe pentru a vedea cine, cum, când și unde creează valul patru al pandemiei în România.

1 de 6